Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat, marţi, postul Realitatea Plus cu amenzi de 10.000 de lei, respectiv 7.500 de lei, pe motiv că a încălcat prevederile legislaţiei în domeniu referitoare la publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice şi la informarea corectă.
Potrivit unui comunicat al CNA, întrunit în şedinţă publică, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate ca urmare a sesizărilor primite şi a decis să aplice postului Realitatea Plus următoarele sancţiuni:
* amendă de 10.000 de lei pentru emisiunea „România Suverană” din data de 6 noiembrie 2023, difuzată fără a ţine cont de dispoziţiile art. 139 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, conform cărora „Publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală”.
„În ediţia menţionată, care l-a avut printre invitaţi pe George Simion (preşedinte al Alianţei pentru Unirea Românilor) a fost difuzat un material audiovizual în care se puteau observa mai multe auto-rulote inscripţionate cu menţiunea ‘Caravana medicală AUR pentru sănătate’ şi logo-ul partidului AUR”, precizează CNA.
* amendă de 7.500 de lei pentru emisiunea „Culisele statului paralel” din data de 20 noiembrie 2023, la difuzarea căreia nu au fost respectate prevederile art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul audiovizualului („În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: (…) b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă”). Printre afirmaţiile moderatoarei: „…în urma vaccinării cu vaccinul anti-COVID, cel puţin oficial, există 11.977 de persoane care au murit spontan după vaccin”.
De asemenea, CNA a sancţionat postul Realitatea Plus cu somaţii publice pentru emisiunea „România Suverană” din data de 7 noiembrie 2023 în cadrul căreia au fost încălcate dispoziţiile art. 47 alin. (3) din Cod şi pentru ediţia din 9 noiembrie a emisiunii „Culisele statului paralel”, difuzată fără a fi respectate prevederile art. 66 din Codul audiovizualului.
Ce-i de la CNA, nu se m-ai opresc, din încercare-a pune pumnul în gură, celor care spun adevărul! Ce produc oare acești paraziți care execută ordine politice, dar sunt plătiți din bani publici! Doamne o veni ziua judecății, tuturor celor care nu fac altceva, decât încearcă să ne intimideze, să nu auzim să nu vedem decât emisiunile posturilor arondate politic!