Redeschiderea Bibliotecii Hertziana din Roma

A împlinit 100 de ani una dintre cele mai importante Biblioteci europene ale istoriei artelor, fondată de mecena Henriette Hertz.

Biblioteca „Hertziana” a fost proiectată de spaniolul Juan Navarro Baldeweg ca un turn într-o galerie de oţel şi cristal, inundată de lumina naturală şi cu o armonioasă curte interioară între palatele Zuccari şi Stroganoff, în anticul cartier Trinita dei Monti. „Când intru în bibliotecă sunt fericită”, mărturisea directoarea Elisabeth Kieven. Într-o singură frază se poate exprima emoţia transmisă de acest splendid edificiu datorită luminozităţii, având în vârf munţi de cărţi, într-o scenografie trapezoidală, cu o terasă care merge către cer.

Noile transparenţe ale Bibliotecii Hertziana

Cu 295.000 de volume, 2.575 de periodice, 820.000 de fotografii, „Hertziana” se află printre bibliotecile cele mai prestigioase din istoria artei italiene. Fondată în 1913, de către Henriette Hertz, ea a fost dăruită Societăţii „Kaiser Wilhelm”, devenită apoi Institutul „Max Planck”, un institut german care promova proiecte de cercetare, burse de studiu în sectorul artistic, cu sediul în Palazzo Zuccari şi Palazzo Stroganoff.

Intrarea în Palazzo Zuccari dominată de un mascheron de Federico Zuccari

Ca un fir conducător din 1590, arta şi ştiinţa revin în această zonă. Federico Zuccari, pictor, arhitect şi scriitor, îşi construieşte locuinţa în împrejurimile Grădinilor Luculliani şi dispune în testamentul său ca acest palat să găzduiască tineri artişti, devenind sediul unei Academii de pictori, sculptori şi arhitecţi. El însuşi îmbracă saloanele şi coridoarele cu scene din viaţa sa intimă, cu portrete ale fiilor şi soţiei sale şi cu fresce care exprimă concepţiile sale artistice cu numeroase metafore ale „Trionfo della pittura” şi ale „Perseverantia al Disegno”, cu numeroase alegorii ale ştiinţei, ale medicinii şi artelor militare. Înainte de a muri a obţinut titlul de Cavaler.

Palazzo Zuccari, ridicat în 1590

Trei secole mai târziu, Henriette Hertz, o femeie extraordinară dintr-o familie evreiască din Köln, cu un spirit independent, interesată de literatură şi de pictură, vorbind la perfecţie italiana, engleza şi franceza, se ocupă de acest edificiu. La începutul secolului al XX-lea, Roma era un punct de atracţie al numeroşilor artişti şi studenţi care veneau din întreaga Europă. Henriette achiziţionează Palazzo Zuccari în 1904, îl restaurează şi îl face să devină sediul seratelor literare, conferinţelor şi concertelor de care se ocupa cu asiduitate. La sfârşitul vieţii a lăsat întreaga pinacotecă, de o bogăţie extraordinară, statului italian prin testament, iar Palazzo Zuccari cu biblioteca, societăţii „Kaiser Wilhelm”.

Frescele de plafon pictate de Federico Zuccari

Ferestrele Bibliotecii dau către grădina palatului

Biblioteca a fost inaugurată în 1913, apoi închisă şi redeschisă de două ori, în timpul celor două războaie mondiale, extinzându-se apoi şi asupra renumitei Grădini Zuccari între 1963 şi 1967. În 1995, a fost pe punctul de a fi închisă, din cauza faptului că nu avea sisteme antiincendiu şi îi lipsea spaţiul pentru colecţiile de librărie, aşa încât a început o amplă reconstrucţie realizată între 2003 şi 2011, în urma unui concurs internaţional câştigat de Baldeweg.

O sală de la un etaj superior al Bibliotecii

În acest an, Biblioteca a fost redeschisă şi inaugurată odată cu celebrarea centenarului. Astfel, ea se adaugă Muzeului „Macro”, creat de arhitecta Odile Deckq, celebrului „MAXXI”, de Zaha Hadid, „Ara Pacis” de Richard Meier şi „Grădinii Romane” din Campidoglio, create de Carlo Aymonino.

Una dintre sălile de lectură

Noua clădire este susţinută de sute de stâlpi subţiri, postaţi la 45 de metri unul de altul, în profunzime, şi susţinând un fel de pod subteran, reinventându-se astfel subsolul Palatului Zuccari. Cei care au lucrat au avut surpriza să redescopere în subsol numeroase opere, printre care nimfe sculptate, vase, mozaicuri şi un Cap al Venerei. Soluţiile găsite de arhitectul Enrico Da Gai pentru suprafeţele arheologice au permis mărirea cu 70% a spaţiului destinat cărţilor. Astfel, istoria Bibliotecii „Hertziana” a rămas o constantă între trecut şi prezent printr-o colaborare internaţională, care, aşa cum afirmă cu umor directoarea Elisabeth Kieven, defineşte acest proiect drept „o babilonie”.