
Ordonanța Guvernului care amână până în 2016 plata drepturilor câştigate de salariaţii statului în instanţă intră în dezbaterea Curţii Constituţionale. Ordonanţa a fost contestată de parlamentarii Opoziţiei, care spun că e neconstituţional ca Guvernul să nu-și plătească datoriile faţă de proprii cetăţeni.
USL susţine în sesizare că ordonanţa încalcă dreptul de acces liber în justiţie, dar şi cel la proprietate.
Sesizarea vine după ce deputaţii au adoptat, în octombrie, reeșalonarea drepturilor bănești câștigate de bugetari în instanţă, după reducerile salariale.
Înainte de modificare, restanţele urmau să fie plătite în 3 tranșe, până în 2012. Potrivit legii în vigoare, bugetarii ar urma să recupereze 5% din drepturile băneşti în 2012, 10% în 2013, câte 25% în 2014 şi 2015, iar cea mai mare parte a sumei abia în 2016, adică 35%.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.