Rema(n)iere cu ”fire” smulse, lacrimi şi repetiţie

De la firul ciorapilor de damă, la contextura guvernamentală, politichiei româneşti nu i-a fost greu să facă saltul, chiar şi simbolic, practicînd şi ea, la nivel guvernamental, rema(n)ierea, după aceleaşi precepte ale sărăciei care ne-ndeamnă şi ne obligă, mereu şi mereu, să cîrpim. Cum rema(n)ierea guvernamentală are un istoric post-decembrist bine conturat, este validă observaţia că, nu de puţine ori, s-a întîmplat ca ”firele” înlocuite să se facă pe un ciorap cu trei numere mai mic decît piciorul pe care voia să-l îmbrace.

Dacă în anii ’90 rema(n)ierile se făceau la presiunea mişcării sindicale, încă ageră şi solidară, ori la scandările străzii, mînată, pe atunci, de un autentic şi nepervertit spirit civic, astăzi mijloacele de persuasiune s-au diversificat şi, chipurile!, s-au rafinat, totuşi, nu într-atît încît mecanismelor subversive, generatoare de intrigi şi sincope, să nu li se vadă dedesubturile, odată cu calitatea ”desuurilor”.
Şi, poate mai grav ca oricînd, nu într-atît de discret şi de fără urmări grave încît să nu vedem şi să simţim în ce butaforie democratică trăim şi ne afundăm, cu tendinţa tot mai evidentă de a transforma democraţia, ori ce a mai rămas din ea, într-un surogat, într-un derivat al său, pe nume ochlocraţie, nimic altceva decît, după grecescul ochlos – gloată, un fel de domnie a gloatei devenite masă umană amorfă, pusă să acţioneze în folosul intereselor partizane, de grup, nelegitime, străine de resorturile unui autentic stat de drept.

Este fără tăgadă că ce se întîmplă de 10 luni de zile în PSD şi-n avatarurile actului de guvernare este urmarea unui plan, a unei urzeli bine ticluite în laboratoarele clar-obscure ale unei puteri paralele, cu pretenţii suprastatale, menite să netezească cuiva, persoană importantă, plină de ifose şi de sine, drumul către un al doilea mandat, primit ca un costum de-a gata!

Dincolo de bătălia polilor de putere în PSD, dincolo de ambiţii şi orgolii, făţişe sau bănuite, dincolo chiar de calitatea discutabilă a componentei guvernamentale, cine a clocit, instrumentat şi pus în operă planul destabilizării PSD, implicit cursa cu obstacole a guvernării pentru compromiterea ei, îşi freacă palmele de bucurie că scenariul i-a reuşit, aşa cum a fost ”scris” încă cu mult înainte ca PSD să se desprindă în cîştigător detaşat la ultimele elegeri.

Priponit cu două dosare penibile, pus în situaţia fără ieşire de a nu putea prelua, firesc, funcţia de premier, lui Liviu Dragnea nu i-a rămas decît opţiunea de-a juca la inspiraţie şi la ”ghici!”, cu pericolul, dovedit real, de a face alegeri şi nominalizări în guvern cu două, dacă nu trei, mîini moarte. De moarte bună sau indusă, aşa încît tot ce se întîmplă azi în PSD şi-n guvern e rezultatul acestei neîmpliniri programate.

Remanierea de joi, cu lacrimi şi repetiţie, dar şi cu destule calcule de oportunitate ori de perspectivă, ne arată că forţele statului paralel, în ofensivă fiind, acţionează fără perdea, la lumina zilei, neincomodate de tăria votului popular şi nici de costuri, de preţul ridicat plătit de ţară pentru instaurarea bunului-plac şi a anomiei instituţionale generalizate.

Fără jenă şi fără scrupule, fac ce se pricep mai bine să facă: să calce în picioare demnitatea umană, să distrugă vieţi şi cariere pentru că, nu-i aşa?, prezumţia de nevinovăţie, inclusiv în politică, este un moft bun de clamat pe sticlă, de perorat cu trufia şi demagogia de nestăvilit a mutului devenit vorbăreţ cu orice ocazie propagandistică.

Să nu ne iluzionăm: ceea ce pare a fi un război tranşat odată cu remanierea este departe de a se fi încheiat, aşa cum victimele sale, după ultimele înlocuiri şi nominalizări, sînt la fel de departe de a fi contabilizate.

Cît timp instituţiile statului, grav virusate şi cangrenate, se vor încăleca şi încăiera la vedere, fără ruşine şi frică, încălcîndu-şi statutul şi atribuţiile, în dauna interesului general, dacă nimic bun, decisiv nu se va întîmpla în justiţie, şi sînt destule semne că nu se va întîmpla!, asemenea scene groteşti între păruială şi ”pupat piaţa Independenţei”, între comedie şi dramă, vom mai trăi.

Şi pentru că, aşa cum spuneam, remanierea guvernamentală are, şi la noi, istoricul ei, îmi revine în memorie amintirea unui ministru remaniat din Guvernul Roman în anii ’90-’91 care, cu prilejul remanierii, spunea textual: ”A urma programul actualului guvern este tot una cu a te arunca într-un bazin fără apă!”. Ca dovadă că nu-i nimic nou sub soare, şi premierul Mihai Tudose, victoriosul fără glorie de astăzi, cu toate că nu pierde nicio ocazie de a-şi arăta ataşamentul pentru Programul de guvernare şi pentru traducerea sa în fapt, după cum trenează şi trage de timp, gîndeşte exact în termenii remaniatului de demult.

În contextul actual şi mergînd pe firul unui scenariu, atît de evident, prestabilit, dacă aş fi Mihai Tudose, m-aş teme. Nu de alta, dar în trecutul său de cititor împătimit, după cum se confesează, e foarte posibil ca, din neglijenţă, să nu fi returnat vreo carte împrumutată de la cine ştie ce bibliotecă de stat din Brăila. Ei bine, ar fi un motiv arhisuficient pentru ca onor DNA, chiar după ani şi ani, să-i facă un dosar, sigur, ca la …carte!, considerînd respectivul tom, volum etc. drept un bun dobîndit ilicit, cu urmările, previzibile, de rigoare!

PS. Pentru cei cărora li se va părea că textul de mai sus este un demers pro domo, partinic, fac precizarea că autorul nu este şi n-a fost niciodată, deci, nici pînă în 1989, membru al vreunui partid.

Recomanda
Ioan Vistea 50 Articole
Author

1 Comentariu

Comentariile sunt închise.