Restaurări. Restituiri. “Fragilitatea frumuseţii”, la Venaria Reale

Puţine dinastii europene se pot mândri cu o continuitate a regatului comparabilă cu cea a Regatului de Savoia, întinsă din secolul al X-lea până în secolul al XX-lea. După o restaurare de peste 8 ani, Complexul Principilor de Savoia de la Venaria Reale, aflat la puţini kilometri de Torino, ridicat de Ducele Carlo Emanuele II de Savoia pentru “plăcere şi vânătoare”, a fost restituit în urmă cu câţiva ani publicului în toată frumuseţea sa barocă, pe o suprafaţă de 59.000 de metri pătraţi, cu peste 5.000 de fresce şi decoraţiuni.

Declarată în 1997 “Patrimoniu al Umanităţii” de către UNESCO, această splendidă arhitectură barocă, proiectată de marii arhitecţi Amedeo di Castellamonte, Michelangelo Garove, Filippo Juvara, Benedetto Alfieri, este comparabilă cu Versailles-ul. Aici lucrau ebenişti de geniu, creatori de mobile delicate din esenţe speciale, de la palisandru la lemn de trandafir şi cedru, intarsiate cu fildeş, baga şi argint, desenatori şi ornamentalişti, aurari şi maeştri ai porţelanului, bronzieri. Domeniul a fost numir “Coroana plăcerilor” şi includea palate, grădini, locuri de cult şi rezidenţe de vânătoare pentru plăcerea familiei De Savoia.

Magnificele grădini ale Venariei Reale, aşa cum subliniam, asemănătoare Versailles-ului, aflate la poalele munţilor Alpi, au fost şi ele regândite şi restaurate împreună cu fântânile arteziene, de către maestrul peisagist Giuseppe Penone. Proiectul a costat peste 30 de milioane de euro. În fiecare vară, în aceste grădini se desfăşoară “Săptămâna Artelor”.

Reggia di Venaria acum găzduieşte expoziţia celei de a XVIII-a ediţii a programului de salvare şi valorizare a operelor de artă, promovat de 30 de ani de Banca Intensa Sanpaolo. Intitulată Fragilitatea Frumuseţii. Tiziano, Van Dyck, Twonbly şi alte 200 de capodopere restaurate, ea cuprinde lucrări supuse unor atente intervenţii de recuperare, de la pictura lui Van Dyck la mobilierul de lux, de la piese din aur până la lucrări de Burri şi Twombly.

Operele de artă şi obiectele aparţin unui număr de 17 regiuni italiene, existând însă şi o prezenţă externă, provenind de la Dresda, şi implică 47 de custozi, 63 de proprietari şi 205 restauratori de la Centrul de conservare şi restaurare La Venaria Reale.

Această stradă pe care mergem, cu trotuarul ei vechi şi desfundat, nu înseamnă nimic sau aproape nimic, este ceva umil. Nu o poţi compara cu unele magnifice opere de artă ale tradiţiei italiene. Totuşi, cred că acest drum, atât de umil, trebuie apărat cu aceeaşi perseverenţă, cu aceeaşi bunăvoinţă, cu aceeaşi rigoare cu care este apărată o opera de artă a unui mare autor”, afirma Pier Paolo Pasolini într-un video produs de RAI în 1974, vorbind despre Forma oraşului şi relevând o sensibilitate estetică şi civică ieşită din comun, aşa cum, de altfel, astăzi o mare parte a gândirii sale se dovedeşte de o uimitoare actualitate.

Afirmaţia lui se verifică în timpul parcurgerii Sălilor de Artă de la Reggia di Venaria, admirând confruntarea extrem de stimulatoare între unele piese majore de autor şi unele obiecte manufacturate de mai mică respiraţie, provocată de expoziţie.

Forţă şi fragilitate

Despre semnificaţia specifică etno-antropologică a importantei operaţiuni de salvare şi valorizare a enormelor resurse culturale vorbeşte şi Giorgio Bonsanti, ilustru specialist în istoria şi tehnica restaurării şi curator ştiinţific al Restituirilor 2018 împreună cu Carlo Bertelli, citat de Antiquariato: “Pentru noi, cei care trăim în fiecare zi în lumea restaurării, provocarea constă în a identifica în obiectul supus atenţiei noastre ce parte este rezistentă şi mai puternică şi care este caracterizată de o fragilitate ce poate provoca o stare critică conservării”.

Este vorba despre o provocare fundamentală şi extrem de delicată, de o sarcină de maximă responsabilitate, care cere ca rigoarea conştiinţei filologice să fie îmbogăţită şi echilibrată de sensibilitatea individuală a celui care lucrează în dificilul sector al restaurării, fie la nivel teoretic, fie la nivel practic. Obligaţia restauratorului este de a menţine echilibrul între obiect, aşa cum a ajuns până la noi, şi încercarea de a minimaliza riscurile date de precaritatea lui şi obligaţia de a salva toate proprietăţile care l-au făcut demn de transmiterea lui generaţiilor viitoare: desigur calităţile artistice, atunci când există, dar şi cele cu caracter istoric sau etno-antropologic, ca dovadă a respectului faţă de cei care l-au realizat şi de cei care au recunoscut în el o valoare identitară.

Delicateţea provocării susţinute de Intesa Sanpaolo se oglindeşte încă din titlul expoziţiei, Fragilitatea frumuseţii. Organizată în colaborare cu Consorzio delle Residenze Reali Sabaude şi deschisă până la 16 septembrie, expoziţia prezintă 80 de nuclee de opere, cu un total de 212 lucrări restaurate în 2016 şi 2017, provenind din 17 regiuni italiene. O acţiune de recuperare impunătoare şi complexă, care a implicat peste 200 de profesionişti în restaurare şi care acoperă un amplu arc cronologic, de la antichitatea frescelor din Mormântul lui Henib, ale Muzeului Egiptean din Torino sau a aşa numitului Cap din Basel de la Muzeul Arheologic din Reggio Calabria, datat 460-450 î.Ch, pentru a ajunge la modernitatea unor Morandi, Burri şi Twombly, trecând prin Crucificarea, lucrare în tempera pe lemn de Vincenzo Foppa, Giovanni Bellini, Tizian şi Van Dyck.

Capul din Basel a fost recuperat în 1969 din apele de la Porticello, a intrat pe piaţa de artă şi a ajuns la Antikenmuseum din Basel unde nu a fost expus. În 1993, a fost restituit statului Italian.

Parcursul expoziţional, articulat după criterii diacronice şi tematice, rezervă surprize, cum ar fi superbul Poliptic provenind de la Biserica Sfinţilor Nazarie şi Celso din Borgomaro (Imperia), capodoperă a lui Raffaello De Rossi, pictor florentin mort la Diano Castello în 1573, sau ca impresionantul Altar al Sfântului Petru din Biserica San Pietro din Tulli (Cagliari), opera a Maestrului din Castelsardo, artist activ între sfârşitul secolului al XV-lea şi începutul celui următor.

Să amintim şi Primii paşi ai copilăriei de Jacques Sablet, pictură din 1789, care a suferit în timp diferite intervenţii de restaurare.

Surprize, dar şi confirmări strălucite… Una dintre ele este Pala de altar de Pietro Piffetti, realizată în 1749 pentru Biserica torineză San Filippo Neri, o sclipire de geniu ce depăşeşte virtuozitatea tehnică şi aduce privitorul la înălţimi intangibile. Este lucrat din lemn de plop şi nuc, cu incrustaţii de palisandru, sidef, baga şi fildeş, şi cu decoruri policrome din lapislazuli, ochi de tigru, jasp, alamă şi fir de argint.

Li se alătură Portretul Caterinei Balbi Durazzo de Anton Van Dyck, de la Palazzo Reale din Genova, Sfântul Ieronimus penitent de Tizian, de la Pinacoteca din Brera, Sfântul Daniel în cuşca leilor de Pietro da Cortona, de la Galeria Academiei din Veneţia, Schimbarea la faţă (1478-1479) de Giovanni Bellini de la Museo di Capodimonte din Napoli, Nero Bianco Nero (1955) de Alberto Burri, de la Galeria de Artă Modernă şi Contemporană din Roma sau Fără titlu (1961) de Cy Twombly de la GAM din Torino la La Trasfigurazione.

Printre obiectele speciale se află Mantia Tupinambà, realizată din pene şi fire de bumbac, ajunsă în secolele XVI-XVII în Italia din Brazilia şi conservată la Pinacoteca Ambrosiana, şi Clavecinul pictat de la Muzeul Naţional al instrumentelor Muzicale din Roma.

În sfârşit, între prezenţele minore nu putem omite Căruciorul cu trei roate de la Castelul Aglié, confecţionat de aşa numita Cesati cel mai probabil pentru micul Ferdinando di Genova.

Parcursul expoziţional se încheie cu opere deteriorate de cutremur.

Programul Restituiri s-a născut în 1989 la Veneţia sub egida Băncii Catolice a Regiunii Venete, şi a inclus atunci 10 opere de pe teritoriul regiunii. Astăzi, după 19 ani şi 18 ediţii, expoziţia bienală şi itinerantă a restituirilor cuprinde întregul teritoriu italian şi internaţional, cu peste 1.300 de opere salvate şi restituite circuitului public.

O întreprindere care s-a născut din dragostea profundă pentru cultură şi artă şi care este fructul unei strânse colaborări cu instituţii ministeriale ce răspund de bunurile culturale şi a unei sinergii exemplare public-privat.

Expoziţia Fragilitatea frumuseţii este o călătorie imaginară prin artă, traversând pământurile Italiei, ale Europei, de-a lungul a 40 de secole de istoria artei.

În plus, oferă prilejul de a afla ce înseamnă munca de restaurare, care reuneşte la aceeaşi masă profesionişti din specialităţi diferite: restauratori, oameni de ştiinţă şi istorici de artă. Restaurarea constituie în Italia un tărâm al excelenţei, al avangardei de nivel internaţional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.