Restricții în trafic pentru meciul România-Ungaria

La meciul dintre România şi Ungaria care va avea loc în această seară, pe stadionul Naţional Arena, sunt aşteptate aproximativ 50.000 de persoane.

Ordinea va fi asigurată de 1.000 de jandarmi, iar traficul va fi restricţionat începând cu ora 15.00.

Aproximativ 3.500 de suporteri maghiari au intrat în ţară şi deja au fost vândute 20.000 de bilete numai pe internet, aşa că autorităţile îi sfătuiesc pe şoferi să evite zona din jurul Stadionului Naţional Arena.

Încă de la ora 15:00 traficul va fi restricţionat gradual până când spectatorii vor elibera bulevardele din jurul stadionului. Principalele străzi pe care şoferii vor trebui să le ocolească sunt: Maior Coravu, între Şos. Mihai Bravu şi intrarea în Stadionul Naţional Arena, Vatra Luminoasă, între Şos. Mihai Bravu şi str. Pierre de Coubertin, iar pe strada Pierre de Coubertin, între Şos. Iancului şi Rondul de la intrarea în stadion.

Pentru fiecare dintre aceste bulevarde accesul este restricţionat şi pe străzile care le intersectează.

Cei care doresc să intre cu maşinile în incinda stadionului, o pot face prin intrările dinspre bd. Basarabia şi str. Maior Coravu. Bucureştenii care se văd nevoiţi să traverseze zona stadionului au de ales între rutele ocolitoare: Şos. Mihai Bravu – Şoş. Iancului şi Şos. Pantelimon sau Bld. Unirii – Bld. Basarabia – Bld Chişinău şi Şos. Pantelimon.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.