Armata rusă se retrage din cea mai vestică provincie ucraineană recent anexată, dar câștigă teren în estul Ucrainei. Președintele Volodimir Zelenski vizitează Hersonul părăsit de armata rusă și ține discursul victoriei, dar în același timp cresc presiunile puse asupra sa de Statele Unite pentru a arăta mai multă deschidere pentru negocierile cu Rusia. Iar totul se întâmplă după ce consilierul pentru securitate națională al președintelui SUA a purtat discuții cu omologul sau rus, iar, cel mai recent, șefii CIA și serviciului rus de spionaj au avut o întâlnire discretă în Turcia. Sunt cele de mai sus, împreuna cu venirea Generalului Iarnă, semnele apropierii negocierilor care vor duce la încetarea focului în Ucraina?
Dintre toate evenimentele enumerate mai sus, intrarea trupelor ucrainene în Herson a fost cea mai mediatizată. Cele mai multe comentarii din presa occidentală vorbesc despre o victorie militară a Ucrainei susținută de Vest în fața Rusiei. ”Este o capcană!”, sugerează alte analize, vorbind despre posibilitatea unui contraatac rus prin surprindere sau despre o lovitură cu arme nucleare tactice ce ar urma să aibă loc în curând în zona din care Rusia s-a retras. Ultima interpretare este prezentă și la Moscova, fiind preferată de aripa dură a regimului Putin și de mulțimea de corespondenți de război și bloggeri radicali care speră că generalul ”Armagedon” Surovikin va reface astfel imaginea armatei, și nu va recurge, ca mulți oficiali ruși, la observația că Rusia nu se poticnește în fața armatei ucrainene, ci în fața unei coaliții a ”Occidentului Colectiv” și a NATO.
La mijloc este o înțelegere secretă, spun alte comentarii, iar întâlnirile înalților oficiali ruși și americani din domeniul securității și din serviciile secrete pot fi un argument în acest sens. Associated Press și purtătorul de cuvânt al Kremlinului au anunțat că Nicholas Burns, șeful CIA, s-a întâlnit, luni, la Ankara, cu șeful spionajului rus (SVR), Serghei Narîșkin. Aceasta este discuția față în față la cel mai înalt nivel între SUA și Rusia de la începutul invaziei în Ucraina. ”Au avut loc asemenea negocieri. A fost inițiativa părții americane”, a spus purtătorul de cuvânt Dmitri Pescov. Al Jazeera relatează că șefii spionajului rus și american s-au întâlnit pentru a reduce tensiunile nucleare dintre cele două puteri. Associated Press citează un oficial american anonim care spune că discuțiile dintre Burns și Narîșkin ”nu au vizat soluționarea războiului din Ucraina”. ”Se așteaptă ca Burns să discute despre cazul baschetbalistei americane Britney Grinner (deținută în Rusia începând din februarie, când asupra ei a fost găsită o mică cantitate de hașiș) și al lui Paul Whelan (condamnat la 16 ani de închisoare, pentru spionaj)”. Presa americană speculează că șefii spionajului rus și american au discutat despre un potențial schimb de deținuți.
Este însă evident că o întâlnire la asemenea nivel a avut alte mize, mai cu seamă că a survenit imediat după retragerea armatei ruse din capitala unei provincii ucrainene pe care a anexat-o recent. Această retragere poate fi concesia nedeclarată a Rusiei, urmând ca regimul de la Kiev, la presiunea Statelor Unite, să facă propriile concesii, pentru a-i oferi lui Vladimir Putin portița de ieșire despre care vorbesc tot mai des unii oficiali americani.
Se poate însă ca retragerea Rusiei din Herson să fie doar o decizie militară rațională, însă cu implicații politice majore. Herson s-a dovedit „un pod prea departe” pentru armata rusă, un cap de pod greu de apărat pe malul drept al Niprului și al cărui rol militar ar fi fost asigurarea unei baze logistice pentru un viitor atac asupra provinciei și orașului Mikolaiv, ca parte a strategiei de tăiere a ieșirii la mare a Ucrainei, inclusiv prin ocuparea Odesei. Cum această strategie s-a dovedit nerealistă, Herson și-a pierdut valoarea militară. De aceea, victoria Ucrainei este una politică, nu una militară.
Din punct de vedere militar, cazul Herson este foarte diferit de ceea ce s-a întâmplat în alte puncte fierbinți de-a lungul acestui război. Armata rusă a părăsit capitala unui teritoriu care, oficial la Moscova, este parte a Federației Ruse, iar acest lucru s-a întâmplat foarte ordonat și cu ciocniri minime cu forțele ucrainene. La Herson nu s-au repetat luptele sângeroase din Donbas, de la Izium, Balaklia, Kupiansk. Să fi existat o înțelegere secretă care a facilitat retragerea ordonată și fără pierderi a militarilor ruși?
Retragerea din Herson este o înfrângere politică usturătoare pentru Rusia, dar o înfrângere care ar putea ușura concesiile din partea Ucrainei necesare pentru încetarea focului. Șeful Statului Major Interarme de la Washington, generalul Mike Milley, insistă ca SUA să pună presiuni asupra regimului de la Kiev în acest sens. La finalul săptămânii trecute, The New York Times scria că generalul Milley susține că ”Ucraina a obținut tot ceea ce, în mod rațional, putea fi obținut pe front înainte de venirea iernii, iar acum este momentul ca regimul de la Kiev să-și întărească aceste poziții la masa negocierilor”. ”Profitați de acest moment”, ar fi spus generalul Milley, potrivit NY Times. ”Milley a făcut paralele cu Primul Război Mondial, când refuzul puterilor europene de a negocia a dus la suferințe umane și la milioane de victim”.
Însă Milley are critici suspuși în administrația Biden. Potrivit NY Times, aripa neoconservatoare a guvernului american insistă că ”nu este momentul potrivit și nu ar trebui să se observe că SUA pun presiune pe ucraineni pentru a arăta reținere, chiar în momentul în care dețin avantajul militar”. ”Statele Unite nu pun presiune asupra Ucrainei”, a spus consilierul de Securitate Jake Sullivan, ca o replică pentru generalul Milley.
Informațiile publicate recent de The Washington Post (despre discuțiile secrete dintre Jake Sullivan și secretarul Consiliului de Securitate din Rusia, Nikolai Patrușev), precum și cele despre întâlnirea dintre șefii CIA si SVR nu au apărut pentru a ține lumea la curent cu ce se întâmplă în Ucraina, ci pentru ca regimul de la Kiev să știe că întreaga lume știe acum că SUA discută cu Rusia și doar Ucraina nu o face.
Pe măsură ce iau amploare, războaiele capătă propria logică și nu mai evoluează așa cum doresc beligeranții. Retragerea Rusiei din Herson poate duce nu la o încetare a focului, ci chiar la noi escaladări datorate temerilor că Moscova ar putea lansa un atac surpriză în aceeași regiune sau poate chiar asupra Kievului, inclusiv prin Belarus. De partea cealaltă, Rusia este îngrijorată de prezența în Ucraina a militarilor americani, cu misiunea oficială de a împiedica intrarea armelor primite din Vest în mâna grupărilor criminale. Este o situație similară cu cea care a dus la implicarea SUA în Războiul din Vietnam. Dacă nu i se va permite o ieșire care sa salveze aparențele, regimul Putin poate ajunge în război cu Statele Unite. Dincolo de impredictibilitatea războiului, este limpede că momentul unor negocieri între Rusia și Ucraina nu va fi stabilit la Kiev, ci în urma unui alt război, în spatele ușilor închise, între politicienii neoconservatori și membrii administrației Biden care consideră că lui Vladimir Putin trebuie să i se ofere amintita cale de ieșire din Ucraina.
Ultimii trei păuni o luarăți pe arătura….
Nu cred ca ar fi vorba de vreo intelegere. Sigur, au loc negocieri intre atlantici si rusi, dar si intre rusi si ucrainieni, doar ca la nivel mic. Ma mira faptul ca amantii lui Putin de aici nu au simtul realitatii, si nu-si dau seama ca se duc negocieri nu numai de catre oamenii lui V. Putin, ci si de altii, care vor ajutor ca sa scape de Moscovit!
Retragerea este insa chiar o infrangere, una uriasa, care slabeste enorm pozitia de El Lider Maximo Inefabilo al lui Putin, si care deschide calea razboiului civil din Rusia, intre sustinatorii -din ce in ce mai putini- ai lui Putin, si partizanii unei Rusii Europene, plus cei care doresc retragerea teritoriilor bogate in resurse ale Siberiei din Federatia Rusa. Nu stim ce va urma, dar aceasta retragere umilitoare , coroborata cu asprimea sanctiunilor impotriva economiei rusesti, va duce sigur la dezmembrarea Rusiei.
Oricum, planul lui Putin de a constrange Europa in iarna a dat -cum era si de asteptat- gres, iar economia Rusiei, care se baza pe o cedare a UE inainte de venirea iernii, va fi crunt lovita de iarna.
Putinantropii ametiti sunt gata sa creada o asemenea gogoasa: ca retragerea a fost urmarea unor intelegeri secrete cu ucrainenii: si mortii torturati inainte de a fi omorati de criminalii din hoarda putinantropului, si casele, beciurile si usile minate lasate in urma de putinantropi tot din ,,intelegerea” cu ucrainenii faceau parte?
Ma rog, doar nu te astepti la trolii putinantropului kremlinez sa mai si gandeasca!……[Rumburak]
Vai cum se amăgesc hilarii postaci cu retragerea rușinoasă a rușilor din Herson.Ba unii și-au aruncat echipamentul și au trecut înot spre est.Ce nu e clar postaci derbedei care postați măscări copilărești?Ce retragere tactica?Orcii sunt nepregătiți, nemotivați,chitiți sa fure, sa ucida,și să facă alte blestemații.Postacii divini se enervează că rușii sunt bătuți la fundul gol de le merge burta.Se enervează că lumea civilizată acționează unitar până la alungarea criminalilor ruși peste granițele legitime ale Ucrainei.Postaci zevzeci învățați pederost:Ucraina a spart puroiul purulent al ambițiilor imperialiste ale piratului planetar numit Rusia.Si dacă reușiți asta mă aștept să fiți vindecați de prostie.Sa deveniți oameni normali.
Ce face de fapt Marchievici daca nu altceva decat a contrapune mai multor speculatii pe a sa proprie care tinand cont de pozitia sa partizana, prosovietica, trebuie respinsa din start…Retragerile ordonate care au loc in ordine SUNT LA FEL CA RETRAGERILE
SUB LOVITURILE INAMICULUI rezultatul PRESIUNII OFENSIVELOR si ca o consecinta incercarea EVITARII PERICOLULUI INCERCUIRII!!! E de-a dreptul HILARA incercarea de a da o „justificare” retragerii fortzate a Armatei Rosii!!! O retragere de acest gen poate avea loc doar IN URMA UNOR „intelegeri” oficiale!!! In schimb e intolerabila sugestia ca fiind totusi o retragere e posibil ca „durii” bolsevici(zic eu”, Marchievici zice durii „nationalisti”, un fel de national-bolsevici!?) sa determine RIPOSTA NUCLEARA!!! Sa fie
pregatita o noua „justificare”, de viitor? Ce ar trebui sa stie Marchievici e faptul ca RETRAGERILE IN ORDINE SE FAC CU TOATE MATERIALELE DE RAZBOI, nu cum s-a intamplat fiind parasite tunuri, tancuri, depozite de munitii etc
Dacă rușii i-au permis lui Zelenski să viziteze nestingherit partea ucrainiană a Hersonului, fără să-i arunce o rachetă în cap de pe malul de vizavi, evident că exista o înțelegere. Vom vedea curând în ce constă ea, acum când Kievul e bombardat tot mai serios iar infrastructura energetică e în mare parte distrusă.
marchevici nu stiu ce origina are dar este un prorus dizgratios
PLANUL STRATEGIC de razboi al Rusiei a fost bine conceput pentru lunile de iarna grea care urmeaza,astfel incat contraofensiva sa poata fi sustinuta pe liniile de aprovizionare cu armament si provizii de hrana pe toata linia frontului din Ucraina. Ce mai poate face fascistul-iudeu ucrainean Zelenski intr-un oras ca Harcov fara electricitate,apa,alimente si cu armata de mercenari fara muniție, aflata la 700 km.de Kiev.
Cine a făcut armata la BATTLEFIELD 5, trăgând fortZos de joystick să treacă la level#2 și sorbind o bericică din pensia bunicilor, nu înțelege de ce s-au retras rușii din Herson împreună cu 115K localnici.
Cine a făcut de gardă în câmpul de la Otopeni în decembrie, la 3 dimineața, cu șubă peste manta, păslari peste bocanci, căciulă cu clape și a simțit cum ii îngheață BILELE de la CrivătZ, intZelege PERFECT retragerea.?
Razboiul Rusia Ucraina va mai dura cativa ani dar usor. Incepe actiunea de inconjurarea Chinei cu baze militare anerucane duse in tarile asiatice.
Ce înțelegere? Minsk 3 sau chiar 4 ? Intelegere pe modelul colonizatorilor USA, care s-au tot înțeles cu amerindienii până când cei câțiva supraviețuitori au ajuns în rezervații?
Sau varianta trei: o manevra militara de succes, cu pierderi minime sau deloc pentru rusi si uriase pentru ceilalti. Intre timp SUA constientizeaza ca ai lor sunt aproape de colaps si incearca sa cada la pace inainte ca sa le pice Hollywoodul din presa. Vezi ca nu a fost as de greu mai Caline? Ti-am reparat eu articolul.
mai Editat decat rumburak nu este nimeni. cat de retardat mintal sa fii sa crezi ca subit, dupa ce au defilat en-marche prin pusta ukktronazista, rusnacii se retrag asa dintr-o data!?! daca nu e intelegere atunci e BAI MARE! urmeaza un stalingrad2.0 care va distruge TOATA forta armata a ukkrnazistilor si va forta intrarea in lupta directa a rumaniacilor si polacilor. in tot acest timp, khazarimea de puszta , triburile lu hunor si magor, rad de prostii de rumanaci care le servesc Transilvania pe tava! vae victis! nici pana in ziua de azi nu am invata cine este stapanul nostru: isar-escu si haita globalista khazara/zionista! toatew bancile centrale (inclusiv a rusnacilor!!!) apartin de bank of international settlements din geneva! NU V-ATI SATURAT SA MURIM IN RAZBOAIELE KHAZARILOR?!?! h!tler a fost cel mai bun agent al zionismului! urss era finantata de wall street si city of london, erau orase americane intregi in urss!!! rusia si sua sunt pe o mana! la fel china! scopul este controlul total al omenirii! TREZIREA! NU MAI PUNETO BOTU LA MINCIUNILE GLOBALISTILOR!!!
Mare mi-a fost mirarea să văd pe harta ucraineană cum rușii s-au apucat iar să bombardeze leagănele din parcuri; nu, nicio legătură cu bombardamentele faptul că a picat curentul și nu mai e apă; știm doar că rușii dau cu rachetele peste școli și parcuri.
Rușii au mai retras temporar armata din unele teritorii aflate în conflict, revenind apoi și cucerindu-le definitiv, deci eu nu mi-aș face iluzii că Herson – orașul – va rămâne în posesia guvernului ucrainean; singura mea „curiozitate” (folosesc ghilimelele, pentru că în primul rând aș vrea ca ostilitățile să se termine) este când va reuși Rusia să ia Odesa – pentru că mi-e greu să cred că va lăsa acel oraș – la fel de rusesc (cine nu știe istoria lui e cazul să o învețe, dacă e să înțeleagă mai bine situația) precum celelalte orașe din sud și est – în afara federației.
Nu cred că a fost nicio înțelegere, pentru că Ucraina nu s-a arătat capabilă să miște în front pe zona Harkov.
Respect autorul dar nu-mi explic multe.Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov,intrebat fiind de catre reporteri de ce paraseste Herson a spus ca nu comenteaza.Dupa aia,daca au gînd de pace de ce s-au retras plantind mine,de ce i-au schingiuit pe unii ucraineni nazisti din Herson? Chiar daca o meritau,asta nu e drumul catre pace.Eu cred ca rusii asteapta iarna care peste doua saptamini isi v-a arata coltii.Mercenarii care apara nazismul ucrainean au de toate,numai calorifere fierbinti nu.Sa-i vad pe marocani si pe fel-de-fel de ciori si drogati adunati de pe strazi pe unde se vor ascunde cind le vor ingheta si armele si stremeleacul,cind li se vor congela bărbile si c..oa.le,si uniformele termice si limba in gura.Pentru ca iarna pácolo e una d´aia rusască de care habar nu au.
Mishteaux, iar ai furat-o!!!! Cand fugeau orcii din Herson ne dadeai lectii cu Nova Hakova. Uite ca si-au luat talpasita si de acolo. De „MIDTERMS” nu mai zic…ai facut atata zarva de ziceai .ca se anulau alegerile prezidentiale si il declarau castigator pe Trump.
Nu e niciuna nici alta din variante. Vad pe youtube live, azi a fost dezastru in toata ukraina, alerte si atacuri aeriene toata ziua intre parti. Militarii ukrainieni, au pe harta culoarea cachi cu dungi oblice si rusnacii cand intra la atacuri, harta inrosita da flesuri pe licatiile unde ataca imediat. Peste tot au forte armate ukrainienii, nici nu te astepti sa apara culoarea dungata la granita de nord a Romaniei, a poloniei, a ungariei, in mikolaev, zaporojdia, odessa. De exemplu acum la orele 16,50, armata ukraineana este exact in pozitia Maramures, punctul fix care arata ca un mic V deasupra granitei tarii noastre. https://youtu.be/7ZfWMtTzIEA
Inainte de a se retrage din Herson rusii nu ar fi trebuit sa treaca Niprul supunandu-se astfel unei blocade posibile prin avarierea probabila a hidrocentralei Kakhovka de catre ucrainieni.Pretentia de cuceritori a rusilor sufera la capitolul tactica.Rusilor nu le-a fost clar de la inceput ce cauta ei in Ucraina.Dupa ce au orbecait pe la Kiev cu un sir de 60km de tehnica militara neacoperita in fata posibilelor atacuri ucrainiene,au bombardat tot ce se poate si abia in final si-au amintit ca ei trebuie sa elibereze Donbas.Vieti distruse inutil,tehnica militara distrusa pentru ca actiunea rusa nu a fost articulata de catre un supervisor dotat cu clarviziune ci a fost manata de impulsul urii.Deja suntem in alta ipostaza vecina cu un dezastru comun ucrainiano-rus.Acum e necesara negociere cu platile de rigoare din partea rusa si cu cedarile convenite din partea ucrainiana altfel punctele cerute de Zelel la Bali vor ramane doar niste fraze.Daca vestul vrea sa aiba dezastru este foarte usor de obtinut.Unul nu mai are ce pierde ,celalalt nu mai poate sa piarda fara consecinte grave.Disperarea este in ambele tabere.
Aiureli cu retargerea la intelegere!
Pe ce pune laba rusul, nu mai da inapoi. In cazul putinantropului, aceasta regula este si mai valabila.
Trupele putinatropului s-au retras din cauza pierderilor, nu ca au avut intelegeri secrete.
Varianta intelegerii poate o fi credibila la retardatii mintal……[Rumburak]
Dupa tampeniile pseudostiintifice pe care le-au debitat cu prilejul pandemiei, apoi intoxicatiile si propaganda de razboi, trolii arondati pe site trebuie sa recite o narativa noua. Un nou prilej de a se face de minune. Un nou pericol. O criza noua. O noua ordine. Minunata lume noua. Breaking news: Corectitudinea politica este terorism subtil de stat.
Bine că s-a terminat.Întrebarea importantă este că:Ce urmează?
Păi rusul a afirmat de mai multe ori că e doar operațiune militară specială, la fel cum face incursiuni punitive israelu in siria, palestina sau ghaza.. Deci nu e rezbel cu adevărat,.mai ales că e fratricid,.Pe de altă parte ukranul e cu gura la urechi că a ”recucerit teritorii”.. Păi inafar de generalii români, oricine realizează și pricepe de ce se execută,..Dar interesant cum Putin le-a tras și țapă jurnaliștilor stând acasă,..care cu siguranță pe el l-ar fi văzut la cardiologie,.. Deci, faze diversioniste pentru proști,..
„Armata rusă se retrage din cea mai vestică provincie ucraineană recent anexată, dar câștigă teren în estul Ucrainei”:)))
Adevarul: Conform ultimelor harti militare ,ucrainienii i-au trecut pe rusi Niprul in zona Kherson si le resping atacurile „navalnice” pe linia Bahmut -Donetsk-Lyman Armata putinista incearca sa tina ce a mai ramas din Donbas,orasul major care va cadea zilele urmatoare in mana ucrainienilor e Donetsk!
Unde castiga Rusia teren?:)))Asa o …
Miroase a intelegere. Rusii s-au retras in liniste, netulburati. Ucranii au intrat in Herson in liniste, netulburati.
Rusii au aratat acuma 2 saptamani ce pot cand cu aprox. 70 de rachete aud distrus aprox 40% din infrastructura energetica a Ucrainei. Cred ca nimeni nu-i atat de propagandist ucran/american tont sa creada ca rusii nu mai au 100 de rachete cu care sa distruga si restul si eventual pe model SUA in Serbia si infrastructura rutierea (poduri, gari) si poate si ceva infrastructura industriala.