Retroactivarea tupeului USR-ist în floare

Vineri, la sfârșit de săptămână („din întâmplare”, chiar în ultima zi lucrătoare înainte de a se lua în discuție constituționalitatea amendamentului prin care partenera dlui Ilie Bolojan ar fi fost obligată să-și declare averea), dna Simina Tănăsescu, președinta CCR și, în același timp (altă „întâmplare”), raportor pe speță, s-a întâlnit pe ne ve, după cum relevă toată presa, chiar cu partea interesată, recte cu Ilie Bolojan, în biroul președintelui Senatului, și el „din întâmplare” adjunct la PNL al aceluiași Bolojan. Toate aceste „coincidențe întâmplătoare” nu pot fi ignorate, sar în ochi. Prezumția de șolticărie se impune de la sine.

Ce au discutat și ce n-au discutat cei doi aproape că nici nu mai contează. Contează breșa de credibilitate în actul de justiție constituțională pe care întâlnirea lor a produs-o în conștiința publică, și-așa traumatizată de diverse interferențe ale Executivului în treburile CCR – de vreo 14 ani încoace, cam de pe vremea când Băsescu a fost salvat peste noapte de o erată miraculoasă a aceleiași CCR (în altă componență). Genul de malversațiuni ascunse în spatele unor asemene întâlniri de taină e cel care alimentează narativele suveraniste abuzive, intruzive, revanșarde, aruncate în cârca unui electorat și-așa confuz, cu care AUR, la o extremă, și USR, la cealaltă extremă, joacă rișca la vedere.

Dincolo de vrăjelile populiste ale servo-rușilor securistoizi de la AUR și ale găștii georgist-aferente, nu e un secret pentru nimeni că dl Bolojan este un USR-ist vopsit, care a pus gabja pe PNL, arestând – sub formă total delegitimată în Parlament – puterea, căreia nu-i mai dă drumul din brațe cu niciun preț, nici chiar cu prețul vătămării interesului național sau public. E de presupus că, în întrevederea cu dna profesor de Drept (demisionată cândva de dulapul sibian pentru isprăvi asemănătoare), dl Bolojan a advocat cauza propriei consoarte, dar și cauza „neretroactivării” dlui Fritz, provenit, se știe, pe filieră germană. Ein Mann, ein Wort. Dar odată ieșită din biroul lui Abrudean, viclean copil de trupă absent, dna Tănăsescu s-a trezit în plin scandal, drept care s-a văzut deposedată de calitatea de judecător raportor. A rămas fără obiect de influențare. Socoteala din biroul protejat nu s-a mai potrivit cu cea din târgul mediatizat.

Cum-necum, Curtea a ajuns la un compromis. Pe de o parte, partenerele/partenerii (ba chiar și soțiile/soții) trebuie scutiți de declarațiile de avere. Pe de alta, cei găsiți definitiv în incompatibilitate sau conflict de interese părăsesc postul în 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii.

Reiese că, „întâmplător” sau nu, prima decizie de neconstituționalitate dă câștig de cauză lui Bolojan, și, parțial, lui Nicușor Dan, care atacase și el amendamentele la CCR. (Nu înainte ca dna Mirabela Grădinaru să-și fi publicat declarația de avere, în care, la drept vorbind, nu apare nimic spectaculos.) Era evident că formularea „persoana care are relații asemănătoare celor dintre soți” e o prostie. Putem presupune că introducerea ei (de către AUR!) s-a făcut înadins ca să se îngroape speța. Dar ar însemna să-i suspectăm pe cei în cauză de ceva inteligență – ceea ce ne îndoim.

Al doilea amendament însă a fost declarat, cu majoritate de 5-3, constituțional. Ca urmare, după cum ne anunță ANI, nu mai puțini de 49 de aleși locali și funcționari publici, inclusiv numitul Fritz, își vor pierde mandatul. Să-l fi sacrificat Bolojan pe Fritz? Să-l fi dat la schimb? Prieten-prieten, dar până când? „Cămașa e mai aproape de piele decât haina”. Or, dl Fritz fiind un fel de deghizament al dlui Bolojan (sau invers), proverbul latinesc, atribuit lui Plaut, li se potrivește de minune.

Cert este că împricinatul a luat foc, împroșcând în toate direcțiile, acuzând un „brutal abuz de putere al majorității PSD”, deși jumătate dintre cei afectați de noul amendament sunt chiar membri PSD. Cu un tupeu nemaipomenit, caracteristic USR încă de pe vremea când se așezau turcește, penibil, pe coridoarele Parlamentului, Fritz clamează că „nevoia privilegiaților de a scăpa de mine îi face să acționeze disperat”, mințind prin omisiune că legea a fost votată și de senatorii PNL și de jumătate dintre cei… USR! Sau poate că nu minte. Poate că, într-adevăr, sunt senatori PNL și USR „privilegiați”, adică sătui, care vor să scape de el.

Calul lui de bătaie este interdicția constituțională a retroactivării legii, în sensul în care, la momentul comiterii faptei de conflict de interese, legea nu prevedea explicit sancțiunea (adăugată acum prin amendament) a pierderii mandatului în curs, ci doar interdicția de a nu mai candida 3 ani de zile la o funcție publică. Or, acum pierderea mandatului în curs i se va aplica – ceea ce, pe el și pe acoliții lui, îi scoate din minți. Nu intrăm în detalii. Observăm, totuși, că SPIRITIUL LEGII nu s-a schimbat, fiind evident, în vechea lege, acela de a-l sancționa pe împricinat cu deposedarea de investitura publică. Dar lăsăm tehnicalitățile juridice privind retroactivarea pe seama experților, între care, de exemplu, Tudorel Toader și Tony Neacșu au opinii aparent disjunse.

Numai că nu asta e PROBLEMA DE FOND. Incongruențele juridice îl pot absolvi de consecințe juridice pe un cetățean de rând, care nu își propune să conducă alți cetățeni, dar nu îl pot absolvi din punct de vedere moral, al (lipsei) vocației civice, pe un om politic (în special dacă mai e și condamnat definitiv pe o speță conexă cu investitura), care are de dat socoteală asupra onestității/moralității sale în fața comunității pe care vrea s-o reprezinte. Un om politic are de satisfăcut standarde mai înalte decât cele strict juridice – asta nu vor să priceapă sicofanții lui Fritz.

În definitiv, dl Fritz, invocând obsesiv neretroactivarea noii legi, ne spune, implicit, involuntar, că s-a bazat, când a comis fapta, pe lipsa din lege a sancțiunii imediate de pierdere a mandatului, căci dacă ea ar fi fost prevăzută, el n-ar mai fi comis-o. Adică lipsa sancțiunii imediate i-a legitimat fapta. Deci problema dumnealui nu este – cum ar trebui să fie – una morală, de fond, de responsabilitate a unui om politic în fața alegătorilor în ce privește comiterea unei acțiuni incompatibile cu funcția de primar, care în situația dată ar trebui să-l conducă la demisie, ci este una de formulare legislativă incompletă, de chichiță avocățească, în spatele căreia caută să se ascundă cu tupeu. Cu același tupeu, prin care, la timpul lor, nici Barna, nici Voiculescu, refugiați la Bruxelles, sub aripa Ursulei, „întâmplător” și ea tot nemțoaică, nici Clotilde, reactivată de locuitorii Sectorului 1 cu direcționarea generală a măsurilor de securizare socio-civică a teritoriului („direction générale de la sécurité, n’est ce pas?), n-au pățit nimic.

Așa încât, deși retroactivarea tupeului USR-ist este mereu în floare, retroactivarea lui Fritz se dovedește, iată, o operațiune eșuată. Pentru orice alegător cu capul pe umeri ar trebui să fie limpede că omul se cere decartat. Iar dacă membrii camarilei de partid „reformist” îl mențin președinte, ori sunt dirijați de la un centru comun, ori sunt afoni politic. Das ist für die Katze.