Decizia Curții Constituționale de miercuri care îl obligă pe președintele Klaus Iohannis să semneze decretul de revocare a Laurei Codruța Kovesi a radicalizat la maximum cele două tabere politice.
Liderii Opoziției îl îndeamnă pe Iohannis să nu respecte decizia, cerându-i să convoace un referendum, în vreme ce reprezentanți ai Puterii solicită ca partidele care nu respectă hotărârile CCR să fie declarate neconstituționale și indică un termen în care trebuie semnat decretul de revocare.
Tabăra Opoziției
Ludovic Orban, președintele PNL:
„Şase judecători români au instrumentat o decizie care îmbracă caracterul unei lovituri de stat şi care pune în pericol democraţia României şi care afectează Constituţia României. În urma analizei pe care am făcut-o asupra minutei prezentate public de Curtea Constituţională în cadrul conflictului juridic de natură constituţională, am identificat o serie de elemente extrem de grave. CCR este cea care trebuie să fie garantul respectării supremaţiei Constituţiei, dar chiar CCR încalcă Constituţia, călcând în picioare principiul independenţei justiţiei. Pentru că nu poţi considera că mai este respectat principiul independenţei justiţiei, atunci când magistraţii sunt lăsaţi la cheremul unui ministru al justiţiei, care este numit politic. CCR nu poate să oblige preşedintele să facă ceva în contextul atribuţiilor sale constituţionale. CCR nu poate obliga preşedintele României, care este omul care beneficiază de cea mai mare legitimitate, nu pot şase judecători ai CCR să afecteze atribuţiile constituţionale ale preşedintelui şi să se substituie, de fapt, voinţei exprimate de cetăţeni. Din păcate, CCR tinde să se transforme într-o adunare constituantă, tinde să rescrie textul Constituţiei, nicidecum să interpreteze toate actele sau legile în cadrul constituţional. PNL nu poate să stea nepăsător în faţa unei decizii atât de evident neconstituţională şi împotriva democraţiei, considerăm că nu poate fi luată în considerare această decizie a CCR şi mai ales, nu poate să genereze niciun fel de efect în ceea ce priveşte acţiunea şi activitatea preşedintelui României”.
Traian Băsescu, președintele PMP:
„Foarte multe decizii ale CCR nu sunt respectate. Nici de insanțe. Nici de Parlament. Intrăm într-un cerc vicios în ceea ce privește autoritatea. Iar dacă sunt create precedente până la urmă, în locul președintelui Iohannis mi-aș asuma să continuu aceste precedente de nerespectare a hotărârilor Curții Constituționale”.
„Cu PSD nu se poate altfel decât cu bâta. Cu PSD-ul ori te baţi de dimineaţă până seara ca să obţii ceva, ori dacă te prind în moleşeală te lasă fără atribuţii. E foarte important să ai ieşiri frecvente pe lucruri importante, să taxezi lucruri importante, să îi ţii pe ei în tensiune, nu să te ţină ei pe tine. I-am spus şi la schimbarea mandatelor, domnule preşedinte, am ţinut-o eu 10 ani cu lupta anticorupţie”.
“Nu e singura dată când Curtea dă o decizie aiurea, dar avem instrumentul referendumului pe care preşedintele trebuie să îl joace, după părerea mea, pentru că, altfel, rămâne şi vom avea preşedinţi fără atribuţiuni, preşedinţi care nu mai stabilesc echilibru între paridele politice, care influenţează Guvernul, şi justiţie. (…) Soluţia ar fi fost ca astăzi (joi – n.r.) preşedintele să trimită o scrisoare Parlamentului pentru a emite un decret de referendum prin care să întrebe dacă doar ministrul Justiţiei poate numi şi revoca un procuror sau dacă doar preşedintele poate numi sau revoca un procuror. Soluţia este referendum obligatoriu, indiferent dacă îl suspendă (din funcţie pe preşedinte – n.r.). Dacă este şi suspendare, le face pe amândouă deodată, într-o singură sesiune. Dacă învinge la referendum, al doilea mandat de preşedinte este ca şi pus pe masă”.
Dacian Cioloș, fost premier numit de Iohannis:
„Cred că domnul preşedinte trebuie să rişte orice din punct de vedere politic pentru a apăra Constituţia şi pentru a apăra principiile clare ale Constituţiei. El reprezintă o funcţie foarte importantă în stat, una dintre ultimele baricade care apără statul de drept şi cred că trebuie să fie foarte ferm în apărarea Constituţiei. Din păcate, majoritatea politică reprezentată astăzi în Parlament, şi-a depăşit de mult mandatul primit de la alegători”.
„Curtea Constituțională e politizată și ia clar decizii subiective, în sprijinul intereselor politice ale PSD de a controla justiția. Majoritatea actuală din Parlament nu are legitimitate politică să încerce subordonarea justiției, nu a fost votată pentru asta. E nevoie de o modalitate prin care cetățenii să se poată exprima față de aceste decizii instituționale care ies clar din mandatul primit la alegeri. Un referendum mi se pare foarte oportun pentru a tranșa în privința dorinței românilor de a continua lupta împotriva corupției. E necesară o reformă a statului care să includă și o reformă a CCR în așa fel încât numirea judecătorilor, funcționarea si deciziile acesteia să nu mai fie deloc sub imperiul presiunii politice sau ale intereselor unui partid sau altul. Mișcarea România Împreună/ RO+ pregătește astfel de propuneri pe care le va prezenta în Programul Politic al partidului”.
Tabăra Puterii
Liviu Pleșoianu, deputat PSD:
„Propunere: Curtea Constituțională să se pronunțe asupra #NECONSTITUȚIONALITĂȚII partidelor care contestă Deciziile Curții Constituționale! N-ar fi o idee bună, Ludovic Orban? (…) Principiul fundamental al statului de drept este domnia legii. În Legea Fundamentală scrie clar că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii. În chiar Legea partidelor politice scrie foarte clar că partidele care militează împotriva respectării legii sunt #NECONSTITUȚIONALE. Prin urmare, dacă PNL militează împotriva respectării Legii Fundamentale (care spune clar că deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii), rezultă imediat că PNL este un partid #NECONSTITUȚIONAL.”
Tudorel Toader, ministrul Justiției:
„Am văzut tot felul de opinii (…) cu privire la efectele deciziei şi momentul de la care se produc acele efecte. Prima precizare ar fi că nu există decizie a CCR care să nu producă efecte juridice, nu există decizie a CCR care să producă efecte juridice de la altă dată decât cea a publicării în Monitorul Oficial. Pentru preşedinte, obligaţia de a emite decretul revocării nu se naşe peste 30 de zile, sau 45 de zile, cum auzeam pe cineva. Obligaţia se naşte, apare imediat când se publică decizia în Monitor. Pentru că toate deciziile, aşa spune Constituţia, produs efecte de la publicarea în Monitrul Oficial”.
”Toate deciziile Curţii sunt imperative, obligatorii, şi să nu o respecte (Iohannis – nr.), îmi este greu să îmi imaginez această variantă”.
Florin Iordache, deputat PSD:
”Probabil că în motivarea Curții va fi termenul prevăzut (până când Iohannis trebuie să semneze decretul- nr.). Dacă nu, vorbim de termenul din Contencios, de 30 de zile”.
Carmen Dan, ministrul de Interne:
„Aşa cum cunoaştem, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii. Mă aştept ca preşedintele României să ţină cont de decizia Curţii Constituţionale, pentru că, până la urmă, preşedintele este garantul Constituţiei”.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Ați zice că scrierile din Constitușie ar zice că CSM stabilește prin vot, fără votul ministrului de la justiție, cel al Procurorului General și cel al președintelui/președintei de la ÎCCJ, despre felul cum procurorii de sub autoritatea ministrului de la justiție garantează independența justiției ?