„Rezistența digitală“ împotriva lui Putin

putin

Blocarea serviciului de mesagerie Telegram în Rusia a dus la o dezbatere pe tema evoluției controlului Internetului și a daunelor economice pe care le produce. Intervievat de Izvestia, șeful Roskomnadzor, agenția federală pentru supravegherea comunicațiilor, tehnologiei informației și a presei, a apărat decizia statului. „Sunt două abordări privind conținutul problematic de pe Internet: prima este a Rusiei și a Chinei și constă în blocarea informațiilor interzise, iar cealaltă este a Europei Occidentale și a SUA, anume sancționarea utilizatorului. În China, autoritățile se întreabă cum să blocheze, iar în Rusia legea este mai suplă și ne întrebăm ce trebuie să blocăm“, spune Alexander Jarov. El a declarat că va solicita șefilor Apple și Google să excludă Telegram din aplicațiile mobile și să creeze condițiile tehnice pentru ca Telegram să nu mai fie accesibil din Rusia.

Creatorul Telegram și al platformei sociale VKontakte este rusul Pavel Durov, născut în același an cu creatorul Facebook, Mark Zuckerberg. Durov este plecat din Rusia în 2014, forțat să cedeze VKontakte oligarhilor apropiați regimului Putin, iar acum, după ce a obținut cetățenia unui paradis fiscal din Antile, refuză să ofere serviciilor ruse cheia de decriptare a mesageriei Telegram. Mai mult, Durov devine unul dintre marii opozanți ai regimului. „Voi fi bucuros să aloc mai multe milioane de dolari din resursele mele personale pentru rezistența digitală – o mișcare descentralizată pentru apărarea libertății digitale și a progresului“, spune el. Presa rusă arată că, în ciuda interzicerii Telegram, Durov a ieșit învingător la nivel de imagine în lupta cu regimul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

2 Comentarii

  1. Sa fim seriosi. Toate guvernele lupta impotriva metodelor de criptare. Sua face asta de 50 de ani.

  2. Nici nu stiu cum sa incep. Articolul nu este in genul tau.
    Aticolele tale sunt elaborate, gandite, au in ele marele plus al omului care a trudit pentru a intelege totul…
    Despre respect,
    Acel respect a priori, pe care orice analiza obiectiva ma obliga sa ti-l acord, ma pune in incurcatura.
    Mai gandeste-te si incearca sa revii, la fel, asa cum ai fost si esti cunoscut.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.