Rezoluții de An Nou în epoca oboselii (și a espresso-ului dublu)

Dacă în trecut modelele sociale funcționau pe interdicție și disciplină, astăzi ele se bazează pe pozitivitate și productivitate: „poți” devine rapid „trebuie”, iar „trebuie” se metamorfozează în anxietatea insuficienței. Rezoluțiile de An Nou — liste dense de obiective personale — ajung astfel să reproducă, la scară individuală, aceeași logică care guvernează piața muncii, rețelele sociale și cultura eficienței.

Rezoluțiile de An Nou sunt, de fapt, o formă de auto-optimizare ambițioasă, însoțită de un entuziasm care durează cam cât spuma din cappuccino.

Obiectivele sunt, de cele mai multe ori, formulate în registrul acumulării: mai mult sport, mai puțin zahăr, mai multă lectură, mai multă disciplină, mai multă dezvoltare personală. Chiar și grija de sine, care ar trebui să recupereze individul din supra-solicitare, este convertită într-un proiect măsurabil, într-un calendar de bifat. Or, exact această incapacitate de a integra limitele — inclusiv dreptul la repaus neproductiv — este sursa epuizării moderne, spune Han, care vede în depresie, burnout și anxietate bolile unei epoci care venerează performanța și respinge vulnerabilitatea.

Citește și: Ce ar spune politicienii români de azi despre Caragiale…

Adevărata provocare a începutului de an nu este lipsa de ambiție, ci absența unei culturi a moderației (nu din lene, ci din credința de a-ti fi bine): dificultatea de a formula obiective care să protejeze resursele psihice, fără a le consuma în același ritm cu care sunt generate.

Poate că rezoluțiile utile nu sunt cele care multiplică sarcinile, ci acelea care restabilesc raportul corect cu timpul și energia: somn adecvat, mișcare pentru funcționalitate, relații în care „nu” poate fi rostit fără culpabilizare și ritmuri personale care nu confundă pauza cu eșecul.

Într-un an dominat de promisiuni, cea mai relevantă rezoluție rămâne, probabil, cea mai puțin spectaculoasă: recuperarea dreptului de a te opri fără explicații, de a alterna progresul cu repausul și de a redefini succesul ca sustenabilitate, nu ca viteză.

Cartea lui Byung-Chul Han spune că rezoluțiile și obiectivele  care ne protejează nu sunt cele care cer mai mult de la noi, ci cele care ne cer mai puțin, dar mai inteligent. Iar începutul de an ar trebui să fie mai degrabă despre administrarea oboselii, decât despre glorificarea ei.

Societatea oboselii de Byung-Chul Han a apărut la editura Constrasens.