Poliţia din Sao Paulo este preocupată de posibile atentate teroriste la Cupa Mondială de fotbal din 2014 şi se pregăteşte pentru un „scenariu în care riscul este ridicat”, a declarat şeful poliţiei federale, Roberto Troncon, potrivit realitatea.net.
„Suntem însărcinaţi cu asigurarea securităţii autorităţilor străine. Există o mare preocupare privind posibile atentate teroriste. Conducem o acţiune de prevenire extrem de intensă. Dorim să ne pregătim pentru un scenariu în care riscul este foarte ridicat”, a precizat Troncon pentru cotidianul Folha din Sao Paulo.
Şeful poliţiei federale din Sao Paulo, care va fi unul dintre oraşele-gazdă, a adăugat că teroriştii ar putea profita de această competiţie pentru a-i ataca pe delegaţii din străinătate.