Un bărbat român şi-a pierdut viaţa, iar o femeie a fost grav rănită după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau, în timpul unei furtuni care a lovit sâmbătă Malta, transmite Reuters.
Cei doi cetățeni români se aflau pe unul dintre cele mai aglomerate drumuri din Malta, în districtul Mriehel.
Poliţia a fost alertată în jurul orei 6:30 dimineaţa, iar drumul a fost blocat temporar.
Bărbatul de 38 de ani și femeia de 32 de ani locuiau în Mosta, un oraş din regiunea nordică a Maltei, conform presei locale.
Ministerul Afacerilor Externe confirmă, în baza datelor obţinute de către reprezentanţii oficiului consular din Catania, că un cetăţean român a decedat, iar altul a fost rănit în urma furtunii care a lovit sâmbătă Malta.
„Potrivit datelor obţinute de către reprezentanţii oficiului consular de la Catania, un cetăţean român a decedat şi altul a fost rănit. Persoana rănită a fost transportată la o unitate medicală din zonă, starea de sănătate a acesteia fiind stabilă. Reprezentanţii oficiului consular au luat legătura, în regim de urgenţă, cu cetăţeanul român spitalizat. Acesta a precizat faptul că starea sa de sănătate este stabilă şi că membrii de familie au fost informaţi cu privire la acest incident”, se precizează MAE într-un comunicat.

Vânturile puternice şi ploile torenţiale au lovit Malta, inundând drumurile, după luni în care nivelul precipitaţiilor a fost cu mult sub medie.
Poliţia şi Departamentul de protecţie civilă au recomandat şoferilor să evite deplasările, cu excepţia situaţiilor urgente.