În spatele fiecăruia din cele 15 puncte concluzive de pasiv după 10 ani în UE (vezi articolul Apartenenţa la UE: bilanţ economico-politic) se află realităţi şi fapte cărora, chiar dacă deranjează, nu li se poate nega existenţa şi statistici care, din păcate pentru cei care vor să le ignore, sunt atestate de instituţiile de profil europene şi internaţionale.
Iată, înainte de toate, ceea ce din România nu este sub control naţional: întreaga exploatare a resurselor de petrol şi exploatarea a jumătate din resursele de gaze; rafinarea ţiţeiului; distribuţia de carburanţi; distribuţia de gaze; peste 70% din distribuţia de electricitate; industria feroasă; industria neferoasă; industria constructoare auto; industria materialelor de construcţie (în proporţie de 80%); telefonia fixă; telefonia mobilă; circa 40% din terenurile agricole; comerţul internaţional cu cereale; întregul retail modern şi 60% din retail pe ansamblu; practic integral sistemul bancar (87% la capital), sistemul de asigurări. Ce ne spune practic această listă? Că decizia în întreaga axă majoră a economiei nu mai aparţine românilor, ci străinilor, că în mâna celor din urmă se află punctele nodale şi instrumentele strategice ale economiei, că aceştia dispun de sectoarele monopolist-performante, respectiv acelea care produc profit şi în criză, că la discreţia capitalului străin se află intrările şi ieşirile din lanţul productiv şi că acesta culege caimacul activităţii economice din România.
Economia românească, bună sau rea, a fost lichidată într-o perioadă istoriceşte scurtă, echivalentă cu o singură clipă la scara istoriei. A fost înlocuită de ceea ce poate fi denumit „economia din România“, în care capitalul românesc este minoritar şi ca pondere, şi ca forţă, în timp ce toate, dar absolut toate poziţiile strategice şi de control aparţin capitalului străin.
Economia străină din România reprezenta 22% din total la intrarea în UE, acum depăşeşte jumătate. Și este jumătatea de control şi decizie.
De altfel, un teritoriu – chiar dacă încă numit ţară – care a pierdut controlul propriu cel puţin în trei zone de forţă în care are loc rulajul banului (exploatarea resurselor, distribuţiile de energie şi băncile) nu mai există decât ca o colonie. Acesta este cazul României!
Să mai consemnăm complet dezaxata componenţă colonială de piaţă de desfacere a României: nicăieri în lume, în topul primelor 100 de companii după cifra de afaceri, nu se află un număr atât de incredibil de prezenţe din zona consumului: vreo 35! Cu o excepţie, toate străine. Ceea ce evidenţiază fără echivoc statutul colonial al României: consum fără producţie, hipermarketuri fără fabrici, bănci fără economie reală, maşini fără şosele!
România are toate datele unei anexe bananiere de la periferia sistemului, ca piaţă de desfacere pentru centru. Producţia este ţinută mult sub nivelul consumului şi se desfăşoară aproape în totalitate în activităţi poluante sau de exploatare de resurse, în timp ce tot ceea ce reprezintă activitate cu aport semnificativ de valoare adăugată a fost lichidat pentru a face loc importurilor.
Ca o dovadă că este o colonie, România, place nu place, nu face în cele din urmă, atât economic, cât şi politic, decât ceea ce i se dictează. De ce? Simplu: pentru că politica este doar o faţetă a economicului şi, economic, românii au ajuns chiriaşi în ţara lor (sau încă a lor, bineînţeles, cu numele!). Tot ce este important este în mâna străinilor şi, la o adică, proprietarul ţine să amintească acest lucru chiriaşilor în momentele-cheie. Cu ocazia referendumului din 2012, pentru că rezultatul nu le-a convenit, proprietarii străini ai ţării n-au ezitat să batjocorească votul popular, pretins de ei înşişi şi nu de altcineva a constitui expresia supremă a democraţiei. În 2015, în baza voinţei lor discreţionare, şi-au ales administratori în afara partidelor, nominalizând un cabinet de birocraţi din structurile „europene“ cărora le-au pus strict diversionist eticheta de tehnocraţi. Au fost demonstraţii de a arăta cine este proprietarul şi care este vrerea lui! Aceeaşi înfrângere a votului popular a fost încercată în urma alegerilor din 11 decembrie 2016. Nu Iohannis este la originea batjocoririi votului popular, ci proprietarul străin al ţării care vrea administrator numit de el, şi nu guvern ales de popor.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.