Comisia Europeană a decis, joi, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu a implementat şi nu a aplicat corect Directiva privind stocurile petroliere. Actul prevede că statele membre sunt obligate să asigure menţinerea şi disponibilitatea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu resurse petroliere a UE. Directiva privind stocurile petroliere trebuia transpusa până la 31 decembrie 2012.
La 20 noiembrie 2015, Comisia a reamintit României obligaţiile ce îi revin, printre care şi pe aceea de a dispune de proceduri de urgenţă şi de un plan de urgenţă în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare, dar şi obligaţia de a asigura un cadru clar şi eficace pentru ca operatorii să îşi poată delega obligaţiile de stocare. Comisia a pus în discuţie şi faptul că legislaţia română interzice utilizarea stocurilor petroliere drept garanţii reale, adică drept active oferite ca garanţie pentru a obţine un împrumut, ceea ce ar putea face mai dificilă îndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a deţine stocuri. Întrucât România nu a abordat aceste aspecte, Comisia i-a adresat un aviz motivat la 18 noiembrie 2016.
Statele membre pot impune companiilor obligaţii de a deţine rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere în anumite limite. Companiile cărora li se impun astfel de obligaţii trebuie, de pildă, să le poată delega pe teritoriul UE în anumite condiţii şi cu anumite limitări.
Nu inteleg de ce ue cheama Romania in justitie cand Romania nu isi mai gestioneaza resursele pentru ca nu mai detine control asupra lor ? Au conditionat intrarea in ue de cedarea resurselor si nici asta nu le mai ajunge…