România, trimisă în faţa Curţii de Justiţie a UE

Comisia Europeană a decis, joi, să trimită România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu a implementat şi nu a aplicat corect Directiva privind stocurile petroliere. Actul prevede că statele membre sunt obligate să asigure menţinerea şi disponibilitatea unui nivel minim de rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere pentru a garanta siguranţa aprovizionării cu resurse petroliere a UE. Directiva privind stocurile petroliere trebuia transpusa până la 31 decembrie 2012.

La 20 noiembrie 2015, Comisia a reamintit României obligaţiile ce îi revin, printre care şi pe aceea de a dispune de proceduri de urgenţă şi de un plan de urgenţă în cazul apariţiei unei disfuncţionalităţi majore în aprovizionare, dar şi obligaţia de a asigura un cadru clar şi eficace pentru ca operatorii să îşi poată delega obligaţiile de stocare. Comisia a pus în discuţie şi faptul că legislaţia română interzice utilizarea stocurilor petroliere drept garanţii reale, adică drept active oferite ca garanţie pentru a obţine un împrumut, ceea ce ar putea face mai dificilă îndeplinirea obligaţiei operatorilor economici de a deţine stocuri. Întrucât România nu a abordat aceste aspecte, Comisia i-a adresat un aviz motivat la 18 noiembrie 2016.

Statele membre pot impune companiilor obligaţii de a deţine rezerve de ţiţei şi/sau de produse petroliere în anumite limite. Companiile cărora li se impun astfel de obligaţii trebuie, de pildă, să le poată delega pe teritoriul UE în anumite condiţii şi cu anumite limitări.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

11 Comentarii

  1. Adicatelea, vedeti dvs cam cum sta treaba : in momentul in care rusu’, plictisit de toate magariile si injuraturile pe care e obligat sa le ia in freza de la UE pentru asa-zisa „ocupare a Crimeii”, se supara si inchide robinetul, romanasii trebuie sa fie in orice moment gata sa puna inca trei paltoane pe ei, in plina iarna, si totul pentru ca economiile Germaniei, Frantei, etc (ca sa nu reamintesc decit „locomotivele Europei”) sa poate dudui in continuare la viteza maxima !

    • O intrebare am: Romania TREBUIE sa RESPECTE Directivele UE, ca orice stat membru!
      CORECT?!
      Directive care au fost APROBATE in Parlamentul European si pe care NU cred ca Europarlamentarii Romani NU le-au votat!
      Daca Romania NU vrea sa implementeze Directivele europene e libera sa iasa din UE!
      Ce parere aveti?!
      Eu chiar astept ca Draghnea si Tariceanu sa CEARA Iesirea Romaniei din UE, vad ca s-au cam saturat de REGULI, la Teleormanistan nu sunt iubite regulile, merge cum VREA PSD pentru ca „poate”, cum zise Codrin Stefansescu ieri!
      Ce spuneti?!

    • Lilisor, cam toata lumea pe acilea pe forum stie in ce ape innoti … Vezi matale …. dupa comentarii, sint cam doua mari grupe de persoane : cei care sint gata, si sculati la 5 dimineata, sa faca flotari in fata derbedeilor de la UE si sa inghita pe nerasuflate orice magarie dictatoriala din partea acestora, si cei care, de bine de rau, mai au o oarecare mindrie nationala (vai, stiu ca acest cuvint iti provoaca ameteli si o stare de rau !) si nu accepta chiar orice ! (ps : cum spuneai ? Romania „e libera sa iasa din UE” ??? NU, draga, Romania, datorita tuturor lichelelor care au vindut-o de-a lungul anilor pe doi arginti, din pacate NU mai e libera sa faca multe lucruri …)

  2. După ce te-au au forțat, luându-ți piețele de desfacere și folosind compicitate românească, să vinzi tot și ai rămas calic și în fundul gol, acum vine și-ți reproșează că deși casa și mobila nu-i mai a ta, dulapurile, cămările, beciul, grajdurile, șura, fântâna îți sunt goale și nu mai pot fi puse gaj la împrumuturile proprietarilor.

  3. Bai rusnacilor , voi chiar nu v-ati saturat de rahatul asta ( turcesc , of course ! ) pe care il mancati pe seama UE , USA , NATO ? Ce tot ii trageti ca UE , USA , NATO , ne-au facut si ne-au dres ? Voi nu intelegeti ca pentru romani si Romania RĂUL nu are decat o singura sursa : RUSIA ! Avem dreptul sa luam de la UE aproape 8 miliarde de euro in fiecare an ! Fara sa dam un cent inapoi ! Nu luam nici 10% pentru ca hotii pe care ii sustine Kremlinul la Bucuresti nu ii pot fura si mai trebuie sa demonstreze si ca economia de piata e un esec ! Ne ofera Rusia asa ceva ? Romania este de 10 ani membra UE . Ar fi putut lua mai bine de 80 miliarde euro , care ar fi compensat cu varf si indesat ,, jaful” din creierele voastre putrezite de smahonka ! Dar bolsevicii care isi fac de cap in Romania , sunt patrioti si nu se injosesc sa ia banii la care avem dreptul de la UE ! Ei prefera sa ia imprumuturi de la banci ( se aude ca in curand Romania va lua un imprumut urias ! ) ! De ce ? Pentru ca bolsevicii romani pilotati de la Kremlin pot fura nestingheriti acesi bani ! P.S.: Vo scrieti in continuare tampenii despre UE , USA , NATO ! Dar nu sperati sa va creada oameni inteligenti si informati ! P.S.2: Daca economia capitalista e de porc , ce cauta Rusia la Davos cu o delegatie de aproape de 100 de diplomati si oameni de afaceri ?

    • Auzi, mai Nastratine ? Chiar doream sa te intreb : EADS, Microsoft, Vinci, Bechtel, etc etc sint cumva companii rusesti ? Barcazurile alea numite pompos „vedete”, care la primul val mai mare pe Marea Neagra se vor transforma in submarine (aha ! am priceput, sint „multirol” !) sint produse la Vladivostok si vindute Romaniei prin CAER ? Dar avioanele F16 la mina a 16-a, cu care probabil va incepe sezonul de araturi, sint tot rusesti si ne-au fost bagate pe git prin Tratatul de la Varsovia ? FMI-ul, care da cam ca maica Tereza, bani la tot cartierul (moca), e bazat la Moscova ? Hai, te rugam, lumineaza-ne !

    • Ai vrea tu ca EADS , MICROSOFT , BECHTEL sa fie rusesti ! Nici in vis nu vor reusi rusnacii sa se ridice la nivelul tehnologiei americane ! Nu , nu sunt rusesti , dar nu asta e problema ! 1. Problema e ca potlogariile s-au facut la initiativa unor ,, patrioti ” romani mari iubitori de samahonka si kazacioace ! In anchetele si procesele pe rol sunt implicati bolsevici ,, patrioti” , ce sa vezi , taman din partidul clocit de Ion ILICI Iliescu FSN-FDSN-PDSR-PSD , care numai un prieten al americanilor nu poate fi numit ! ,, Vedetele ” dosarului EADS sunt : Adrian Nastase , Ioan Rus , Bittner ( prietenul de casa a lui A. Nastase ! ) , Marian Saniuta ( min. ext. PSD )…! ,, Vedetele ” dosarului MICROSOFT : Ecaterina Andronescu , Serban Mihailescu ( senatori PSD ) , Valerian Vreme ( deputat PSD ) , Alexandru Athanasiu , Mihai Tanasescu ( membri marcanti PSD ) ! In dosrul Bechtel , de departe VEDETA este Adrian Nastase prim ministru PSD care in dec. 2003 a semnat cu manuta lui contractul cu Bechtel : 2,2 miliarde $ ! Alaturi de Adrian Nastase , Miron Mitrea ( min. Transp PSD ) ! Si ce sa vezi , alt PSD-ist , Dan Sova – pierde contractul care nu a mai fost gasit niciodata ! Bre domnu’ ,, Bolsevicu’ de serviciu ” n-ai impresia ca ciracii lui Ion ILICI Iliescu ( ala care in dec. ’89 telefona la Ambasada Sovietica sa le spuna ,, cine suntem ” ) , se cam calca pe picioare in matrapazlacurile astea ? 2. Pai n-are rost sa luam nave de razboi fabricate la Vladivostok pentru ca , Doamne fereste , daca se vor intalni cu un ceam incarcat cu oi ? S-a vazut ce se poate intampla ! Ti-as insira multe dar daca nu te-ai luminat cu astea , inca o festila in plus nu valoreaza nimic !

  4. Suntem in anul centenarului si dupa 100 de ani, Romania figureaza negativ la f.multe capitole, fiind saraca, cu multe probleme printre care spolierea de resurse ale tarii sol subsol BUNURI PROPRITATE DE STAT ,declarate de Constitutia din 1991 inalianbile,imprescriptibile ,urmare referendumului din 2003 pot fi concesioante,inchiriate urmare modific.-revizuirii Constitutiei din 2003 !
    S-a deschis calea jefuirii bogatiilor tarii- petrolul detinut de o companie austriaca OMW initial firma d e apartament, inaltata pe soclul Petrom ,gazele,padurile, cererealele,terenuria gricole ,platforma maritima -toate in mainile altora.
    Cu petrolul nostru am tinut Germania interbelica,in timpul WW 2, apoi URSS,acum tinem UE !
    Vor stocuri ce pot fi „delegate”de operatori oriunde in UE si care constittuie garantii reale pentru credite !
    Cine sunt „operatorii”?
    NU II ESTE RUSINE acestei UE deloc ?NU II ESTE RUSINE ca avand PETROL,AUR,TERENURI SI PADURI ,Romania este jefuita de gangsterii sai ai UE ,ai AMericii,ai CAnadei ,de Ungaria si de oricine vrea sa sustraga ILEGITIM ce se cuvine POPORULUI ROMAN?
    RO cu petrolul, gazele si aurul trebuia sa aiba una din populatiile cele mai bogate si prospere nu una saraca, izgonita si in zdrente ca asa vor OLIGARHII EUROPEI adunati la JAF !
    CER PROCURORULUI GENERAL,MIN JUSTITIEIS>@Nastratin -,ii dai zor cu „kremlinul”,ca si @lili,2 obsedati pe aici ).

    • Bre Natasa Tiulenina , sa mori tu ca UE sta in petrolul romanesc ? Si ia informeaza-te cine a dat petrolul ! Iubitul tau Ion ILICI Iliescu in primministeriatul lui Adrian Nastase ! Si sa nu imi spui ca astia doi sunt dusmanii rusilor !Ii tot dau zor cu Kremlinul ? Ai impresia ca in Franta , Germania , Olanda , …. oamenii isi boteaza copiii ILICI ?

    • Ma dau de cesul mortii sa explic televizat saptamanal mecanismele jafului resurselor Romaniei si .. sunt chemat la guvern sa mi se spuna : CE BA .. VEZI PE CINEVA IN SPATELE TAU SA NE ACUZE CA JEFUIM ? NU ESTI NORMAL ! NORMALI SUNT CEI MAJORITARI .. EI TAC ASCA CA LASA-NE CU PROSTIILE TALE .UITE LA REGISTRUL MARE AL REGISTRATURII GUVERNULUI .. MAI E VRE-O RECLAMATIE CA PATRONAM JAFUL ?? LUMEA E MULTUMITA DE CUM GUVERNAM !!! CONCRET : GIGEL DE LA ANRM PUBLICA ACUM O SAPTAMAN PE SITUL ANRM SPRE DEZBATERE PUBLICA FORMULA DE CALCUL A REDEVENTELOR PETROLIERE .. VAZAND FORMULA TUDOSE L-A DATA AFARA. ACUM E LA LOC .. … NIMENI NU OBSERVA CA CU O ASTFEL DE FORMULA A REDEVENTELOR NU IEI NOTA DE TRECERE IN CLASA A 7-A SE VEDE DE LA O POSSTA CA E OPERA UNEI FETE RECOMANDATE DE VOCE SI TALENT NOI … PROSTII .. BARFIOM LA O BERE CA NE FURA STRAINII

  5. Nu inteleg de ce ue cheama Romania in justitie cand Romania nu isi mai gestioneaza resursele pentru ca nu mai detine control asupra lor ? Au conditionat intrarea in ue de cedarea resurselor si nici asta nu le mai ajunge…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.