România – Ungaria, cu casa închisă pentru locul 2

 Duminică, de la ora 19:00, Fonix Arena din Debrecen va găzdui un meci crucial pentru clasarea pe locul 2 în grupa principală a turneului final al EURO 2024 la handbal feminin. Față în față, vor fi Ungaria, cu imensul avantaj al țării gazdă, și tânăra generație a noii echipe a României.

Ungaria are o generație excelentă, a obținut victorii pe linie până acum și există un interes enorm în jurul acestei partide lesne de înțeles în condițiile în care victima prezumtivă ar urma să fie România. Numai că această reprezentativă condusă de Florentina Pera a venit la turneul final privită cu compătimire la ndul ce bătăi de pomină va încasa iar realitatea a fost cu totul alta, fetele cinstind din plin tricolorul prin prestațiile lor.

Înaintea turneului final, toată lumea își punea doar problema diferenței uriașe de scor la care va fi pulverizată România, cu atâtea jucătoare tinere și neexperimentate, fără vedetele Neagu, Buceschi, Pintea și Laslo. De altfel nu se acorda șansa vreunui punct, România urmând a pleca repede acasă, după grupe, fără a scoate vreun punct.

Însă la acest moment echipa venită ca mielul la tăiere a produs senzație învingând Cehia și Serbia în grupe și acum Suedia în grupa principală. Astfel că meciul cu Ungaria nu se anunță deloc a fi galopul de sănătate preconizat de gazde.

Una dintre jucătoarele cu mare experiență ale Ungariei, Petra Fusi-Tovizi, pur și simplu cheamă fanii, vor fi în jur de minim 3500, pentru acest meci, după ce a văzut victoria noastră asupra Suediei.

Știm cu toții că nu vom avea un meci ușor și că va fi o presiune imensă. Aici, în Fonix Arena, miracolele continuă să se întâmple, așa că nu ne temem. Au început în calificările pentru Jocurile Olimpice, continuă acum.

Am încredere că fanii vor continua să ne dea putere. Am urmărit meciurile României, am văzut cât de mulți fani au fost la sală sau în jurul ei. Știm că granița e aproape. Un meci Ungaria – România e mereu încins, sunt sigură că atmosfera va fi fantastică.

Însă fetele noastre, deși sunt atâtea debutante în lot la un turneu de asemenea importanță, nu se sperie. Ștefania Stoica spune că a avut deja un vis în care se făcea că ea și colegele ei așteptau trenul spre Viena, acolo unde vor avea loc semifinalele și e convinsă că s-a născut deja o nouă generație de valoare a handbalului feminin românesc.

Recomanda 1

3 Comentarii

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.