SANITAS: Grevă generală în Sănătate în noiembrie

Cadrele medicale din România vor intra, în luna noiembrie, în grevă generală, acțiunea revendicativă fiind precedată de o grevă de avertisment de două ore, care va avea loc la începutul lunii viitoare, a declarat, joi, pentru Agerpres, Marius Sepi, prim-vicepreședinte al Federației SANITAS.

„De mâine (vineri, n.r.), vom demara procedura de strângere de semnături pentru declanșarea grevei generale în Sănătate, care va avea loc în luna noiembrie și va fi precedată de o grevă de avertisment de două ore. Ziua exactă a grevei generale va fi stabilită în cadrul Consiliului național SANITAS din data de 14 noiembrie a.c., după ce vom avea și semnăturile a jumătate plus unul din numărul de salariați din Sănătate. Până atunci, la începutul lunii noiembrie, Coaliția Profesioniștilor din Sănătate va organiza un miting de protest, urmat de un marș în București, între Piața Victoriei și Piața Constituției”, a afirmat Marius Sepi.

Acesta a precizat, totodată, că salariații din Sănătate se vor afla, începând cu data de 14 octombrie a.c, în grevă japoneză, marcată prin purtarea, pe braț, a unei banderole tricolore.

„Astăzi (joi, n.r.), am avut o întâlnire cu ministrul Finanțelor, Daniel Chițoiu, întâlnire în cadrul căreia ni s-a promis că bugetul alocat Sănătății în anul 2014 va fi mai mare decât cel din anul 2013, ceea ce înseamnă că obiectivul nostru, de creștere a procentului din PIB alocat Sănătății, începe să prindă contur. De asemenea, ni s-a promis că va fi elaborată o Lege a Salarizării specifice sectorului sanitar. În orice caz, vom continua să ne batem pentru fiecare dintre revendicările noastre, pentru a asigura o finanțare mai bună sistemului sanitar, salarii crescute de la 1 ianuarie 2014 pentru membrii noștri și, nu în ultimul rând, servicii mai bune pentru pacienții noștri”, a spus prim-vicepreședintele Federației SANITAS.

Potrivit acestuia, în perioada 9-23 octombrie a.c., printr-o colaborare cu European Federation of Public Service Unions — E.P.S.U. (Federația Europeană a Sindicatelor din Serviciile Publice), în spitalele publice se vor face fotografii cu grupuri de salariați ținând în mână afișe cu sloganurile EPSU: „Nu austerității!”, „Jos mâinile de pe drepturile negociate!” etc. Pozele rezultate vor fi trimise atât Guvernului, cât și președintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, și președintelui Consiliului European, Herman van Rompuy.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.