„Satisfacția” pe care o încearcă PSD

PSD precizează marţi, într-un comunicat de presă, că agenţiile internaţionale de evaluare financiară şi-au rectificat prognozele privind România, partidul constatând „cu satisfacţie” că acestea indică cifre foarte apropiate de valorile estimate în programul de guvernare.

„Săptămâna aceasta, agenţia americană Fitch şi-a îmbunătăţit perspectiva de creştere a economiei României în 2017 de la 4,8% în evaluarea anterioară din luna ianuarie, la 5,1% în iunie, în principal datorită avansului semnificativ al Produsului Intern Brut înregistrat în primul trimestrul. Prognoza oficială a guvernului român pentru 2017 are în vedere o creştere economică de 5,2%”, se arată în comunicatul citat.

Conform PSD, „Fitch este ultima dintre agenţiile internaţionale care recunoaşte eficienţa programelor economice promovate de Guvernul României, după ce Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au luat decizii similare”,

Potrivit purtătorului de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, „estimările economice pe care a fost fundamentat Programul de Guvernare propus de PSD se dovedesc corecte şi sunt confirmate şi de organismele financiare internaţionale care şi-au revizuit prognozele sceptice de la începutul anului, iar acum indică cifre mai apropiate de valoarea de 5,2% indicată în Programul de guvernare”.

„Asta arată că este un program de guvernare bine calculat, bine articulat, care a fost realizat de oameni competenţi. Avem convingerea că datele economice pe trimestrul al doilea, vor confirma creşterea de 5,7 din primele trei luni ale anului”, a completat social-democratul.

Adrian Dobre a ţinut să precizeze că România se va încadra în ţinta de deficit bugetar de maxim 3%, iar măsurile care vor fi luate în perioada imediat următoare vor creşte gradul de colectare a veniturilor la bugetul de stat.

„Avem în vedere o serie de măsuri privind combaterea muncii la negru şi a utilizării abuzive a contractelor cu timp parţial de muncă, pentru evitarea plăţii contribuţiilor sociale. De asemenea, o altă măsură importantă este introducerea conturilor separate pentru plata TVA, pentru combaterea evaziunii din această zonă. Toate aceste măsuri, dar şi ceilalţi parametri economici ne dau garanţia că România se va încadra în deficitul bugetar de 2,9%, asumat prin programul de guvernare”, a conchis Adrian Dobre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.