Sătul de putere, preşedintele Afganistanului nu mai vrea un al treilea mandat

Preşedintele afgan, Hamid Karzai, a afirmat joi în faţa parlamentarilor că nu intenţionează să se prezinte pentru un al treilea mandat, care îi este interzis prin Constituţie, potrivit unui comunicat al preşedinţiei afgane, scrie Mediafax.ro.

Karzai, instalat la putere la sfârşitul lui 2001 de puterile occidentale, după înlăturarea talibanilor de la putere, a fost ales în 2004, apoi reales în 2009, în cadrul unui scrutin afectat de fraude masive în favoarea sa, după retragerea contracandidatului său în al doilea tur de scrutin.

„Constituţia afgană nu permite nimănui să se prezinte pentru mai mult de două mandate. Nu am decis şi nu voi încerca să mă prezint la preşedinţie pentru a treia oară”, a declarat el în faţa unui grup de parlamentari, reuniţi la Palatul prezidenţial, potrivit unui comunicat.

Karzai a declarat că vrea să răspundă „zvonurilor” privind intenţia sa de modificare a Constituţiei pentru a se putea prezenta, potrivit textului.

„Pentru noi cel mai mare succes va fi că vom susţine cu toţii la preşedinţia Afganistanului o persoană care să fie acceptabilă pentru tot poporul afgan”, a adăugat el.

Fost protejat al Occidentului, preşedintele Karzai se confruntă cu o lipsă de popularitate tot mai mare şi cu relaţii extrem de tensionate cu aliaţii NATO, care îi reproşează în principal corupţia ce afectează Guvernul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.