Pe măsură ce ancheta în cazul corupţiei din vămi înaintează, apar noi declaraţii menite parcă să distragă atenţia opiniei publice şi să încurce iţele privind adevăraţii vinovaţi. Astfel că scandalul vămilor s-a mutat, în ultimele zile, în curtea sindicatelor.
Liderul sindical Vasile Marica a fost acuzat de Marius Ungureanu că i-a dat mită lui Vasile Marica în perioada 1997-2002.
„Din 1997 până în 2002 îi dădeam bani, câte 2.200-2.500 dolari pe lună”, a spus Ungureanu, fost șef de tură și de vamă la Giurgiu. Liderul sindical Vasile Marica a răspuns, tot în direct, acuzaţiilor fostului vameş, invocând o răzbunare, dar şi încercare de a se pune bine cu puterea.
Principalul rival al lui Marica în lupta sindicală, Vasile Lincu, preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor Pro Lex, a afirmat că „domnul Marica este un şurub esenţial al maşinăriei diabolice de acoperire a evaziunii fiscale”, denumit „nebunul” din această strategie.
Mai mult, Lincu a afirmat că, după dezvăluirile pe care le-a făcut în presă, au apărut şi ameninţări. Deşi iniţial nu a dorit să spună de la cine au venit, acesta a dezvăluit pentru „ring” numele şi prenumele celui care îi vrea răul.
Preşedintele Sed Lex infirmă însă acuzele acestuia: „Dacă îl ameninţam înainte de emisiune, nu mă auzea lumea acolo? Nu i-am zis nimic, nu e adevărat. Să fie sănătos. El vrea să îşi facă imagine pe spatele meu şi văd că îi şi reuşeşte”.
Vasile Lincu a fost director al Direcţiei Resurse Umane, Organizare Generală şi Învăţământ din cadrul ANV, iar sub mandatul său, până în luna februarie 2005, funcţiile de conducere din sistemul vamal nu au fost ocupate prin concurs.
De asemenea, preşedintele executiv al sindicatului reprezentat de Vasile Lincu este generalul de securitate (r) Ion Stoica, fost şef al Direcţiei Supraveghere şi Control Vamal din cadrul ANV, din vina şi în legătură cu activitatea căruia România a fost „inundată” cu produse subevaluate şi contrafăcute în perioada 2001-2004.
Vasile Lincu este cel care a dezvăluit schema corupţiei din vamă, aceea cu pionii, turele, regele şi regina.
Vasile Lincu o are colegă foarte apropiată chiar pe soţia sa, iar aceştia sunt colegi nu numai la sindicat, ci şi la revista pe care o editează împreună.
Potrivit declaraţiei de avere, Vasile Lincu este atât preşedintele Sindicatului, de pe urma căruia a încasat într-un an – 8.375 de lei, dar şi director şi redactor la revista Sindicatului, de pe urma căreia i-au revenit 45.000 de lei, adică aproape o mie de euro pe lună.
Soţia lui Vasile Lincu este director la sindicat, funcţie pentru care a luat peste11.000 de lei, economist la Fundaţia „Noi citim” – 4.224 de lei, dar şi secretar general de redacţie şi redactor la revista la care soţul îi este şef. 4.060 de lei au venit şi de aici.
Altfel, familia Lincu are un teren intravilan în Bucureşti, un apartament în Capitală, o maşină Audi A6, 20.000 de euro în conturi şi a primit o donaţie de la o rudă de 10.000 de euro.