Scrisorile care au semănat moarte și au deranjat regimul Ceaușescu. Cazul Ursu, la 49 de ani de la marele cutremur – Andrei Ursu INTERVIU

Imediat după seism, centrul Capitalei era un șantier. Inginerii lucrau contra cronometru, evaluau structuri, făceau proiecte, încercau să repare ce se mai putea salva. Potrivit documentelor și mărturiilor publicate de Fundația Gheorghe Ursu, prioritatea principală era prevenirea unei noi tragedii.

Gheorghe Ursu a fost numit șef de proiect pentru consolidarea blocului „Patria”, una dintre clădirile-simbol ale Capitalei, serios afectată de cutremur.

Răzbunarea lui Ceaușescu

Apoi, brusc, direcția s-a schimbat. În iulie 1977, după o ședință la Comitetul Central, lucrările ar fi fost oprite la ordinul  direct al lui Nicolae Ceaușescu. Șantierele s-au închis în grabă iar, potrivit familiei Ursu, sute de clădiri au rămas vulnerabile, cu intervenții neterminate și cu riscuri asumate în tăcere.

Pentru Gheorghe Ursu, tăcerea nu a fost o opțiune. Îngrijorat pentru siguranța locatarilor din București, a decis să vorbească. A trimis scrisori la Radio Europa Liberă, în care a avertizat asupra opririi consolidărilor și a pericolului real în cazul unui nou cutremur. În ochii regimului, gestul său a fost considerat o sfidare.

În 1985, inginerul a fost arestat și anchetat de Securitate. A murit în detenție, iar cazul său a devenit, în timp, un simbol al represiunii comuniste. Adevărul a fost scos la lumină după ani de luptă duși de fiul său, istoricul și cercetătorul Andrei Ursu.

La aproape cinci decenii de la tragedia din 1977, Andrei Ursu vorbeste pentru Cotidianul despre acele decizii politice, despre frica și presiunile vremii, dar mai ales despre prețul plătit de tatăl său pentru că a ales să își respecte meseria și conștiința. Acolo unde rațiunea bate emoția și libertatea câștigă în fața cenzurii. Chiar cu prețul vieții.

Andrei Ursu: Tata ne povestea că e îngrijorat de soarta blocului Patria la care lucra. Dormea foarte puțin, muncea enorm

Cotidianul: La 49 de ani de la cutremurul din 1977, ce v-a povestit tatăl dumneavoastră, inginerul Gheorghe Ursu, despre deciziile luate imediat după seism și despre momentul în care Nicolae Ceaușescu ar fi refuzat continuarea consolidării clădirilor cu risc?

Andrei Ursu: Imediat după cutremur, tatăl meu a intrat într-o echipă de expertizare a clădirilor avariate. Inițial, inginerii au avut un cuvânt de spus, s-au luat decizii rezonabile. (Asta până să îi intre lui Ceaușescu în cap ideea de a se folosi de cutremur în alt scop). Muriseră peste 1500 de oameni la cutremur. Așa că inginerii încercau să asigure clădirile la un seism de cel puțin aceeași magnitudine cu cel din 4 martie.

Curând, tatăl meu a fost numit șef de proiect de consolidare la blocul Patria.  A început febril proiectul și, foarte curând, munca pe șantier. A observat că în ședințele de lucru cu șefii din institut și minister li se cerea șefilor de proiect, din ce în ce mai insistent, să reducă cheltuielile și, deci, să reducă gradul de siguranță al clădirilor. A intuit că ordinul venea de sus. Ne povestea, mie și mamei, că e ingrijorat de soarta blocului Patria la care lucra. Și pentru celelalte clădiri avariate. Tata a continuat o vreme și munca de expertizare, deci știa destul de bine cât de precară era situația multor blocuri, mai ales cele interbelice sau mai vechi, cele înalte. După program, până noaptea târziu, mai mergea și la blocurile unde locuiau prieteni, care îl rugau să le examineze apartamentele. Dormea foarte puțin, muncea enorm.

Inginerul Ursu venit „bulversat” după ședința de Comitet Central

Temerile i-au fost practic confirmate pe 4 iulie 1977, în timpul ședinței de la CC cu Nicolae Ceaușescu. A venit în seara aceea acasă bulversat. Șeful statului le-a interzis șefilor de proiect să mai continue consolidările. Sub amenințarea cu miliția și procuratura, le-a cerut să tencuiască suprafețele și să închidă șantierele până pe 23 august.

Tatăl meu a intuit că dictatorul nu mai voia să cheltuiască bani pentru consolidări, pentru că începuse să plănuiască „noul centru administrativ”. Voia să folosească toate resursele, inclusiv ajutoarele care veneau pentru cutremur, la ceea ce apoi s-a numit „ Casa Poporului” – actuala cladire a Parlamentului –, și la „Bulevardul Victoria Socialismului”. Tata și-a dat seama că, în timpul rămas, era imposibil să mai asigure blocul Patria la un cutremur de aceeași magnitudine sau mai mare. Și că în aceeași situație urmau să rămână sute de alte clădiri. Era teribil de îngrijorat pentru soarta locatarilor. Știa că, în cazul unui nou cutremur, s-ar putea prăbuși încă mai multe clădiri, cu pierderea a mii, poate zeci de mii de vieți omenești.

CITEȘTE ȘI: Cine a tras în noi după 22: Securitatea, Direcția a V-a, USLA – INTERVIU cu Andrei Ursu

„Securitatea îl luase pe tata la ochi pentru că a declarat că voia să continue lucrările chiar dacă le-ar fi plătit din propriul salariu”

Cotidianul: Scrisorile trimise la Europa Liberă au reprezentat pentru Gheorghe Ursu o formă de avertisment public privind pericolul în care se aflau bucureștenii, după oprirea lucrărilor de consolidare?

Da, principalul scop al primei scrisori la Europa Liberă a fost să avertizeze locatarii. Dar a mai urmarit ceva: spera să determine conducerea țării să revină asupra acelui ordin potențial criminal. Spre exemplu, la Patria, tata încercase să mai consolideze un număr de stâlpi „peste avizul ministerului”, adică după ședința din 4 iulie. (Aveam să aflu în acești ani, din dosarele de la CNSAS, că Securitatea îl luase pe tata la ochi pentru că a declarat că voia să continue lucrările „chiar dacă le-ar fi plătit din propriul salariu”). Dar a fost oprit.

Știa că ce se făcuse era insuficient: nu reușise să consolideze decât 52 de stâlpi din 212, cât cerea proiectul. Știa direct sau de la colegi că în aceeași stare de risc rămăseseră multe alte clădiri, mai ales din centrul Capitalei. Scrisorile la Europa Liberă – cea pe care i-a dat-o lui Virgil Ierunca în 1978, dar și o alta pe care a trimis-o în 1984, probabil printr-un prieten – au fost încercarea lui de a convinge regimul să reia consolidările.

„Au încercat să-l determine să declare că ar fi primit bani de la respectivul post de radio pentru scrisori”

Cotidianul: Credeți că demersurile tatălui dumneavoastră au fost percepute de regim ca o amenințare directă la adresa conducerii, tocmai pentru că aduceau în discuție responsabilitatea politică după cutremur?

Andrei Ursu: Din dosarul penal pe care i l-au făcut anchetatorii din Direcția a VI-a a Securității rezultă că ceea ce îi interesa cel mai mult erau scrisorile la Europa Liberă. Urmau să-l aresteze în baza articolului 166 din Codul Penal – propaganda impotriva orânduirii socialiste. Printre principalele acuzații pe care i le-au adus a fost că „a furnizat postului de radio autointitulat «Europa Liberă» 2 materiale în care a comentat de pe poziții dușmănoase măsurile luate de partid în domeniul construcțiilor din România, care au făcut obiectul mai multor emisiuni”. Au încercat să-l determine să declare că ar fi primit bani de la respectivul post de radio pentru scrisori. Asta pentru a decredibiliza acuzația, pentru a-l albi pe Ceaușescu. Practic, voiau să-l facă pe tatăl meu să-și trădeze meseria de inginer, responsabilitatea pe care o avea față de locatari. Lucru pe care tatăl meu n-a putut să-l facă. Chiar a scris în declarații, in mod repetat, că nu a primit niciun „avantaj material” pentru scrisori, că le-a scris doar pentru că așa i-a dictat conștiința de inginer.

„A refuzat să-și toarne prietenii”

În scrierile lui, anchetatorii Pîrvulescu și Hodiș au găsit „grave manifestări de calomniere și defăimare a conducerii de partid și de stat”. Era, de fapt, sintagma folosită de securiști pentru dictator. Numele lui Ceaușescu era un tabu. În general, securiștii nu-l foloseau în documentele de anchetă, deși majoritatea opozanților și „înscrisurilor dușmănoase” se refereau explicit la Nicolae Ceaușescu. Ca și scrisorile tatălui meu citite la Europa Liberă. Or, dictatorul era, nu-i așa, „Cel mai Iubit Fiu”.

Pe securiști îi obseda să nu apară disidenți care să îl conteste. Asta era o caracteristica a cultului personalității lui Ceaușescu. Iar misiunea principală a Securității era menținerea acelui cult. Acțiunile „ostile” lui Nicolae Ceaușescu erau considerate fie „împotriva orânduirii socialiste”, fie erau deghizate în infracțiuni de drept comun sau ale unor bolnavi mintal. De aceea, pe tata l-au arestat și anchetat sub acoperirea miliției, conform doctrinei în vigoare. Ca în multe alte cazuri (cum a fost, de exemplu, și al jurnalistului Petre Mihai Băcanu), i-au găsit un pretext de drept comun oarecare.

În cazul tatei – deținerea a 17 dolari. Dar în arest la miliție tot securiștii Pîrvulescu și Hodiș l-au anchetat, și tot pentru scrisorile respective și „gravele manifestări dușmănoase”. Știm de la martori că au continuat să-i ceară să declare cum a trimis scrisorile și „ce bani a luat pe ele” și că el a refuzat să-și toarne prietenii. Gardienii au declarat că, dacă ar fi colaborat cu securiștii, Gheorghe Ursu ar fi scăpat cu viață. Din dosarul cauzei rezultă clar că Securitatea a considerat acele scrisori, celelalte acțiuni „ostile”, atitudinea lui, ca o amenințare directă la adresa conducerii regimului comunist. De aceea l-au torturat și de aceea l-au ucis. Pentru că îl acuzase pe Ceaușescu de a fi dat un ordin criminal după cutremur și pentru că n-a vrut să-și renege acea acuzație, să treacă de partea lor.

În sprijinul celor afirmate, istoricul Andrei Ursu a publicat dovezile care incriminează regimul dictatorului Nicolae Ceușescu pe site-ul Fundației Gheorghe Ursu.