Se îngroașă gluma în politică

Se îngroașă gluma în politică. După un schimb de săgeți între reprezentanți PNL și USRPLUS, iată că se aruncă vorbe grele și în interiorul PNL.  Alin Nica, președintele CJ Timiș, își arată nemulțumirea față de actualul președinte liberal. Într-o postare pe FB, Nica scrie:
M-am înscris în PNL pentru valorile pe care a fost întemeiat și am rămas pentru oamenii cu care am lucrat și pentru rezultatele frumoase ale muncii noastre.(…)
Pot spune că lucrurile erau pe un făgaș al normalității atunci când alegerile interne pentru PNL Timișoara s-au transformat în scena unei manifestări de forță (fizică). În sală au fost instigate să intre aproximativ 200 de persoane fără drept de vot dar cu o mare dorință să se impună.
Entuziaștii fără drept de vot au furat buletinele și ștampilele, inclusiv pe cea cu numele meu și au ocupat sala după ce am anunțat amânarea alegerilor. În incinta Filarmonicii au rămas să „voteze” persoane despre care nu știam nici măcar dacă au calitatea de membri PNL.
Culmea absurdului a fost atinsă când Adrian Oros, apropiatul lui Orban și chiar însuși Orban au încurajat continuarea simulacrului de alegeri, cu 300 de persoane în sală, dintre care cine știe câți erau veniți din alte localități sau chiar din afara partidului. La alegeri ar fi trebuit să voteze 914 de membri legitimi, cuprinși într-un convocator și validați prin procedurile premergătoare.
Îmi cer scuze membrilor PNL, simpatizanților PNL și orașului Timișoara pentru spectacolul la care au fost martori, deși nici eu și nici echipa mea nu am cauzat așa ceva.
Nu am anticipat o confruntare fizică și am semnat contract cu o firmă de pază doar pentru asigurarea fluxului la intrare și pentru respectarea normelor de prevenire a răspândirii Covid-19.
Nici prin cap nu mi-a trecut că, într-o țară democratică, în orașul Revoluției, 200 de oameni pot forța ușile și pot prelua nelegitim o conferință de alegeri.
Evenimentul de la Filarmonica Timișoara va rămâne o pată neagră pe obrazul PNL. La fel ca recentele alegeri PNL de la Vaslui sau de la Pitești. În doar o săptămână, cu implicarea unor oameni de care mă dezic total, alegerile interne PNL s-au transformat într-o serie de bâlciuri violente.
Iar pentru că setea de putere personală nu poate justifica vreodată distrugerea unui partid, spun cu părere de rău că, după ziua de sâmbătă, Ludovic Orban nu mai este președintele meu PNL“.

Fan Cîțu?

În urmă cu aproape o lună, același Nica scria tot pe pagina sa de FB:
„Cea mai bună veste din cadrul vizitei premierului Florin Cîţu este legată de programul special de dezvoltare pe care îl gândește pentru drumuri comunale, drumuri județene și susținerea investițiilor locale. Primăriile au nevoie de resurse, iar cerințele PNRR, CNI sau fondurile europene nu corespund nevoilor specifice ale localităților mici și mijlocii. Premierul a subliniat importanța infrastructurii și sunt de acord cu el că atunci când sunt drumuri, se pot atrage ușor și investiții. Am discutat schimbări legislative care să permită autorităților locale să preia clădiri, canale sau terenuri nefolosite în prezent dar aflate în administrarea Bucureștiului. Am remarcat viziunea inovativă și deschisă a premierului, în mod cert este un altfel de demnitar. Apreciez schimbarea adusă de el și am încredere că, pe viitor, reformă și investiții vor fi cele două cuvinte cheie care îi definesc mandatul.“
Comentarii cineva?
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

12 Comentarii

  1. Dacă ești fan Cătu,nu ai nici o treabă cu PNL,cum nici PNL nu m-ai este PNL adevărat

  2. Nimeni din gasca PNL nu intelege faptul ca slugile au termen de valabilitate limitat. Vezi cazul : Udrea, Bica, etc. Acum vine randul lui Orban, dupa un timp vine randul lui Florin Fantasticu’ si a celor care-l aduleaza acum…. Cine a mai auzit de Lazaroiu, Cotoi, Breazu, Topoliceanu, Radu Feldman Alexandru, Apostu, Hoara si altii din gasca PDL? Asa va fi si cu gasca Citu, care „demonteaza” mereu fake news-urile despre cresterea preturilor la alimente, desi FAO (FOOD AND AGRICULTURAL ORGANISATION din subordinea ONU) spune ca luna mai 2021 este a douaspezecea luna consecutiva de crestere la nivel mondial a preturilor la mancare

  3. Intrun glas toti cetatenii care ‘iubesc” haosul si scandalurile:”marsh acasa, japita aleasa”!

  4. Ce slugi mai are si PNL aghezmuit cu PD basist, cal troian.
    S-a găsit calea de a distruge PNL.
    Invadatorii din PD si trădătorii din PNL si-au dat mâna.

  5. Cu totii trebuie sa pornim de la premiza confruntarii intre cei doi candidati pentru sefia PNL. PNL -Orban ca perdant al alegerilor parlamentare versus Florin Citu noul premier al Romaniei . Este evident cum ceea ce ii uneste este partidul dar si mai evident este ca ceea ce ii desparte este perspectiva de viitor a ceea ce PNL doreste sa fie .Intrebarea este :Cine poate (in confruntarea dintre cei doi )sa readuca la vot , votantii PNL ce au decis sa nu se prezinte in alegerile parlamentare – urmare a deciziilor neconforme luate de seful PNL ? Cine poate sa cumuleze votul din teritoriu la nivelul procentelor favorabile si cine poate oferi o noua sansa cetatenilor nehotariti . Cine are si sprijinul presedintelui Romaniei ? Cine este omul care a reusit sa opreasca pandemia si efectele ei eliminind si toate constringerile .Cine este cel care beneficiaza exact in luna septembrie , inainte de alegerile generale din PNL, de banii din PNNR .Avind solutiaa la toate aceste intrebari nu exista decit un singur raspuns ? Poate imi spune cineva care este raspunsul ?

  6. Sunt fan CitzuPartzu, Peneleu nu mai e, e doar dulapul cu scheletii de Pedelei

  7. Actualul sistem nu are nimic în comun cu Românii și România.
    Este un sistem de tip prostocrație+hoțomanie = scapă cine poate etc.
    Meritocrația este o formă superioară de democrație.

  8. Republika Sekurista Romania

    Basescu isi freaca mainile si calculeaza amanuntele Loviturii :

    PDL incearca sa revina pe cai mari , perioada 2021 – 2036 va fi bassista .

  9. ” … perioada 2021 – 2036 va fi bassista” … da, dar si Basila va fi oale si ulcele, atunci ! Vezi ? sint optimist !

  10. Disputa asta este o rusine pentru partidul liberal, care nu mai este demult liberal. De fapt este o disputa intre Orban și Johannis, care e îngrijorat de viitorul lui dupa terminarea mandatului prezidențial. Oricum, își va vinde toate proprietățile, legale și ilegale, si va părăsi România împreună cu soția, de fapt, singura de care îi pasă. Indiferent cine va câștiga șefia liberalilor, se va produce o scindare a partidului care încet-încet va dispărea, precum PNT-cd, lăsând cale libera unor neo-extremisti, social democrații fiind și ei pe calea dispariției. PS: De soarta românilor rămași în țară, nimănui nu îi pasă care va fi ???

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.