Se strânge lațul: Băsescu, prins cu nota în vine

Antena 3 a prezentat, duminică, la ”Sinteza Zilei”, două dintre notele informative care ar fi fost date de Traian Băsescu, alias Petrov, Securității.

În cele două note se vorbește despre doi colegi de la Institutul de Marină, menționează sursa citată.

Documentele ar fi făcut parte din dosarele celor denunțați și de aceea nu ar fi fost găsite în dosarul lui Traian Băsescu. Sunt documente din dosarul întocmit de CNSAS și trimis la instanță.

Curtea de Apel București a înregistrat, miercuri, dosarul deschis la sesizarea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care cere stabilirea calității de colaborator al Securităţii pentru fostul președinte Traian Băsescu, care ar fi avut numele conspirativ ”Petrov”. Traian Băsescu şi-a văzut dosarul de la CNSAS cu doar câteva zile înainte alegerilor europarlamentare şi ar fi recunoscut că notele informative olografe îi aparţin, au declarat pentru Europa Liberă surse din instituţie.

Reacția lui Băsescu pe Facebook după dezvăluirile Antena 3

”Am luat notă de faptul că Antena 3 a prezentat documente din dosarul întocmit de CNSAS şi trimis la instanţă pentru a se stabili prin hotărâre judecătorească dacă am fost collaborator al securităţii sau nu.
Fac precizarea că nu există un angajament semnat de mine nici în dosarul inscripţionat cu numele meu şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de mine sau chitanţe care să ateste plăţi efectuate de fosta securitate către mine şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator .
Din câte ştiu, documentele pe care CNSAS le-a anexat în dosar cât şi microfilmul dosarului meu au fost predate de către SRI la arhiva CNSAS încă din anul 2006.
Predarea arhivei fostei securităţi către CNSAS s-a făcut urmare a solicitării pa care eu, în calitate de Preşedinte CSAT, am făcut-o către SRI.
Până în prezent, cu ocazia diverselor verificări CNSAS mi-a eliberat 4 certificate de necolaborare cu securitatea ca poliţie politică.
Fiind convins că nimic din actele mele nu poate fi considerat act de poliţie politică aştept indeplinirea procedurilor legale şi verdictul instanţei .
Desigur, îmi doresc ca dosarul să fie soluţionat în instanţă şi nu în dezbatere public, motiv pentru care nu voi comednta public conţinutul documentelor prezentate de Antena 3 şi nu mă voi angrena în dezbatere public ă pe subiectul dosarului, având în vedere că eu însumi sunt subiectul dosarului întocmit de CNSAS şi aflat acum la instanţa de contencios administrative şi fiscal” scrie Traian Băsescu pe Facebook.

(DEZVĂLUIRILE ANTENEI 3, VIDEO AICI)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioana Radu 8523 Articole
Author

31 de Comentarii

  1. Cerem lege in parlament: FOSTII SECURISTI si actualii pentru ca au juramant pana la moarte sa slujeasca Romania adica TOATE PARTIDELE indiferent pe care le aduce poporul la putere…..SA NU AIBE DREPT SA FACA POLITICA …SA ALEAGA SI SA FIE ALESI.

  2. Pana nu va fi bagat acest TARTOR si cozile lui de topor la haules, poporul roman nu va fi unit. A sadit dezbinarea intre romani, intre parinti si fii, intre bugetari si nebugetari, intre ortocsi si catalici ca sa-i pota calari pe prostii de romani. I-a alungat din tara pe tineri si acum a a runcat vina divizarii societaii in carca PSD. Un om cu doua fete, o SATANA. Va mai trece multa vreme pana se vor destepta romanii ca sa inteleaga cine le vrea raul! Succesuri!

  3. Iar ne minte precum cand spunea ca nu a lovit copilul cu pumnul in plex, dasi toti am vazut cum a dat copilului un dos de palma peste fata! Asta are minciuna in sange! Nemernicul stie ce acte a distrus, dar, dupa cum spune urmasul lui, „ghinion”, nu a reusit sa distruga tot! Si se stie ca cei trimisi pe functii in strainatate, erau securisti „cu acte in regula” asa ca ….. la haules cu el, securist mincinos!!!!!!!!!!!!

  4. Nemernicul a distrus in veselie actele, dar uite ca au mai si scapar inele! Asa ca…la hales cu securistul asta ordinar pentru declaratii mincinoase!

  5. Nu-i va putea face nimeni nimic! La cât de ascultător, obedient și mai ales darnic a fost cu toți cei ce decid destinele României,trebuie sa ne resemnam cu ideea ca acest individ malefic are încă susținători puternici.

  6. insul acesta face parte dintr o specie aparte – specia lichea si aa fost caracterizat si catalogat de O Paler ca fiind ..licheaua perfecta. si astaa spune totul. se pot spune insa multe despre efectele prezentei acestui ins in functii inalte prin procedee nedemocratice ..ba din contra prin frauda si miselii..imi amintesc scene din timpul prezentei acestuia la o „internationala” ….interlocutorii aveau grija sa nun steie aproape de ciumat..si acolo nu eraa ciumatul acoloera Roamnia..iar acum nu se va progresa cu nimic ..insul are dosar pentru …toata lumea …buna.

  7. Observati ca spune „nu exista” acte…, nu ca nu a semnat vreodata!! Nu exista in prezent, nu mai exista! Asta nu exclude ca nu au fost candva, dimpotriva!!

  8. Nu va mai strofcati cu lamentarile. Omul a scapat de Justitie prin impunitate cand l-a luat in brate Parlamentul European.Cum a ajuns la aceasta solutie salvatoare, asta este o alta chestiune.

  9. iar vă daţi la europarlamentarii patrioţi! ruşinică să ne fie, că nu ştim ce facem( alegem)! Cine să ne ierte, când perseverăm în greşeală?

  10. A asculta si analiza ce baiguie „licheaua perfecta” nu-i numai pierdere de timp ci o otravire a sufletului. JO a scos la lumina si cultivat tot cei mai rau in om. „NU A SEMNAT” – refrenul si motto-ul tuturor pedeleprelor basiste atat cat au fost la guvernare cat si atunci cand au ajuns sa dea cu subsemnatul, cum se mai leaga toate?

  11. Cine ne garanteaza ca Johannis nu a fost ales Presedinte cu aceleasi pile de la Securitate recte SRI vopsita-n Alba ca Zapada dupa 89??? Daca da, aceasta ar fi explicatie a daptlui dulapul nemtesc apara cu ata indarjire statul de drepti afirmand ca „nu stiu si nici nu ma i ntereseaza”.

  12. Păi n-ai fost colaborator, ai fost parte a sistemului. Iar arhiva asta e strict secretă!

  13. Asta e stilul tipic al borfasilor, sa nu recunoasca nimic, nici macar dovezile graitoare prezentate de criminalisti. Cea mai monstruoasa manipulare la care ne-a supus Securitatea a fost ca unii romani sa-l voteze, bineinteles minoritari, caci de rest
    s-a ocupat institutia criminala prin masive fraudari, asa cum a procedat in 2004, 2007, 2009, 2012, 2014, 2016 si 26 mai 2019!!!
    Diversiunea „Diaspora” a fost stereotipic uzitata, iar Natzimann prin invocarea ei constanta a demonstrat ca a cunoscut-o inca din faza planificarii…
    Nu e o intamplare ca cea mai mare canalie de pe net, „lili”, nu apare cu vreun comentariu pe tema Securitatii si a lui Basescu, impreuna cu clonele ei incolonate precum ratzele!!!
    Ceva imi spune ca „lili” este de fapt LILI RUSE, matracuca urata ca limba rusa de la Ghitza-Base-TV care e cea mai canalie care-l sustine pe Baseala pe fata si cand o privesti parca l-ai vedea pe geamanul CIUCIUTACU…

  14. Oare IohanniSS vrea o astfel de lege – Fără securiști ? Ție, Băsescule, ți se strânge lațul de par iar adevărul iese la suprafață precum uleiul. Ce tot îi dai cu clanța că nu ai semnat angajament cu securitatea că, lichea, cum te știe întreg poporul român, doar nu erai și prost să nu îl înghiți, la Constanța, înainte de a veni la București să desăvârșești revoluția.
    Faptele/ documentele dovedesc că ai fost TURNATOR al securității; nu mai este nevoie de nici un angajament. Aduo pensie (a câta) și de europarlamentar! La Strassbourg ori Bruxellex nu-i nevoie de circari ori securiști ca tine și nici ai pe cine să reprezinți acolo. Nu ai decât o singură soluție: frânghia și săpunul, cât mai rapid posibil, să uite lumea de tine.

  15. Si voi: B1TV și România TV încetați să ni-l mai aduceți pe sticlă pe acest jeg. Vă faceți mai mult rău decât bine.

  16. Nu „exista” documente pentru moment, pentru ca omul este inca activ. Dl. Basescu nu este si nu a fost un banal colaborator. Simplu.

  17. … elocvent exemplu ca pe acest teritoriu traiesc cei mai inteligenti oameni din lume!

  18. Cotidianul nu a inteles ca titlurile de tabloid nu ii ajuta, A3 nu a inteles ca a pierdut toate alegerile si bataliile in care si-a aruncat vuvuzelele penibile si prostimea din Romania de la presa la politruci, de la opinca la vladica nu a inteles ca sunt trei Iliescu, Basescu, Kovesi care sunt dincolo de bine si de rau, care nu vor plati niciodata pentru ceea ce au facut sau nu au facut!

  19. … cine te opreste sa-ti faci un blog unde sa-ti dai cu parerea chiar asa la modul – „tupeu ca pe Targul Ocna” – pana o sa ajungi tu la nivelul „Cotidianul” mai ai ceva de „julit”.Mai Misule, mai!Sunt inundate mahalalele Bucurestiului si tu te ocupi de chestii slabe; baga Misule pompa in prinza si scoate apa din gradina.

  20. FAC PRECIZIUNEA CA EXISTA UN CACANAR TICALOS SI MURDAR DE RAHAT PE TOT CORPUL.
    MAI FAC PRECIZAREA CA CURVEA AVEA DORMITORUL SUB BIROUL MEU DE LA JILAVA.
    TOTODATA,MAI FAC PRCIZAREA CA AM FURAT FLOTA ROMANA SI AM VANDUT-O AZMERICANILOR. LICURICIUL,ERAM IEU SI O SUGEAM.
    ULTIMA PRECIZARE ESTE CA SUNT 1 CACANAR,1 STOARFA SECURISTA,1 GAOZAR MARE-din cauza marinarilor-,1 IMPOTENT LA CREIER.
    ME ZEMNAZ.PETROFF,FIU DE CATEA SI MAIDANEZ DIN DOBROGEA.

  21. Eu inteleg din raspunsul lui Petrov ca nu mai exista dovezi, nu si ca nu ar fi existat. Petrov, ca si atunci cand a lovit copilul, uita sa ne spuna cel mai important lucru: A colaborat sau nu? Ne ia cu aceeasi vrajeala de securist ca nu mai exista nu stiu ce chitanta… nu stiu ce stampila.. Putea sa colaboreze si fara sa semneze.

  22. Eu am intrebat acum ani de zile, cum e posibil ca o persoana care a ocupat functiile lui Base, DACA nu era securist, sa nu fi fost sub supraveghere. Absolut toti care ocupau functii inalte afara erau sub filaj, cum se face de in cazul lui nu exista nici dovezi ca a fost filat, nici ca a fost colaborator… e imposibil. Poate ar mai trebui rascolite si alte dosare ale persoanelor care au fost in anturajul lui, in mod sigur a informat si despre ei.

  23. @ UN MINER….ref maidanezul dobrogean; cu ceva ani in urma calatoream cu un tren de noapte..catre Bucuresti pe ruta Iasi – Bucuresti. si ca ntren ..de noapte fiecaare se simte obligat sa vina cu ceva ca sa omoare somnul; si bineinteles subjectul no 1 era politica si politicienii ..la un moment s a ajuns la bashescu si unul din companioni incepe sa spuna ca ; in sat la noi ..era o fata cam jucausa ..si dinm meciurile ei s a nascut un urmas cu tata necun oscut..si ca aceasta tanara mama a dat spre infiere copilul traian..dela lume adunte si din nou llume date…n am nici o vina..taie

  24. Timp de 10 ani, cei care-l sustineti acum pe IohaniSS, l-ati sustinut pe Basescu, desi toata lumea stia ca a fost turnator la securitate si apoi securist cu acte in regula…
    Ati negat mereu acest lucru asa cum faceti si cu IohaniSS, cel care a vandut copii, a facut retrocedari frauduloase si si-a luat case cu acte false…
    Cu astfel de popor…, Romania nu se va face bine niciodata.

  25. @Cum ați comenta despre faptul că se afirmă că aceia care urmau cursurile Institutului de Marină pentru a fi încadrați căpitani pe vapoare ce navigau în apele internaționale erau pregătiți și de structurile de securitate ale statului comunist, că așa erau procedurile în acea vreme, ?

  26. E clar acum, arhivele date gura-casca de romani sunt cele dorite de securei, adica nu ale importante ci ….praf in ochi pt asti de imbarligatadica prostimea de ei prostalita, deci avem o arhiva cica a colaboratorilor. Ma intreb dc a astora si nu a celor ce facura politie politica si oprimarea poporului decenii? Uite cuorva, nu e courva ca e maritata si are paravan, dar da cui o cere si de aceea e cinstita.

  27. Singura data cand am urmarit cu sufletul la gura , ce face ‘licheaua perfecta’ , a fost la cuvantul Papei de la Cotroceni , cand derbedeul a venit baut si abia isi mai tinea capul si un ochi semideschis (va rog sa vedeti inregistrarea) . In acel moment ma rugam sa cada in cap mai repede , ca sa-l vada lumea , in toata splendoarea . A scapat si de data asta !

  28. „Se strânge lațul: Băsescu, prins cu nota în vine” Nu cred pentru ca prea e aparat de sistemul asta de securisti! Voi crede cand il plimba cu catuse!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.