Președintele României, Nicușor Dan, a convocat joi dimineață partidele și grupurile parlamentare la o nouă rundă de consultări. Ultima discuție oficială cu partidele a avut loc acum mai bine de trei luni, după picarea la vot a variantei de executiv Veștea, și nu s-a concretizat cu vreo variantă de prim-ministru. România nu are guvern cu puteri depline de 135 de zile, când Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.
Cotidianul va actualiza lista cu informații de culise pe parcursul consultărilor de la Cotroceni.
Conform surselor Cotidianul, Leonardo Badea, vehiculat drept variantă de premier în ultimele zile, nu știe nimic despre posibilitatea de a conduce un executiv. Acesta se află în Republica Moldova și urmează să plece de acolo direct în SUA. Badea este prim-viceguvernator BNR și fost parlamentar PSD.
BREAKING NEWS Consultări pentru premier între Nicușor Dan și partide / PNL, dispus să voteze un premier care continuă politicile lui Bolojan / Informații de culise / Simion: Următoarea întrebare, vă rog!
Culisele consultărilor cu PSD
Prima delegație care a ajuns la Cotroceni a fost cea a Partidului Social Democrat, condusă de președintele partidului și varianta social-democraților de premier, Sorin Grindeanu. Conform surselor Cotidianul, Sorin Grindeanu i-ar fi explicat președintelui care este varianta social-democraților, și anume că PSD își asumă guvernarea.
În prezent, sursele transmit că nu există o majoritate transparentă care să îl susțină ca premier pe Sorin Grindeanu. Acesta a spus că situația este similară cu cea de la votul pentru Guvernul Veștea, care nu a trecut de votul parlamentului.
Nicușor Dan nu le-a transmis liderilor PSD dacă va face sau nu o nominalizare azi. Totodată, acesta doar a ascultat ce a spus PSD, fără să spună nimic.
Nicușor Dan, mai deschis. Întrebarea unui consilier pentru Simion
După social-democrați, la Cotroceni a ajuns delegația AUR, formată din George Simion, Petrișor Peiu și Dan Dungaciu. Conform surselor Cotidianul, un consilier prezidențial l-a întrebat pe Simion dacă ar putea susține un premier tehnocrat. Răspunsul AUR a fost unul negativ.
Nicușor Dan ar fi fost mult mai deschiși decât la discuțiile din momentul Guvernului Veștea, mai transmit aceleași surse.
Principial presedintele partidului majoritar trebuie sa propuna premierul si in cazul Grindeanu exista un atu in plus, faptul ca a mai detinut in trecutul apropiat aceasta functie…