Procesul deschis împotriva Primăriei Iași și a Consiliului Local în cazul bustului lui Octavian Goga s-a încheiat, în primă instanță, după ce monumentul a fost îndepărtat din Copou. Tribunalul Arad a constatat că acțiunea a rămas fără obiect, a respins excepțiile ridicate de autoritățile ieșene și le-a obligat să plătească 50 de lei cheltuieli de judecată. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs.
Dosarul a fost deschis de Asociația pentru Prevenirea și Combaterea Antisemitismului și Legionarismului. ONG-ul reclamase faptul că autoritățile locale nu au soluționat cererea sa privind îndepărtarea bustului din spațiul public. Asociația contestă interpretarea potrivit căreia Primăria Iași ar fi câștigat procesul. În precizările transmise după publicarea informațiilor despre dosar, organizația arată că instanța nu a respins cererea ca neîntemeiată și nici nu a stabilit că autoritățile locale au respectat procedura administrativă, potrivit Ziarul de Iași.
Tribunalul a constatat că acțiunea a rămas fără obiect
Procesul a fost înregistrat pe 16 martie la Tribunalul Arad, Secția de contencios administrativ și fiscal. Pârâții au fost UAT Municipiul Iași și Consiliul Local am Municipiului Iași. În dispozitivul hotărârii, instanța a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a asociației. A fost respinsă și excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei și Consiliului Local. Tribunalul a respins apoi acțiunea „ca rămasă fără obiect”. Între timp, bustul lui Octavian Goga fusese înlăturat din spațiul public.
Instanța a obligat UAT Municipiul Iași și Consiliul Local, în solidar, să achite reclamantei 50 de lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Soluția a fost pronunțată pe 14 septembrie. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Din dispozitivul hotărârii nu rezultă că Tribunalul ar fi stabilit că Primăria și Consiliul Local nu au încălcat procedura administrativă reclamată de ONG. Asociația susține că autoritățile ieșene au înlăturat bustul abia după deschiderea procesului și după ce au primit acțiunea în contencios administrativ. Organizația consideră, astfel, că îndepărtarea monumentului a fost consecința directă a demersului său.
De ce a fost cerută îndepărtarea bustului
Bustul lui Octavian Goga fusese amplasat în Copou la 1 aprilie 2021, la împlinirea a 140 de ani de la nașterea poetului. La acel moment, Primăria Iași explica decizia prin separarea activității culturale de cea politică: „nu ar trebui să-l legăm de cariera lui politică (…) am omagiat omul de cultură și doar atât”.
Situația monumentului a revenit în atenție după modificarea, la sfârșitul anului 2025, a OUG 31/2002. Legea 241/2025 prevede că nu pot fi ridicate sau menținute în locuri publice, cu excepția muzeelor, statui, grupuri statuare sau plăci comemorative dedicate inclusiv persoanelor care au făcut parte din conducerea unor organizații fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe. Asociația din Arad a invocat aceste prevederi când a cerut municipalității ieșene să înlăture bustul.
O sa puna oare bustul tov. legionar roshu bolshevic ce a pus pt. prima oara in lume bomba in Parlamentul Romaniei ce a produs pagube shi victime umane, scopul fiind sa-l ucida pe O.Goga, pe vremea ce nici pomeneala de legionarii verzi, doar de legioanrii roshii bolshevici, ce au introdus kamuizmul shi chibutzul PCR. Nici pana astazi Parlamentarii nu omagiaza victimele de atunci, ce a obligat pe Regele nostru sa desfintzeze legal PCR. Razboiul hibrid al khazarilor cu exportul de revolutzie bolshevica in lume, a generat shi la noi fenomenul de contra reactzie, dar bolshevicii au penetrat shi pe legionarii verzi echipatzi chiar cu uniforme de la MSKVA, ucigand personalitatzi ca Iorga, Armand Calinescu, samd, ascutzind lupta de clasa. Este > decat dublu standard aceasta iudeologie, noaptea mintzii ce va duce la autodistrugerea vietzii.
O zi buna.
Con
P.S. Pe Yliescu spion rus dovedit, ce a adus minierii zicand ca este rebeliune legionara, lichidata in trecut de Antonescu, shi alte bazaconii de ale lui Ninel (citeste invers Lenin) Yliescu, nu vretzi sa-l punetzi la socoteala ca a distrus Romania???,…
Tribunalul Arad a stabilit , a reconfirmat că unii romăni din ,, fruncea ,, țării și alții din ,, dulcea moldovă ,, , au devenit impostorii Romăniei . Aceia de pe malul Dîmboviței , deja trăisc în mocirlă absolută … . Pe trotinetă .
Daca e bronz, obiectul poate fi valorificat chiar daca provine din bust de legionar.
„Asociația din Arad” ce treabă are în Dulșili Tîrg a’ Yeșîluor? …să-‘și vază di problemili dîn Arad!
Și vrem să știm ce interese din exterior o finanțează.
Cred ca bustul lui Goga trebuie inlocuit cu bustul d-lui Falca
Corect. Suntem condusi de minoritati sociale..
Cel mai bine ar fi sa inchida toate ONG urile asteas.S-ar economisi bani energie si creier.
Inteleg ca acolo ceva pute!
Ce va mirati !