Președintele ANAF refuză să demisioneze: „Dosar kafkian” Reamintesc opiniei publice că anomalia prevăzută în Codul Fiscal a făcut ca aplicația informatică să trimită decizii de impunere de sute de lei pentru venituri de 2-3 lei, întrucât CASS-ul se calcula la venitul minim și nu la venitul efectiv, potrivit legii. Score: 0,26
Începe numărătoarea inversă pentru suspendarea acordului Schengen În al doilea rând, mai multe state Schengen s-au prevalat de prevederi ale Codului Frontierelor Schengen și au impus deja controale la frontieră, independent de procedura pentru Grecia. Score: 0,26
Se cere aviz pentru arestarea lui Mădălin Voicu 307 Cod de procedură penală.Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală". Score: 0,26
PNL: Legea defăimării = cenzură pe Facebook şi un pumn în gură dat presei Sunt suficiente prevederi în vigoare, mai ales în Codul Civil, care dau posibilitatea celor care se consideră lezaţi în demnitate să genereze o acţiune la o instanţă competentă, nu era necesară o astfel de supra-reglementare. Score: 0,26
Moda lacrimilor de crocodil PSD şi PNl s-au făcut şi de baftă introducând la repezeală aşa-zise coduri de onoare, decaloguri penibile în maniera lui Ceauşescu, care şi el, brav, a impus Codul eticii şi echităţii socialiste. Score: 0,26
Dragnea: PSD nu își asumă scrisoarea lui Codrin Ștefănescu Așa ceva nu este permis, dincolo de faptul că nu este permis în codul nostru de etică și conduită. Score: 0,26
Tactica sistemului de învăţământ pârjolit …module: ”De la sisteme autocratice la sisteme democratice, Societatea europeană, Educaţie civică, norme de comportament social, Sisteme legislative, Coduri (penal, civil, codul familiei), Legislaţie uzuală, Istoria sistemelor economice, Educaţie financiară, Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi ale copilului, Responsabilităţi… Score: 0,26
Frații Becali, Borcea și judecătoarea Terceanu, trimiși în judecată a din Codul de procedură penală din anul 1968 („fapta nu există”).Potrivit rechizitoriului, pentru a pronunța această soluție de achitare – inculpata Terceanu Geanina a… Score: 0,26
Accident foarte grav pe DN1 ISU a activat codul roșu de intervenție, în cazul acestui accident fiind victime multiple. Score: 0,26
Ce se va întâmpla cu contribuția la asigurarea de sănătate pentru persoanele fără venituri Ministerul Finanțelor va modifica prevederile din Codul Fiscal care obligă persoanele fără venituri să plătească o contribuție la sistemul public de sănătate, această contribuție urmând să devină "probabil" opțională, a anunțat, joi, secretarul de stat în Ministerul Finanțelor Gabriel Biriș. Score: 0,26
Cât de performant este Fiscul din România: date, abateri, abuzuri …executarea silită dispusă de instanța judecătorească prin deschiderea procedurii insolvenței, prin instituirea administrării speciale sau prin suspendarea popririi conform Codului de procedură fiscală; arierate pentru care s-a declarat starea de insolvabilitate fără venituri sau bunuri urmăribile; arierate amânate la plată în vederea scutirii… Score: 0,26
Băncile nu mai pot executa silit fără decizia instanţei Executarea silită nu va mai putea fi încuviințată de executorii judecătorești la comanda creditorilor, în speţă băncile, conform unei ordonanțe de urgență pentru modificarea Codului de procedură civilă, adoptate în ședința de astăzi a Guvernului. Score: 0,27
Fiscul, acuzat că falimentează o întreagă industrie …ianuarie 2016, aceste societăți plăteau un impozit pe profit de 16%, dar nu mai puțin de 5% din venituri (însemnând încasări minus premii), însă, în urma modificării Codului Fiscal, pentru casele de pariuri sportive tradiționale s-a renunțat la impozitarea cu 5% a veniturilor, rămânând în vigoare cota unică de 16% pe profit. Score: 0,26
Loviţi de PSD. De două ori Primarii, confruntaţi cu furia cetăţenilor care dau vina pe ei pentru majorarea taxelor, solicită Guvernului modificarea Codului Fiscal. Score: 0,26
Incredibil: Sunt deţinuţi care scriu cel puțin două cărţi în paralel 721 alin.(1) din Codul de procedură penală francez, fără a fi prevăzut beneficiul reducerii pedepsei pentru anumite tipuri de activități desfășurate de persoana condamnată”. Score: 0,26
Cum arată cele cinci amendamente la legea dării în plată 287/2009 privind Codul Civil , republicată, cu modificările ulterioare, debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege”. Score: 0,26
Liberalii îi cer lui Ciorbea să repare ce n-au fost în stare ei Declarația interpretativă privind stabilitatea legislației electorale, a Comisiei de la Veneția (2005):Principiul conform căruia elementele fundamentale ale legilor electorale nu ar trebui modificate cu mai puțin de un an înainte de alegeri nu prevalează asupra altor principii ale codului bunelor practici în materie electorală. Score: 0,26
Ultimele secvențe din procesul unui demnitar care nu și-a ținut gura 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesuale, referindu-se la capitolele IV şi V din Noul Cod de… Score: 0,26
Nițu: Dosare cu prejudicii minore, după decizia CCR, vor fi finalizate cu rechizitorii 1 din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală se putea aplica în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau pedeapsa închisorii de cel mult 7 ani. Score: 0,26
ÎCCJ a respins plângerea Asociației 21 Decembrie împotriva clasării dosarului Revoluției Magistrații au respins o cerere de sesizare a Curții Constituționale în legătură cu neconstituționalitatea dispozițiilor art.70 din Codul de procedură penală. Score: 0,26
Efectul Nuland? Lovituri pe bandă la adresa procurorilor Cum se știe deja, CCR a anulat art.318 din Codul de procedură penală, care stipula: ”Clasarea şi renunţarea la urmărirea penală Renunţarea la urmărirea penală (1) În cazul infracţiunilor pentru care legea prevede… Score: 0,26
Presa străină: Anticorupția zbârnâie, afacerile se tem să respire Circa 180 de amendamente propuse pentru Codul penal ”ar submina direct sistemul anticorupție”, arată raportul Consiliului Europei. Score: 0,26
Semne bune anul are? În mod absolut de neînţeles, Cioloş a preluat ad litteram bugetul întocmit de guvernul atât de condamnat şi într-adevăr condamnabil al lui Ponta, codul său fiscal şi toate celelalte mânării legislative ale demisionarului pesedist. Score: 0,26
Dragnea, avertisment pentru Cioloș și o urecheală pentru Zegrean 51/2012 preia cât se poate de explicit recomandarea Comisiei de la Veneția care, în „Codul bunelor practici în materie electorală” prevede că ar fi necesar a se evita, nu atât modificarea sistemelor de scrutin – ele pot fi întotdeauna îmbunătăţite – ci… Score: 0,26
Prună: Aștept motivarea grabnică a deciziei CCR 318 din Codul de procedură penală privind cazurile în care procurorul poate renunța la urmărirea penală și clasa un dosar sunt neconstituționale. Score: 0,26
Preşedintele ACAROM, despre cei care ajustează kilometrajul maşinilor second-hand Conform propunerii legislative pentru completarea Legii 286 din 2009 – Codul Penal cu infracţiunea de "Înşelăciune privind date sau caracteristici ale vehiculelor", la articolul 340, alineatul 2 se menţionează faptul că '… Score: 0,26