Cauzele exploziei de la Bacău Comisia de anchetă în cazul exploziei produse într-un bloc din Bacău a constatat că gurile de aerisire de la reţeaua de gaz din zona imobilului erau astupate, în urma unor lucrări făcute cu cel puţin trei ani în urmă de o firmă contractată de primărie, afirmă surse oficiale. Score: 0,26
WTF, comisia înfiinţată de CIA pentru investigarea WikiLeaks Comisia se concentrează în prezent pe evaluarea impactului imediat al celor mai recent publicate documente. … Comisia este condusă de Centrul de Contrainformaţii al CIA, dar conţine şi peste 20 de membri de la alte departamente ale agenţiei. Score: 0,70
Leonard Orban: Există riscul amânării aderării la Schengen cu un an sau doi În mod cert, Comisia Europeană va dori să vadă cum noile Coduri vor intra în vigoare şi vor fi implementate şi asta se va întâmpla numai la sfârşitul lui 2011, începutul anului 2012. Score: 0,26
Ialomiţianu: Impozitul de 3% pentru IMM-uri ar putea fi discutat joi în Guvern Luni, în cadrul dezbaterilor pe buget, plenul celor două Camere a respins prevederile unui capitol nou introdus în comisia de buget-finanţe la iniţiativa parlamentarilor PNL care prevedea un impozit simplificat, de 3%, pe cifra de afaceri a IMM-urilor. Score: 0,26
Financial Times: Ungaria vrea frontieră liberă cu România Parisul a fost criticat de Comisia Europeană pentru că aparent a făcut o prioritate din desfiinţarea taberelor de români şi din repatrierea a peste 8.000 dintre ei, uneori contra unor compensaţii. Score: 0,26
Băsescu: Un act de discriminare la adresa României Într-o scrisoare a miniştrilor francez şi german de Interne către comisarul pentru Afaceri Interne în Comisia Europeană, Cecilia Malmstrom, se spune că această aderare ar fi "prematură", dacă ar avea loc în martie 2011. Score: 0,26
Pensia privată facultativă este deductibilă de la calculul CAS Potrivit prevederilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice, contribuţiile plătite la fondurile de pensii facultative, sunt deductibile de la calculul contribuţiilor de asigurări sociale, anunţă Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private. Score: 0,26
Franţa şi Germania cer oficial amânarea intrării României în Schengen Într-o scrisoare a miniştrilor francez şi german de Interne către comisarul pentru Afaceri Interne în Comisia Europeană, Cecilia Malmstrom, se spune că această aderare ar fi "prematură", dacă ar avea loc în martie 2011, potrivit RFI, scrie realitatea.net. Score: 0,78
România şi Polonia se luptă cu Germania şi Marea Britanie pentru banii europeni Pentru moment, Comisia Europeană a minimalizat importanţa iniţiativei celor trei mai economii. … "Comisia va lua în calcul, vara viitoare numeroasele puncte de vedere din propunerile legislative", a subliniat purtătoarea de cuvânt. Score: 0,26
Scrisoare deschisă a Asociaţiei Magistraţilor din România …şi 4 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în urma verificării respectării dispoziţiilor legale cu privire la alegerea membrilor CSM de către Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări şi în baza raportului întocmit de aceasta, Senatul validează in corpore lista cuprinzând magistraţii… Score: 0,26
Primele 9 motive pentru a nu vota bugetul pe 2011 Guvernul a stabilit o majorare a salariului real cu 0,4%, în timp ce Comisia Europeană (noiembrie 2010) anticipează o scădere a salariului real de 2,1% în 2011, iar FMI (septembrie 2010) o reducere a salariului real cu 3,7% în 2011. Score: 0,26
Un spion gorjean la New York (I) Andreescu a activat în cadrul Comisiei de Securitate ONU ca membru nepermanent în perioada 1976-1978, în Comisia I şi a II-a a Adunării Generale ONU, în Comisia pentru pentru codul de conduită al companiilor transnaţionale sau în Comitetul pentru explorarea cosmosului în scopuri paşnice. Score: 0,26
Suma luată în calcul pentru noul acord cu FMI este de 5-6 mld. euro, dar poate creşte la 8 mld. . În ceea ce priveşte încheierea unui nou acord cu Comisia Europeană (CE), autorităţile române şi reprezentanţii executivului UE nu au stabilit încă dacă România va primi un împrumut sau va fi pusă la dispoziţie o linie de finanţare similară cu cea de la FMI. Score: 0,26
Guvernul plăteşte cu 190.000 de euro voturile a două minorităţi din Parlament În ultimele luni însă, Grosaru a votat 100% pe linia guvernului, în câteva rânduri votul lui fiind decisiv în Comisia juridică, atunci când PDL+UDMR+UNPR erau la egalitate cu PNL+PSD. Score: 0,26
Patru candidaţi la preşedinţie şi un jurnalist străin, arestaţi la Minsk Aproape cinci milioane de persoane au votat în favoarea lui Lukaşenko, reprezentând 79,67 la sută dintre alegători, a anunţat Comisia, după ce a numărat toate buletinele de vot, potrivit agenţiei RIA Novosti. Score: 0,26
Tema zilei – 19 decembrie: „Aceşti pârâcioşi mincinoşi care ne conduc…” Paraciosul mincinos Emil Boc acuza partidele de opozitie ca din cauza lor intarzie adoptarea legilor care pot asigura eliberarea ultimei transe de imprumut cu FMI si cu Comisia Europeana. Score: 0,26
Viorel Ştefan (PSD): Mi-e teamă că unele amendamente admise la proiectul de buget vor pica în plen Social-democratul a mai spus că încearcă un sentiment de "nemulţumire" faţă de forma în care a fost aprobat proiectul de lege al bugetului de către comisia de resort. Score: 0,26
Experţii FMI au semnalat MFP că OUG 58 privind TVA de 24% trebuie adoptată până la finele anului Până la sfârşitul lunii octombrie, actul normativ a fost avizat favorabil de Comisia juridică, cea pentru învăţământ şi cea pentru industrii, în timp ce Comisia de politică economică şi cea de muncă au transmis avize negative. Score: 0,26
Bugetul asigurărilor sociale de stat a fost votat în comisii Comisia de buget finanţe a adoptat bugetul de stat al asigurărilor sociale. Score: 0,26
Belarus: Opoziţia denunţă fraude în ajunul alegerilor prezidenţiale Circa 18% din alegători s-au prezentat deja la urne, a anunţat sâmbătă dimineaţa Comisia Electorală Centrală. Score: 0,26
Un ministru bulgar demisionează din cauza trecutului său de colaborator al Securităţii Comisia de investigare a dosarelor fostei 'Dărjavna Sigurnost' (Securitatea de Stat), serviciul secret al regimului comunist din Bulgaria, a publicat în această săptămână o listă cu 190 de nume ale unor înalţi diplomaţi bulgari care au fost angajaţi sau colaboratori ai serviciilor secrete comuniste. Score: 0,26
WikiLeaks: În 2008, România a cerut retragerea acreditărilor Rusiei la Consiliul Europei Diplomatul american mai comentează că, dacă pentru georgieni o asemenea iniţiativă, nu în plen ci în Comisia de Monitorizare, ar fi percepută ca o victorie, ea va fi lipsită de urmări, pentru că "ne îndoim că plenara Adunării Parlamentare va vota pentru sancţiuni… Score: 0,26
Nici o schimbare în Parlamentul de la Chişinău după renumărarea voturilor Rezultatele obţinute după renumărarea voturilor de la alegerile din 28 noiembrie nu schimbă raportul de forţe în Parlamentul de la Chişinău, chiar dacă Partidul Comuniştilor a câştigat 308 voturi, iar liberal-democraţii au pierdut 112, a anunţat sâmbătă Comisia Electorală Centrală, scrie NewsIn citată de Realitatea.net. Score: 0,78
Acordul comercial cu UE, o prioritate fără termen pentru Mercosur Comisia Europeană a relansat aceste negocieri, iniţiate în 1999, după un prim eşec în 2004 şi şi-a stabilit ca obiectiv să închidă discuţiile înainte de jumătatea anului 2011. Score: 0,26
Iaurturile Danone nu au beneficiile din reclame Comisia Federală pentru Comerţ a Statelor Unite ale Americii, instituţia care apără consumatorii americani, a anunţat că celebra companie Danone este vinovată de reclame "exagerate" şi a amendat-o cu 21 milioane de dolari. Score: 0,79