Ai căutat: FRF
Conform unui document al Direcției Naționale Anticorupție, președintele FRF, Mircea Sandu, este implicat într-un caz legat de intermedierea unor întâlniri între Claudiu Maior, viceprimarul din Tg. … FRF ar fi promovat imaginea companiei respective, iar compania ar fi plătit o sumă negociabilă FRF, în contrapartidă.
Score: 0,90
Comisia de disciplină a FRF a luat atunci decizia de a exclude din campionat – evenimentul s-a petrecut în etapa a 8-a – echipa Minerul Oraviţa. … În România, fapte similare s-au mai înregistrat în ligile inferioare, dar FRF (la Liga 2 şi Liga 3) şi AJF-urile (la Liga 4) nu au luat măsuri drastice.
Score: 0,28
presa O declaraţie incalificabilă a dat luni preşedintele FRF, Mircea Sandu. … Presa a criticat Legea 4/2008 (privind combaterea violenţei în sport) doar pentru articolele care prevedeau sancţiuni în cazul în care spectatorii prezenţi la competiţiile sportive jignesc oficialii FRF sau LPF.
Score: 0,28
Craiova a fost dezafiliată din cauza unei erori a justiţiei, dar gaşca din fruntea FRF nu a revenit asupra sancţiunii. … De ce FRF n-a repus în drepturi Universitatea? … Concret, dintr-o adresă a tribunalului reieşea că Adrian Mititelu acţionase în instanţă FRF, acesta fiind motivul dezafilierii.
Score: 1,51
Not found: frf
Score: 0,51