Mergi la bancă după actul de modificare a contractului de credit Capcanele sunt ascunse însă în actul adițional, pe care trebuie să îl citiți cu atenție și fie să îl semnați, dacă respectă legea, fie să îl respingeți în scris în cazul în care simțiți că banca încercă să vă păcălească. Score: 0,26
„Cuţu,cuţu” şi „Doggie-Dog” depun plângere pentru rănirea câinelui lui Vîntu "În opinia noastră, indiferent de gravitatea problemelor pe care le provoacă stîpânii, animalele nu trebuie să devină victime colaterale", concluzionează iniţiatorii plângerii penale care subliniază că nu a fost respectată nici Legea folosirii armelor. Score: 0,26
Un grup de greci protestează în magazine şi cere reducerea preţurilor Trec pe la bariere fără să plătească taxa de drum."Nu încălcăm legea pentru că acesta este un drum privat şi este o afacere între doi oameni independenţi. Score: 0,26
Comentariu încă neaprobat de cine trebuie Putem rezona sufleteşte cu cineva porcăit în România Mare, dar legea nu permite asemenea măsuri. Score: 0,25
Năstase: Pupinbăsismul, criteriul de promovare pentru funcţii în statul român Un astăzi când toţi îşi iau plata pentru serviciile prestate." "Ma întreb dacă toţi aceşti oameni sunt doar întâmplător colegi de partid şi/sau de idei cu cel care a lansat în dezbatere publică Legea privind legalizarea prostituţiei", îşi încheie Năstase postarea. Score: 0,25
Cauzele relelor şi anarhia baronilor În mai toate structurile statului descoperi "un mare contrast, ca între aceea ce vrea legea română şi ceea ce există de fapt în sufletul românesc. Score: 0,26
Era ticăloşilor Tot tăind anapoda – ce vină au militarii, aviatorii sau magistraţii că au pensii mari dacă legea aşa a fost alcătuită? Score: 0,25
Preşedintele indonezian a aprobat extrădarea lui Nicolae Popa Pentru că nu există un tratat bilateral de extrădare între România şi Indonezia, trebuie aplicată în acest caz legea naţională din Indonezia", a declarat pentru Mediafax Widya Airlangga, ataşat de presă în cadrul ambasadei Indoneziei la Bucureşti. Score: 0,26
CNSLR Frăţia pregăteşte un miting amplu pe 22 septembrie …de protest, deoarece primul-ministru s-a angajat în faţa delegaţiei Fondului Monetar Internaţional că până la sfârşitul lunii va aproba legea unitară a salarizării, Legea pensiilor, va modifica Codul Muncii şi alte acte normative ce reglementează piaţa muncii, ignorând dialogul cu mişcarea sindicală", a afirmat preşedinte al CNSLR… Score: 0,26
Aleşii se tem de blesteme: impozitarea vrăjitoarelor, respinsă de senatori Legea a fost respinsă, marţi, de senatorii din Comisia juridică. Score: 0,25
Băsescu l-a pensionat pe judecătorul Costiniu, judecat în dosarul Voicu …Imobiliare SRL, acuzat de cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată în legătură cu fapte de corupţie, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii în legătură cu fapte de corupţie. Score: 0,26
8 septembrie 2010: vot ilegal pentru promovarea lui Nicolicea Opoziţia nu poate face contestaţie la Curtea Constituţională, deoarece legea prevede că hotărârile Parlamentului nu sunt atacabile la Curte. Score: 0,25
Radu Mazăre, judecat pentru păgubirea statului cu 114 milioane de euro Preşedintele încălcat flagrant legea şi a ignorat cu nonşalanţă o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. … Proprietara celor două hectare de parc susţine că în cazul retrocedării de care a beneficiat legea a fost respectată. Score: 0,26
Împăratul Iulian al romilor îl compară pe Sarkozy cu mareşalul Antonescu "Nu este drept de a fi expulzat dacă sunteţi un cetăţean care respectă legea", a spus Rădulescu, în vârstă de 71 de ani. Score: 0,25
Curtea de Conturi albeşte imaginea Monicăi Iacob-Ridzi Ridzi contraatacă: "Procurorii au făcut exces de zel şi au ignorat legea" Fostul ministru al Tineretului Monica Iacob-Ridzi a trimis Comisiei juridice din Camera Deputaţilor punctul său de vedere faţă de acuzaţiile care i se aduc în… Score: 0,26
Senatul a aprobat OUG 50/2010 privind creditele populaţiei Senatul a aprobat, miercuri, legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, decizia fiind luată cu 66 de voturi pentru şi o abţinere. Score: 0,26
Tensiunile dintre bănci şi clienţi se acutizează Potrivit informaţiilor de pe piaţă, oficialii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB) au obţinut săptămâna trecută de la Adriean Videanu, fostul ministru al economiei, promisiunea că legea va fi modificată. Score: 0,25
Garanţii ministeriale că nu se modifică cuantumul contribuţiilor pe DDA "Aceasta, coroborată cu celelalte prevederi legislative, duce la un text cu totul diferit decât cel discutat iniţial la Legea pensiilor", a spus Corâci. … Legea 571/2003 privind Codul fiscal a fost modificată şi completată în iunie 2010 prin OUG 58. Score: 0,26
Videanu a promis bancherilor că OUG privind creditele populaţiei va fi modificată …Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului, Constantin Cerbulescu, declara la finele lunii august că Parlamentul va aproba "sută la sută" fără modificări legea de adoptare a OUG 50/2010 privind creditele populaţiei, aşa cum s-a întâmplat şi în comisii, iar ANPC nu va propune modificări de substanţă, pentru că actul normativ… Score: 0,25
Revine naţionala la TVR? Concret, Legea audiovizualului prevede la articolul 21 că "evenimentele de importanţă majoră pot fi difuzate în exclusivitate numai dacă difuzarea nu privează o parte importantă a publicului din România de posibilitatea de a le urmări". Score: 0,26
Scrisoarea generalului locotenent (rez.) Gheorghe Emil Ciobanu către preşedintele României …şi nu numai, din Armata României, ca urmare a apariţiei ordinului ministrului M101/2010 şi a documentelor de aplicare a diminuării pensiilor de serviciu pentru militari (Legea 119%2010 şi HG 735%2010). Score: 0,77
Boc: „O persoană doar stând cu mâna întinsă poate câştiga mai mult decât un om care munceşte” Premierul a arătat că, în momentul de faţă, pe componenta asistenţei sociale, Guvernul are două acte normative în lucru, legea pensiilor şi, pe de altă parte, revizuirea legislaţiei asistenţei sociale "în sensul de a încuraja munca". & Score: 0,25
Serviciile publice din Franţa, paralizate de greva generală …aşteaptă ca sute de mii de francezi să mărşăluiască pe străzile marilor oraşe şi să ceară renunţarea la creşterea vârstei de pensionare.Greva are loc în ziua în care legea de reformare a sistemului de pensii – un punct-cheie al reformelor promise de preşedintele Sarkozy – este prezentată Parlamentului de la Paris. Score: 0,26
Prigoană cere în Parlament legalizarea prostituţiei Legea defineşte "cea mai veche meserie din lume" drept "activitate cu caracter sexual autorizată". … Legea defineşte "cea mai veche meserie din lume" drept "activitate cu caracter sexual autorizată". Score: 0,77