Politică Victor Ponta, nemulțumit de judecători în cazul Hidroelectrica Directorul general al Hidroelectrica, Remus Borza, a declarat, la finele lunii mai, conform Mediafax, că Hidroelectrica nu va ieşi din insolvenţă în acest an, aşa cum era anticipat iniţial, din cauza duratei mari a proceselor aflate în derulare. Score: 0,27
Sport Anunţ şoc al preşedintelui FIFA Anuntul lui Blatter vine imediat după ce s-a aflat că secretarul general al FIFA, Jerome Valcke, a efectuat un transfer bancar de zece milioane de dolari către un alt oficial al forului mondial, Jack Warner, sumă fiind bănuită de justiţia americană că ar fi mită, după cum scrie New York Times, citat de Mediafax. Score: 0,27
Actualitate Extern S-au încheiat exerciţiile militare „cu peripetii” ale Ucrainei şi SUA In timpul exercitiilor din Marea Neagra, distrugatorul american a fost urmarit de sase aparate Su-24 ale aviatiei ruse, in timp ce se afla la 25 de mile marine in largul coastelor Crimeii, in apele internationale, scrie Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Social Nicolae Breban: Un denunţ calomnios al dlui G. Liiceanu Pentru a clarifica situaţia, repet ceea ce am comunicat zilele trecute şi Agenţiei Mediafax. Score: 0,27
Politică Calculul lui Boșcodeală La finalul şedinţei, Constantin Boşcodeală a declarat, citat de corespondentul Mediafax: "Eu sunt nevoit să fac un pas înapoi pentru că s-au ivit problemele cu justiţia pe care le ştiţi, însă vreau să vă anunţ că, dacă-mi voi rezolva problema… Score: 0,28
Actualitate Extern Stare de calamitate majoră în Texas Preşedintele Barack Obama a declarat stare de calamitate "majoră" în statul Texas, unde 22 de persoane au murit în urma unor inundaţii, iar meteorologii au emis mai multe avertismente de inundaţii pentru sâmbătă, relatează CNN, citată de Mediafax în pagina electronică. Score: 0,28
Actualitate Social Circulaţie restricţionată în centrul Capitalei Circulaţia va fi restricţionată sâmbătă seară, în centrul Capitalei, pentru Parada Elevilor, care va începe la ora 19.00, în Piaţa Universităţii, de unde elevii vor defila pe Calea Victoriei şi Bulevardul Libertăţii, până în Piaţa Constituţiei, transmite Mediafax în pagina electronică. Score: 0,28
Actualitate Justiție Percheziţii DNA în cazul construirii unei microhidrocentrale Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că instituţiile publice unde au loc percheziţii sunt Administraţia Bazinală de Ape Mureş, Administraţia Geoparcului Dinozaurilor "Ţara Haţegului", cu sediul la Facultatea de Geologie şi Geofizică din Bucureşti şi Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara. Score: 0,28
Actualitate Social Speranţa de viaţă va fi direct proporţională cu averea! "Cyborgi asemănători zeilor" vor apărea în următorii 200 de ani, a declarat istoricul israelian Yuval Noah Harari, conform dailymail.co.uk, citat de Mediafax.Harari şi-a susţinut ideile în timpul unei prelegeri pe care a susţinut-o la Festivalul de Literatură Hay din Ţara Galilor. Score: 0,27
Actualitate B1 TV, cea mai citată sursă media în presa scrisă Studiul nu include informaţii care provin de la agenţiile de presă: Mediafax, NewsIn şi Agerpres. Score: 0,28
Actualitate Social O cisternă cu 27 de tone de combustibil s-a răsturnat „Circulaţia în zonă nu a fost blocată, dar s-a circulat pe un singur sens pentru a permite utilajelor să repună cisterna pe roţi“, a declarat reprezentantul Poliţiei Braşov, citat de Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Justiție Monica Iacob Ridzi cere grațierea Soţul Monicăi Iacob Ridzi, Tiberiu Iacob Ridzi, a declarat, joi, pentru Mediafax, că a depus o cerere de graţiere în numele fostului ministru, document în care au fost invocate atât starea de sănătate a acesteia, cât şi situaţia celor doi copii ai cuplului. Score: 0,27
Actualitate Extern Acord istoric UE- Elveţia privind eliminarea secretului bancar Uniunea Europeană şi Elveţia au semnat, ieri, un acord istoric privind transparenţa în domeniul fiscal, care va îmbunătăţi semnificativ lupta cu evaziunea prin eliminarea secretului bancar, părţile semnatare urmând să facă schimb automat de informaţii despre conturile rezidenţilor, din 2018, conform Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Justiție Mircea Cosma, control judiciar cu jumătate de normă …din ţară în Republica Moldova pentru a participa la manifestările prilejuire de aniversarea a 150 de ani de la naşterea lui Constantin Stere, transmite corespondentul Mediafax. Score: 0,28
Actualitate Justiție Adrian Sârbu va fi plasat în arest la domiciliu <p>Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ca Adrian Sârbu să fie plasat în arest la domiciliu, transmite Mediafax. Score: 0,87
Cultură Dialoguri Esențiale În curând la Cluj, Festivalul Internaţional de Film Transilvania Artistului Gyula Havancsákîi este dedicată o expoziţie de design grafic, la Club Cypher, iar cele mai bune fotografii din ultimul an ale Mediafax vor putea fi văzute la TIFF Lounge. Score: 0,27
Actualitate Extern Guvernul olandez interzice vălul musulman Comunicatul precizează că proiectul legislativ are ca scop să aducă "un echilibru între libertatea oamenilor de a purta hainele dorite şi importanţa comunicării identificabile", conform Mediafax. Score: 0,28
Politică Monica Macovei ar vrea să fie ministru în Bulgaria, dar nimeni nu vine să o caute …sunt un semn rău", a afirmat Macovei, care a fost invitată în Bulgaria la o dezbatere pe tema luptei împotriva corupţiei, relatează site-ul Novinite.com, potrivit MEDIAFAX. Score: 0,28
Politică Gabriel Oprea: Actuala majoritate nu are vreo problemă cu moţiunea PNL Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că nu crede că actuala majoritate guvernamentală are vreo problemă cu moţiunea de cenzură a PNL, din 5 iunie, subliniind, totodată, că partidul său "este şi rămâne parte dintr-un guvern bun" pentru România, transmite MEDIAFAX. Score: 0,28
Actualitate Justiție Directorul Operei Naţionale a încercat să influenţeze martori şi să distrugă probe din dosar …care sunt acuzaţi, a martorilor din cauză şi totodată să să sustragă sau să altereze mijloace materiale de probă", se menţionează în motivarea instanţei, potrivit Mediafax. Score: 0,27
Actualitate Justiție Şeful Nei Guard spune că Blaga i-a cerut să-l ajute pe ginerele său cu firma de pază Şeful firmei de protecţie şi pază Nei Guard, Mihai Neicu, le-a spus anchetatorilor, în dosarul lui Andrei Rudeanu, că Vasile Blaga i-a cerut în 2011, la sediul PD din Bucureşti, să-l ajute pe ginerele său să obţină contracte de pază cu instituţii de stat şi private, potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, scrie Bursa. Score: 0,27
Actualitate Extern UE nu oferă perspective clare de integrare Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei Relaţiile Uniunii Europene (UE) cu ţările din Parteneriatul Estic vor continua, în mod etapizat, a declarat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, sugerând că Republica Moldova, Ucraina şi Georgia nu au perspective clare de integrare europeană, potrivit Mediafax. Score: 0,28
Politică Victor Ponta, zâmbind, după ce i-a făcut proşti pe unii jurnalişti Potrivit Mediafax, Victor Ponta le-a spus miniştrilor, în şedinţa de guvern de miercuri, că nu ştie dacă să râdă sau să plângă atunci când aude „atâţia proşti care publică… Score: 0,28
Actualitate Extern România, acord de conectare a reţelelor de gaze cu trei țări Ungaria, România, Bulgaria şi Slovacia urmează să semneze un acord de interconectare a reţelelor lor de gaze naturale care să permită şi tranzitul invers, a anunţat joi seara ministrul ungur al Afacerilor Externe şi Comerţului Peter Szijjarto pe postul public ungar de televiziune M1, transmite Mediafax în pagina electronică. Score: 0,28
Sport Figo s-a retras din cursa pentru președinția FIFA FIFA şi-a cerut scuze pentru difuzarea unei hărţi a Rusiei ce includea Crimeea, în cadrul prezentării emblemei oficiale a Cupei Mondiale de fotbal din 2018, care a avut loc, marţi, la Moscova, transmite AFP, citată de Mediafax în pagina electronică. Score: 0,27
Actualitate Extern Militarii ruşi capturaţi în estul Ucrainei, inculpaţi pentru activităţi teroriste Cei doi militari ruşi capturaţi de armata ucraineană în estul ţării au fost puşi sub acuzare pentru „activităţi teroriste”, informează site-ul agenţiei Interfax, scrie Mediafax. Score: 0,28