Actualitate Botoşani. Patru persoane în stare gravă, după ce s-au intoxicat Potrivit martorilor, primul care a intrat în beci, cu intenţia de a scoate nişte vin, a fost un bărbat, însă alte trei persoane s-au dus pe rând să îl scoată, însă au rămas blocate în beci. Score: 0,26
Actualitate Propunere de dosar penal cu 5,4 miloane de acuzatori MARTORI-VICTIME Cei 5,4 milioane de pensionari, cu tichetele comparative de pensii şi depoziţiile lor cu privire la majorările substanţiale de preţuri la produsele de bază, la medicamente, la căldură, la electricitate şi alte servicii. Score: 0,25
La Editura „Trei”, cărţi de care vă veţi îndrăgosti Atunci când un băiat este înjunghiat şi moare pe stradă, iar încercările poliţiei de a găsi martori ai evenimentului se lovesc de tăcerea oamenilor, Harri decide să înceapă o investigaţie proprie. Score: 0,25
Domnule prim-ministru Victor Ponta Cu totii am fost martori in ultimii ani la instaurarea unor obiceiuri extrem de nocive in actul de administrare al unitatilor publice, prin care persoanele numite in functii de conducere… Score: 0,25
O capitală se naşte din pământ Construit în 1926, “Silozul Arenc” este martorul unei istorii economice puternice, stocarea şi transformarea grâului la Marsilia. Score: 0,25
Actualitate Blaga, Olteanu, Marko şi Videanu, audiaţi ca martori în dosarul privatizărilor strategice Vasile Blaga, Bogdan Olteanu, Marko Bela şi Adriean Videanu, foşti miniştri în guvernul Tăriceanu, au venit, marţi, la ICCJ pentru a da declaraţii, în calitate de martori, referitoare la discuţiile care au avut loc într-o şedinţă de Guvern din 2005 privind privatizările unor companii româneşti, informează Mediafax.ro. Score: 0,68
Actualitate Extern Incendiu devastator într-un mall din Qatar Martori au afirmat că un nor gros de fum ieşea din clădirea care a fost imediat evacuată, în timp ce ambulanţe soseau la faţa locului. Score: 0,26
Asociaţia Feroviară: Este de neexplicat preferinţa clasei politice din România pentru drumuri În anii anteriori am fost martorii unei proporţii inverse în ceea ce priveşte fondurile alocate pentru calea ferata (6%) comparativ cu cele pentru drumuri (94%)", precizează comunicatul remis vineri AGERPRES. Score: 0,25
Actualitate UE reduce efectivele în Kosovo, dar anchetele continuă "Kosovo are nevoie de ajutor, în special în domeniul justiţiei, al luptei împotriva crimei organizate, al anchetele privind crimele de război, corupţia şi protecţia martorilor", a subliniat Hansjoerg Haber. Score: 0,26
Actualitate Scrisoare pentru susţinerea aderării României la Schengen, semnată la Praga Totodată, în cadrul Reuniunii ministeriale a Forumului de la Salzburg, care s-a desfăşurat la Praga, în perioada 24 – 25 mai, a fost semnat şi un Acord în domeniul cooperării privind protecţia martorilor. Score: 0,26
Chiar dacă plouă, bucuraţi-vă de teatru în weekend! Dar noaptea abia începe, iar publicul devine prizonier în casa celor doi şi martorul unui şir de „jocuri şi glume”, în care barierele anduranţei vor fi testate, iar demonii vor ieşi la lumină. Score: 0,25
Actualitate Secretarul general al ISC şi alţi cinci angajaţi, audiaţi la DNA Sursele citate de Mediafax.ro au precizat că Marian Bucur şi ceilalţi cinci angajaţi ai ISC sunt audiaţi în calitate de martori, în legătură cu modul în care Constantin Adrian Balaban-Grăjdan a decis trimirea la instanţa supremă a adresei privind retragerea instituţiei din procesul "Trofeul calităţii". Score: 0,26
Emil Boc – o ştampilă mecanică Sau cel puţin un proces-verbal de distrugere cu martori a acesteia nu există. Score: 0,26
Actualitate Învăţătoare neglijentă, condamnată …Judecătoriei Oradea, urmând ca acesta să se judece la Curtea de Apel Bihor în 5 iunie.Directorul Grupului Şcolar Vinga, Petru Lengyel a declarat la recurs îl va chema ca martor pe medicul copilului decedat, pentru a demonstra că acesta suferea de epilepsie. Score: 0,26
Actualitate Copil căutat de pompieri după ce ar fi fost luat de o viitură Cei care au sunat la 112 au spus iniţial că este vorba despre un copil cu vârsta de aproximativ trei ani, însă ulterior martorii au arătat că acesta este mai mare, având în jur de şase ani, a afirmat reprezentantul ISU Prahova. Score: 0,26
Actualitate Editorial Partidele procentelor şi debusolarea naţională , putem spera la revenirea la “rezonabila” şpagă, aceea pentru care, cândva, electoratul le-a sancţionat, sau chiar la fericirea de a fi martorii asanării exemplare a fenomenului? Score: 0,25
Actualitate Chinezul care a omorât un bărbat pe o zebră din Voluntari, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare Vinovatul a aruncat plăcuţele de înmatriculare pe un câmp şi a fugit din ţară.Ulterior, poliţiştii au reuşit să-l identifice cu ajutorul martorilor, însă chinezul a negat că el ar fi vinovat de producerea accidentului, deşi maşina lui avea semne evidente că fusese implicată într-un accident.Victima era din… Score: 0,26
Emil Boc: Dosar penal pentru afacerea Cartierul Tineretului Dintre martorii propuşi, am convingerea că, în timpul cercetării penale, la mulţi dintre ei le va fi schimbată încadrarea juridică, le va fi pus sechestru pe avere şi vor primi interdicţia de a părăsi România. Score: 0,26
Actualitate Extern Zeci de morţi în China, în urma ploilor torenţiale Martorii oculari spun că grindina a făcut prăpăd pentru că era de mărimea unei mingi de golf. Score: 0,26
Actualitate PÎCCJ: Vatmanul celui de-al treilea tramvai ar fi provocat accidentul din Pasajul Lujerului Până în prezent, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 i-au audiat pe vatmanii primelor două tramvaie care s-au ciocnit în Pasajul Lujerului, dar şi martori oculari ai evenimentului. Score: 0,26
Accident de tramvai cu zeci de răniţi în Pasajul Lujerului Declaraţie martor: am crezut că este cutremur Adrian C., unul dintre călătorii aflaţi în al doilea vagon, a declarat următoarele pentru „Cotidianul.ro”: „ Score: 0,26
Actualitate Faţa unui poliţist din Bucureşti a arătat ca „loc de dat cu pumnul” Imaginile surprinse de martori sunt principala probă la dosar. Score: 0,26
Actualitate Editorial Traian Băsescu, cerșetor de aplauze Chiar și martorii întîmplători au privit cu milă această scenă de cerșetorie politică. Score: 0,26
Bătaie între romi. Motivul: o tânără nu a vrut să se căsătorească Poliţiştii au demarat o ancheta şi au audiat deja zeci de martori. … La sediul poliţiei au fost duse restul persoanelor implicate, precum şi martori care au asistat la acest eveniment", a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Score: 0,26
Corina Dumitrescu: Când eram la Stanford, mă numeam Corina Adriana Radu …stagiu de formare profesională la care am participat, la Universitatea Stanford, ţinutul Hoover, California, se află în Europa, fiind dispus să intervină în calitate de martor în acest "proces moral ad-hoc" pentru a confirma ceea ce am declarat."Totodată s-a apreciat că nu este cazul ca dl profesor să intre în legătură… Score: 0,26