„Justiţia şi integritatea, pe mâna odraslelor opresiunii ceauşiste” Aproape 20 de ani, Ioan Lascu a exercitat funcţia de procuror şef al Procuraturii locale Mediaş în timpul dictaturii ceauşiste. Score: 0,35
Actualitate Der Spiegel: Un colind antisemit provoacă rumoare în România fum] în drum.” Miercuri, ministrul roman de Externe Titus Corlatean a condamnat dur difuzarea colindului, cerand Procuraturii Generale si Parlamentului sa ii aduca in fata justitiei pe cei responsabili. Score: 0,34
Actualitate Extern Procuratura germană deschide o anchetă în cazul unui fost subordonat al lui Merkel Anunțul a fost făcut duminică de un purtător de cuvânt al procuraturii, confirmând astfel o informație apărută anterior în "Der Spiegel" referitoare la politicianul din Uniunea Creștin Democrată (UCD), rămas în funcție… Score: 0,34
Lecturi pentru anticomuniştii care habar n-au cum a fost (II) Curând, atrocităţile devin atât de mari şi decesele atât de multe (se pare că au murit 63 de deţinuţi numai la Salcia, plus mulţi răniţi şi infirmi), încât Procuratura Generală îi solicită Procuraturii Regionale Galaţi să întreprindă cercetări în coloniile de muncă din Dobrogea. Score: 0,32
Actualitate Extern Escrocherie, evaziune și spalare de bani cu granturile europene pentru Chișinău Factori de decizie din cadrul mai multor organizaţii neguvernamentale au ajuns în vizorul Procuraturii Anticorupţie, după ce reprezentanţi ai Consiliul Europei au solicitat implicarea organelor de drept din Republica Moldova pentru a verifica legalitatea utilizării… Score: 0,34
Actualitate Extern SUA vor confisca un zgârie-nori deţinut în secret de Iran Statele Unite vor confisca un zgârie-nori de 36 de etaje din New York, care este deţinut în secret de Iran potrivit procuraturii, a anunţat marţi Departamentul Justiţiei. Score: 0,35
Descinderi la domiciliul din Elveția al „creierului” afacerii Roșia Montană …Beny Steinmetz, şi la reţinerea unui cetăţean francez, care va fi judecat în New York, scrie Bloomberg, citată de Mediafax.Henri Della Casa, un purtator de cuvant al procuraturii de la Geneva, a refuzat sa comenteze cu privire la raid. Score: 0,33
Actualitate Roşca Stănescu: Punerea sub anchetă penală a jurnaliştilor Antena 3, un abuz făţiş al lui Kovesi "Consider că asistăm la un abuz deosebit de grav săvârşit de reprezentanţi ai Procuraturii şi de însuşi preşedintele CSM, având o finalitate de natură politică. Score: 0,34
„Blonda” Cehiei a aruncat în aer Guvernul de la Praga Ministrul ceh de Interne, Jan Kubica, a declarat că reprezentanţii procuraturii şi şeful brigăzii de luptă împotriva crimei organizate au fost la premierul ceh. Score: 0,33
„Mi s-a spus: Ce mă, eşti corect? Las’ că-ţi fabric eu nişte dosare şi te vindec!” În anul 2011 m-am întâlnit în faţa procuraturii din Gorj cu domnul Caragea – inspectorul şef al IPJ Gorj – care ieşea de acolo şi mi-a făcut semn cu mâna. Score: 0,32
Actualitate Papahagi vrea să atace NUP-ul dat în cazul plagiatului lui Victor Ponta Ca prin minune, la puţin timp după ce Victor Ponta şi-a instalat prietenii şi foştii colegi în fruntea Ministerului Justiţiei şi Procuraturii Generale, a sosit decizia de neîncepere a urmăririi penale (NUP). Score: 0,35
Eurovision 2013 provoacă un uriaş scandal diplomatic în „URSS” Publicaţia „15 minute” a predat ancheta realizată procuraturii, dar şeful acestei instituţii de la Vilnius nu a dat undă verde începerii urmăririi penale, susţinând că nu există probe suficiente. Score: 0,32
Samsarii de clădiri vor să pună mîna pe Biblioteca Metropolitană Au căzut victimă cîteva clădiri din patrimoniul Academiei Române (în legătură cu care organele procuraturii au început deja cîteva anchete), precum şi clădiri ce au aparţinut unor familii celebre, care, în loc să devină muzee sau locuri de cercetare în patrimoniul statului, au intrat pe piaţa imobiliară! Score: 0,32
Actualitate Extern Un candidat surpriză devine procuror general al Republicii Moldova Azi dimineață Marian Lupu a decis să-l propună la șefia Procuraturii Generale pe însuși șeful comisiei de selectare. … Azi dimineață Marian Lupu a decis să-l propună la șefia Procuraturii Generale pe însuși șeful comisiei de selectare. Score: 0,37
Actualitate Intimidări ale procurorilor din Sofia la adresa jurnaliștilor Jurnalistul a fost audiat luni, in timp ce in fata procuraturii s-au strans zeci de persoane mobilizate in sprijinul sau prin intermediul retelelor de socializare. Score: 0,35
Actualitate Jandarmeria bulgară a ocupat sediul companiei de distribuţie de energie CEZ din Sofia Jandarmeria bulgară a ocupat miercuri sediul companiei de distribuţie de energie CEZ din Sofia, aflat pe strada Rakovska, ca urmare a investigaţiilor procuraturii, în contextul creşterii preţurilor la energia electrică, relatează site-ul Novinite.com, citat de Antena3.ro. Score: 0,36
Actualitate Extern Ministrul Finanțelor din Republica Moldova, cercetat pentru abuz de putere …declaraţiile corespunzatoare şi, respectiv, urmează ca ele toate să fie verificate şi raportate cu materialul probator”, a declarat Ruslan Popov, șeful interimar al Procuraturii Anticorupție.Fostul membru al PLDM Pantelei Sandulachi a primit de la stat 400 mii euro, drept prejudiciu acordat pentru tergiversarea unui dosar penal. Score: 0,34
Actualitate Justiție Suspectul atentatului din Vitan urmează să fie extrădat din Rusia, la cererea MJ Potrivit unui comunicat postat marţi pe site-ul MJ, ministerul a solicitat pe 8 februarie Procuraturii Generale a Federaţiei Ruse extrădarea în România a lui Vitalie Proca principalul suspect în cazul atacului din Vitan, când o persoană a fost împuşcată ajungând în stare gravă la spital. Score: 0,34
Mircea Arman: „În filosofie, Nicolae Manolescu este necalificat” Eu voi cere procuraturii ca domnul Manolescu să probeze aceste afirmaţii. Score: 0,31
Actualitate Extern Ministrul de Interne al Bulgariei: Suspecţii în atentatul de la Burgas au fugit în România "Vom discuta imediat ce vom primi toate documentele legate de acest subiect din partea procuraturii bulgare", a declarat miercuri preşedintele libanez Michel Suleiman. Score: 0,33
Actualitate Extern Procurorii din SUA dau în judecată agenția S/P pentru ratinguri atribuite înaintea crizei …evaluare financiara Standard Poor's (SP), prima actiune de acest fel împotriva unei agentii de rating, pentru comportament ilegal în timpul crizei financiare.Actiunea procuraturii vizeaza calificativele acordate de SP obligatiunilor garantate ipotecar înaintea crizei financiare, potrivit CNBC. Score: 0,34
Boacăne și evenimente din viața serviciilor secrete importante …cu ”fantome”, documente de identitate false și legende de acoperire Departamentul Contraspionaj din cadrul Oficiului Federal pentru Apărarea Constituției a transferat Procuraturii, în vederea instrucției judicare, iar Tribunalul din Stuttgart a început, la 15 ianuarie a.c., judecata unui cuplu de spioni, soț și soție, agenți legali… Score: 0,35
Actualitate Extern Premierul și prim-vicepreședintele Parlamentului de la Chișinău au vrut să se ia la bătaie În schimb, Plahotniuc a venit la ședință cu un proiect de modificare a legii, prin care șefia Procuraturii, Curții de Conturi și a CEC ar reveni opoziției. Score: 0,35
Actualitate Extern Comuniştii moldoveni cer demisia şi arestarea procurorului general de la Chişinău Membrii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova, dar și simpatizanții acestuia au venit astăzi, 9 ianuarie, în fața Procuraturii Generale, solicitând demisia procurorului general, Valeriu Zubco, dar și investigarea omorului din imprudență săvârșit pe 23 decembrie în Pădurea Domnească din Fălești, transmite Unimedia. Score: 0,38
Actualitate Cei 12 fotbalişti bulgari arestaţi pariau pe campionatele spaniol, german şi englez Deocamdată, ancheta nu a stabilit cazuri legate de campionatul local, nici de meciuri aranjate, au precizat pentru agenţia spaniolă Efe surse ale procuraturii din oraşul Burgas, unde se află arestaţii. Score: 0,35
Ce ar trebui să ştie un ministru de finanţe Sătenii nu sunt deloc intimidaţi de mult mediatizatele anchete ale Procuraturii de după referendum. Score: 0,33