„Aveam pregătite o seamă de argumente în dezbaterea privind posibila mea nominalizare ca ministru al finanţelor, argumente care aveau, îndeosebi, menirea de a arăta modul în care preopinenţii mei utilizează cifre măsluite ori greşit înterpretate, acuze nefondate ori venind, în mod ipocrit, exact de la cine nu trebuie. Vă mărturisesc, însă, că mi-am dat seama că aceasta este o pistă greşită. După o lună de campanie în care alegătorii mi-au mulţumit de atâtea ori pentru cele câte le-a făcut Guvernul liberal şi au hulit, pentru cele ce n-a făcut, Guvernul pedelist, îmi dau seama că a adăuga un nou argument ar fi pierdere de vreme, ca şi cum ai turna o găleată de apă în fântână. Lumea este atât de lămurită încât a încerca să o mai lămureşti e lipsit de sens. Mai bine să vedem ce e de făcut de aici încolo.
Iată doar câteva concluzii, aproape de sfârşitul campaniei, într-un colegiu eminamente rural, cum s-ar zice:
1. Nu e adevărat că românii şi-au pierdut speranţa. Nu speranţa în viitor e problema, ci încrederea în clasa politică.
2. Valul de simpatie pentru USL este în creştere, eşecul (procedural) al referendumului nu a diminuat susţinerea faţă de această alianţă.
3. Antipatia pentru PDL este deosebit de puternică. Este de ajuns ca la o întrunire populară, organizata sau spontană, să pronunţi numele vreunuia dintre liderii PDL, că restul propoziţiei este acoperit de huiduieli.
4. Pe locuitorii de la ţară nu-i interesează ideologiile. Într-o lună de campanie nu am avut nici măcar o singură dată prilejul să vorbesc despre ideologii şi doctrine şi nimeni nu mi-a pus vreo întrebare în acest sens”.
5. Este pentru prima oară când particip la o campanie fără adversari. Nu i-am întâlnit nici măcar o singură dată pe preopinenţii mei în activităţile din colegiu, fie lansări de candidaţi, fie evenimente culturale sau religioase, fie întâlniri cu locuitorii prin târguri şi iarmaroace.
6. Sistemul cadourilor s-a restrâns simţitor, prin comparaţie cu campaniile trecute. Nu ştiu ce se va întâmpla în ultimele zile, dar până acum nu am auzit ca vreun partid să utilizeze UZO (ulei, zahăr, orez). Nu ştiu dacă asta se datorează emancipării civice, legislaţiei înăsprite sau decalajului electoral care face pe unii să nu mai aibă nevoie să dea şi pe alţii, chiar dacă dau, să dea degeaba.
7. Rolul primarilor a sporit considerabil. În colegiul meu, peste 80% dintre primari sunt cel puţin la al doilea mandat. Unii dintre ei sunt primari chiar de douăzeci de ani şi peste. Sistemul alegerii câştigătorului dintr-un singur tur face din primari, prin stabilitate, o adevărată castă. În majoritatea comunelor lipsa unei susţineri explicite din partea primarului răpeşte orice şansă a unui scor electoral rezonabil.
8. Se dovedeşte că lipitul afişelor e o îndeletnicire fără rost, efectul e mai degrabă dezagreabil, acolo unde, totuşi, afişele reuşesc, împotriva ploii şi a rupătorilor, să reziste. Panotajul electoral se mută de la afişele de pe garduri la bannerele dintre stâlpii de telegraf.
9. Votul uninominal scumpeşte de câteva ori campania electorală, în comparaţie cu votul pe listă.
10. Sătenii nu sunt deloc intimidaţi de mult mediatizatele anchete ale Procuraturii de după referendum.
11. Ostilitatea faţă de Traian Băsescu este alimentată de ultimele sale apariţii televizate.
12. Temele de campanie sunt de o întristătoare simplitate: apă, lumină, asfalt, şcoli (inclusiv microbuze pentru transportul copiilor), biserici (de reparat ori de pictat).
Temă pentru Guvern: Dacă nu vom înţelege că drumul spre Bruxelles trece prin satul românesc, vom avea doar iluzia că suntem în Uniunea Europeană.