Anunțul Chinei, care le dă unora frisoane China lucrează cu Rusia la stabilirea unei ordini internaţionale "mai juste", a afirmat cel mai important responsabil al diplomaţiei chineze, Yang Jiechi, cu câteva zile înainte de o întrevedere prevăzută între preşedinţii celor două ţări, informează marţi AFP, preluată de Agerpres. Score: 0,28
Numărătoarea lui Zelenski: 6.000 de kilometri pătraţi Ucraina a anunţat luni noi succese militare, spunând că a ajuns la frontiera cu Rusia şi că a eliberat într-o lună echivalentul unui teritoriu care are de şapte ori suprafaţa Kievului de sub controlul armatei ruse, care a răspuns bombardând unele zone recucerite de forţele ucrainene, relatează AFP. Score: 0,28
De senzație: A crescut numărul deputaților care cer înlăturarea lui Putin Petiţia, care nu a fost trimisă încă Dumei, a fost semnată de deputaţi ai consiliilor municipale din toată Rusia. … În plus, NATO se extinde spre est şi, datorită deciziei preşedintelui, graniţa dintre Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică s-a dublat odată cu intrarea Finlandei şi a Suediei. Score: 0,28
Ce înseamnă pasul înapoi al Rusiei? Pentru prima dată de la invazia rusă în Ucraina, liderii occidentali pot regreta interzicerea accesului la o serie de surse de informare din Rusia, câtă vreme presa de la Moscova relatează critic acum despre retragerea trupelor ruse din mai multe locații din regiunea Harkov. Score: 0,28
Al doilea oraş ca mărime din Ucraina a rămas fără utilități Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia este responsabilă pentru întreruperile de curent care au afectat zone mari din estul Ucrainei şi a acuzat Moscova că atacă în mod deliberat infrastructura civilă. Score: 0,80
Ambasador rus: Germania a depăşit linia roşie În contextul crizei din Ucraina, guvernul german a distrus fostele sale bune relaţii cu Rusia şi a subminat procesul de reconciliere istorică dintre popoare, a spus Neceaev. … Rusia a declanşat o invazie asupra Ucrainei vecine pe 24 februarie. Score: 0,27
Euro începe săptămâna în creştere față de dolar Piaţa rămâne, totuşi, ferm neîncrezătoare în ceea ce priveşte perspectivele monedei euro, deoarece Rusia continuă să reducă livrările de gaze către regiune, stimulând inflaţia şi crescând perspectiva unei recesiuni. Score: 0,26
Arme pentru Ucraina de pe Aeroportul clujean Muniție de artilerie Muniția de artilerie este una dintre cele mai presante nevoi – dacă nu chiar principala prioritate recentă – pentru Ucraina, chiar dacă accentul războiului inițiat de Rusia s-a mutat acum de la o luptă de uzură în estul țării la o contraofensivă în Kherson și Kharkiv. Score: 0,26
Oamenii lui Vladimir Putin au tras lozul câștigător Candidaţii susţinuţi de Kremlin au obţinut victoria, aşa cum era de aşteptat, la primele alegeri locale din Rusia de la începutul invaziei din Ucraina, relatează luni dpa, citând agenţiile de presă de stat ruse. Score: 0,27
Contraatacul rușilor: S-a lăsat bezna Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia este responsabilă pentru întreruperile de curent care au afectat zone mari din estul Ucrainei şi a acuzat Moscova că atacă în mod deliberat infrastructura civilă, relatează AFP. Score: 0,81
Cine sunt ăștia, buluciți pe trotuar, întreabă un taximetrist India militarizată va duce la declinul economic al Chinei în timp ce Rusia va încerca să-şi controleze periferiile prin act comercial de război nu prin războiul însuşi. Score: 0,26
Crime și cazuri de tortură anchetate de Parchetul ucrainean Ucraina a anunţat în ultimele zile câştiguri teritoriale importante în regiunea Harkov, la frontiera cu Rusia în nord-estul ţării, care se afla parţial sub ocupaţie rusă de la începutul războiului. Score: 0,26
Inflație amețitoare: 95% Cea de-a treia economie din America Latină suferă de mult timp de o inflație ridicată, care a fost agravată de efectele războiului dintre Ucraina și Rusia. Score: 0,26
Întâlnire de gradul zero Întâlnirea îi va oferi președintelui Xi ocazia de a-și sublinia influența, în timp ce Putin poate demonstra înclinația Rusiei spre Asia; ambii lideri își pot arăta opoziția față de Statele Unite exact în momentul în care Occidentul încearcă să pedepsească Rusia pentru războiul din Ucraina. Score: 0,28
Cea mai grea înfrângere a rușilor Borshchova se află la nord de orașul Harkov, la doar câțiva kilometri de granița Ucrainei cu Rusia. … Mai sunt 50 de km până la frontiera de stat (cu Rusia)”, … „Rusia face totul pentru a zdrobi rezistenţa Ucrainei, a Europei şi a lumii în timpul celor 90 de zile de iarnă. Score: 0,29
Gestul inedit al lui Alexander Zverev Părinţii lui Zverev sunt ruşi, dar el a susţinut decizia Federaţiei internaţionale de tenis (ITF) de a exclude Rusia şi Belarus din Cupa Davis, în urma invadării, de către trupele ruse, a Ucrainei, în februarie. Score: 0,81
Despre opinia favorabilă a românilor față de Uniunea Europeană Răspunsul la invadarea Ucrainei de către Rusia: În conformitate cu sondajele anterioare, cetățenii europeni își confirmă sprijinul ferm pentru răspunsul UE la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Score: 0,27
Meciul cu rușii care a stârnit un mare scandal Meciul Kîrgîzstan – Rusia va avea loc la Bişkek, capitala acestei ţări din Asia Centrală. … În noiembrie, Rusia va întâlni Iranul, data acestei partide nefiind deocamdată cunoscută. … Echipele de club din Rusia sunt şi ele excluse din competiţiile internaţionale. Score: 0,27
Ce-au pățit noii contestatari ai lui Putin După ce a lansat o invazie la scară largă la sfârșitul lunii februarie, guvernul rus a acționat rapid pentru a închide rămășițele presei libere din Rusia și a introdus o nouă lege care impune sancțiuni penale severe pentru răspândirea de informații "false". Score: 0,28
Victorie importantă a ucrainenilor Kupiansk este un important nod feroviar folosit de Rusia pentru aprovizionarea trupelor sale. … "Bună tuturor, suntem din Rusia", era scris cu spray pe un perete. Score: 0,28
Ucraina nu exclude riscul unui conflict nuclear SUA-Rusia Comandantul-șef al Armatei Ucrainei, generalul Valerii Zalujnîi a avertizat că Rusia ar putea recurge la armele nucleare împotriva Ucrainei, dacă armata rusă va ajunge într-o situație limită. Score: 0,72
Elisabeta a II-a, un anacronism de care vom avea nevoie Liderii politici de astăzi încearcă să ne convingă ca Rusia este Germania nazista de ieri, ca o pace cu Rusia este un nou Munchen 1938, ca Vladimir Putin este noul Hitler, pentru a ne cere măcar lacrimi și sudoare, pe lângă sângele ucrainean. Score: 0,26
Vizele rușilor, la loc comanda! Întrebată despre planul Finlandei de a consolida gardurile pe anumite poţiuni ale frontierei sale de 1.300 km cu Rusia, Ylva Johansson a spus că "înţelege pe deplin că uneori un gard este foarte util, sau orice altă formă de barieră fizică". & Score: 0,27
Ungaria, la CE: Nu-ți trebuie Nobelul ca să pricepi asta Planul Comisiei are în vedere: plafonarea prețului pentru gazele naturale importate din Rusia, o taxa pe profitul generat de combustibilii fosili, o țintă pentru reducerea consumului de electricitate obligatorie pentru toate țările membre, folosirea unor linii de credit de urgență pentru companiile energetice. Score: 0,32
De data aceasta, Putin chiar se va enerva! A recunoscut Unele zone la est de oraşul Harkov, centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume şi al doilea oraş ca mărime din Ucraina, au fost ocupate de forţele ruse imediat după invazia la 24 februarie, dar Rusia nu a reuşit să captureze şi oraşul propriu-zis. Score: 0,27
Războiul lui Nicușor Dan cu Gabriela Firea Opțiunea STB a fost pentru VFU Pașcani care aducea componente din Rusia și vindea apoi la prețuri majorate. Score: 0,26