
Petiţia publică prin care preşedintelui rus Vladimir Putin i se cere să demisioneze din funcţie a strâns adeziunea a 84 de deputaţi (consilieri) municipali din toată Rusia, care cer ca Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal) să îl acuze pe şeful statului rus de înaltă trădare pentru declanşarea campaniei militare în Ucraina, relatează EFE.
„Din ce în ce mai mulţi deputaţi aderă la cererea ca Vladimir Putin să demisioneze”, a declarat luni presei Dmitri Paliuga, autorul acestei iniţiative, deputat municipal din Sankt-Petersburg.
Petiţia, care nu a fost trimisă încă Dumei, a fost semnată de deputaţi ai consiliilor municipale din toată Rusia.
Printre deputaţii care au semnat petiţia se numără consilieri din Moscova şi Sankt Petersburg, precum şi primari din alte regiuni ale părţii europene a ţării şi Siberia.
Paliuga a indicat pe contul său de Twitter că a fost citat să se prezinte marţi în faţa unui tribunal districtual din Sankt Petersburg pentru presupusa discreditare a şefului statului.
Cu toate acestea, politicianul a declarat că nu-şi regretă decizia de a se adresa Dumei, întrucât, în ultimele zile, a primit un mare sprijin din partea concetăţenilor săi din districtul Smolninski, gest pe care l-a considerat „de o valoare inestimabilă”.
Paliuga şi câţiva dintre colegii săi s-au adresat Dumei săptămâna trecută cu cererea ca aceasta să-l acuze pe Putin de înaltă trădare pentru iniţierea ‘operaţiunii militare speciale’.
„Considerăm că decizia preşedintelui Putin de a lansa operaţiunea militară specială dăunează securităţii Rusiei şi cetăţenilor săi”, se arată în petiţie.
Obiectivul petiţiei este ca Putin să fie înlăturat din funcţia de la conducerea statului, unde a ajuns în anul 2000 şi, conform reformei constituţionale, ar putea rămâne până în 2036.
„În opinia noastră, odata cu începerea operaţiunii militare speciale pe teritoriul Ucrainei în acţiunile preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, există indicii ale unei infracţiuni prevăzute de articolul 73 din Constituţia Federaţiei Ruse, înaltă trădare”, subliniază aceştia.
Potrivit solicitării, cetăţeni ruşi au murit încă de la începutul ostilităţilor, economia naţională s-a deteriorat şi are loc un exod al investitorilor şi al creierelor.
În plus, NATO se extinde spre est şi, datorită deciziei preşedintelui, graniţa dintre Rusia şi Alianţa Nord-Atlantică s-a dublat odată cu intrarea Finlandei şi a Suediei.
Intervenţia militară rusă a provocat un efect invers ‘demilitarizării’ ţării vecine cu furnizări de armament occidental în valoare de peste 38.000 de milioane de dolari.
Potrivit unui sondaj publicat săptămâna trecută, 70% dintre ruşi susţin într-o măsură mai mare sau mai mică campania militară în Ucraina, în timp ce 18% din populaţie se opune.
Rusia a anunţat sâmbătă retragerea trupelor sale din mai multe locuri strategice din regiunea Harkov (nord-estul Ucrainei) ceea ce a stârnit criticile susţinătorilor unei ofensive mult mai agresive în Ucraina.
Sotia lui Putin-originalul spune ca a fost luat noaptea din casa si dus a fost. Apoi a aparut pt. scurt timp insotita de cel actual, un siberian inainte de a se stabili in Germania.
Din media germana a vremii, 2014.
m-au amuzat cel mai mult cele anti-ZIARICI, o gaselniță frumoasa, buna pt. 90% dintre ei.
E mult. E chiar foarte mult, nu pentru ca ar reprezenta ceva semnificativ, la numarul mare de deputati din Rusia, dar sunt primele voci in grup care recunosc in public nebunia unui razboi ce putea fi evitat cu usurinta. Voci stinghere au mai fost, dar acum oamenii isi fac curaj si incearca sa evite dezastrul final, care va fi cumplit, pentru Rusia.
Pe acest forum fanii lui Putin isi arata sprijinul neconditionat si megaloman pentru un ins care trebuia sa vada ospiciul de multa vreme, dar care a creat o mafie ce sugruma Rusia si viitorul ei. Nu cred ca Rusia mai are vreo sansa sa scape cu fatza curata, nu din acest razboi, ci din razboaiele civile care o vor lovi. Nu uitati ca soldatii rusi trimisi la moarte de pomana, si jefuiti de administratorii acestei operatiuni imbecile se pot intoarce oricand inarmati de pe front, ca si cei din 1917. Putin nu a luat deloc in calcul aceasta varianta, iar sustinatorii sai fanatici din Rusia sunt fanatici doar cand e vorba sa il voteze sau sa demonstreze sub protectia politiei, dar nu sa lupte efectiv pentru el.
Nenorocirea e ca un asemenea razboi civil inseamna tot absenta gazului, pentru Europa.
Ce gluma de prost gust ! Ce ieftin articol !
Mai mizerabililor, va imbatati cu apa rece, stiti asta ?
Postarilor tale domnule, care afirmi ca Putin va fi alungar de la Kremlin la raspund cu urmatoarele : nu mor caii cind vor ciinii ! )
Transumanule, ai perfecta dreptate, Presedintele Putin nu avea alta alternativa in fata expansiunii nemernice a NATO! Eu as adauga i singura corectura postarii tale, si anume faptul ca au cred ca totusi China a luat conducerea in ce priveste dezvoltarea economica, SUA lui bideu este in fundul prapastiei..
Da, Tudor, „84 de semnaturi e ..mult”.Cf celebrei strofe ” În jurul tau e multe, nu intelegi nimic si te crezi in căruță cand te trezesti in lift” …dar am uitat continuarea.
Da, Elena Popa, te referi la Volodea Jelenski.Kgb , post NKVd, era condus de aceeasi alesi ce conduc si azi scarbiciile, sanki, „ricane” si „albionice”.Si, ultimele pe listă, cu voia dvs, miortistane.
,,Putin va fi alungat de la Kremlin ,,
Exceptional strateg !!!Mergi la zelski sa-l consiliezi ca de ciumeti ca tine are nevoie !!!
Si i-al si pe sandu negro zis si ghita a lui tudor,sa-l mai racoreasca pe zelski cu limbuta cand de atata efort se mai opareste ,stii tu pe unde !
Observa ca toate fosilele comuniste care postează prostii pe acest forum între doua drumuri – dacă ajung – la toaleta – ii tufe grija ca 84 de semnături nu reprezintă nimic.
Având in vedere ca vorbim de o dictatura pe model african ca Rusia unde ajungi in gulag sau mai rău pentru orice lucru aflat la liberul cherem al regimului , 84 de semnături curajoase e extrem de mult .
Din categoria: STIRI DINTR-O SINGURA SURSA ! Din pix este foarte usor, incheietura palmei sa reziste.
Armata Ucrainei trebuie sa inainteze pe teritoriul statului invadator Rusia,pentru a distruge logistica armatei ruse,depozitele de armament și muniție,alimente și apă.Armata de mercenari și teroriști ruși, nu trebuie să aibă nici o ora de pauza,pentru a nu se replia.Distrugerea depozitelor de armament precum și podurile de pe teritoriul rus sunt masuri de descurajare care va îngreuna și mai mult planurile lui Putin de distrugere a Ukrainei.
Armata Ucrainei trebuie sa inainteze pe teritoriul statului invadator Rusia,pentru a distruge logistica armatei ruse,depozitele de armament și muniție,alimente și apă.Armata de mercenari și teroriști ruși, nu trebuie să aibă nici o ora de pauza,pentru a nu se replia.Distugerea depozitelor de armament precum și podurile de pe teritoriul rus sunt masuri de descurajare care va îngreuna și mai mult planurile lui Putin de distrugere a Ukrainei.
Gresesti …in USA
cei 74 de milioane care l-au votat pe Trump sunt considerati de cei 80 de milioane (observati „diferenta” numerica ?)
SEMI-FASCISTI 😀
deci democratia yankeie nu permite ce permite „democratia” rusnaca ! USA-nii-s chiar mai demagogi !
🙁 CUM NAIBA sa numesti tu ca POTUS BIDEN …74 de milioane de maturi alegand DEMOCRATIC din si prin crezul lor pe cine-si democratic doresc … SEMI-FASCISTI ? …PROPAGANDA trebuie sa ingroape asta cum a facut-o cu …ABU GHRAIB si GUANTANAMO ! 🙂 )
PUP !
Lui CEAUSESCU nu i-au crescut numarul sustinatorilor
el chiar avea majoritatea … cand a fost pus la zid !
Deci ce-o sa faca minoritatea infima care exista doar pentru a arata ca-n RUSIA,
ca in USA , „democratia” permite si voci …concurente !
😀
[c-un deputat nu se face PRIOMAVARA („araba?”) nici la rusi nici in PCR ! De la numar de deputati pana la impeachmentul lui Biden e poltic scurt drumul ? 🙂 INTREB !]
„deputatii” sorosh sunt infiltrati peste tot. un circ. putin este ucis din 2015 de cia.
Pentru minoritatea română din Ucraina e vital ca Rusia sa trimită la tomberon regimul khazar de la Kiev. E ultimul an, conform Legii Educației din 2017, când mai sunt permise școli românești.
Restul e pălăvrageala postacilor cu EPOLEȚI, slugile care se vând pe un blid de linte. ?
Rezultat pentru semnatarii „petitiei” (unde-i, ca tot veni vorba?): n-or sa mai fie alesi. Anul asta am impresia ca-i electoral si-n Rusia, nu numai în SUA (alegerile mid-term, pe care Robinette, daca nu falsifica iar, le pierde).