Una dintre faptele sale a avut loc pe 13 iunie 2026, când în jurul orei 09.15 a mers la cămin de bătrâni Cavell Park Care Home din Maidstone, mai susțin reprezentanții Poliției din Kent.
Acesta și-a parcat mașina în capătul străzii înainte de a se apropia de clădire și de a încerca deschiderea mai multor uși către camerele rezidențiale de la parter.
„În cele din urmă a găsit una care fusese lăsată descuiată și a intrat în clădire. Bolea a fost observat de angajați, care l-au rugat să plece”, se mai arată într-un comunicat de presă al Poliției din Kent.
Românul a încercat să înjunghie o persoană cu un pix
Ulterior, anchetatorii au verificat camerele de supraveghere, care au arătat cum s-a desfășurat incidentul.
Două zile mai târziu, românul a fost din nou surprins furând. De data aceasta, bărbatul a furat materiale de construcții în valoare de aproximativ 4.000 de lire sterline de pe un șantier din Sydenham, Londra, după ce sosise cu aceeași mașină.
Cel de-al treilea furt a avut loc în august.
„În dimineața zilei de 6 august, Bolea a intrat prin efracție în căminul de bătrâni Rowallen din Romford, Essex. A fost confruntat de o îngrijitoare, care a încercat să-l rețină până la sosirea poliției.
Acesta a lovit-o cu pumnii și picioarele de mai multe ori înainte ca un al doilea membru al personalului să intervină pentru a o ajuta. Bolea a încercat să o înjunghie pe a doua victimă cu un pix”, mai notează reprezentanții Poliției din Kent.
„A arătat puține remușcări pentru impactul pe care l-a avut asupra victimelor sale”
Românul a fost reținut atunci, iar anchetatorii au stabilit că acesta este autorul primului furt. Ceea ce l-a dat de gol au fost amprentele pe care le-a lăsat pe mânerul ușii.
„Bolea a fost ulterior acuzat și reținut în arest preventiv în legătură cu toate cele trei incidente.
Cetățeanul român în vârstă de 24 de ani a pledat vinovat și a fost condamnat Maidstone Crown Court, joi, 12 noiembrie”, se mai arată în comunicat.
Detectivul Celia King, ofițerul de anchetă, a precizat că românul nu a prezentat remușcări.
„Am reușit să obținem o pedeapsă cu închisoarea pentru Bolea după ce ofițerii din trei structuri au acționat rapid pentru a recupera probe valoroase, inclusiv date de pe camerele de supraveghere și de recunoaștere automată a plăcuțelor de înmatriculare.
Bolea a pledat vinovat cu prima ocazie, dar a arătat puține remușcări pentru impactul pe care l-a avut asupra victimelor sale, inclusiv asupra celor doi muncitori pe care i-a agresat în timp ce aceștia să îi protejeze pe pensionarii vulnerabili de care erau responsabili”, a declarat aceasta.