Analistul Bogdan Teodorescu: „Geoană a fost un agent toxic și o cârtiță în PSD” Nu și-a pus funcția de președinte al Senatului în slujba partidului deși partidul i-a dat acea funcție. Score: 0,28
Victor Ponta: Am putea pierde funcţia de la Senat, dar oricum nu o avem Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, răspunzând unei întrebări, că este posibil ca PSD să piardă şefia Senatului, menţionând însă că partidul său oricum nu deţine funcţia în acest moment. Score: 0,88
Conducerea Senatului va discuta solicitarea PSD de înlocuire a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului Liderul Grupului parlamentar al PSD din Senat Ilie Sârbu a primit mandat din partea partidului pe care îl reprezintă să reia, în şedinţa Biroului Permanent al Senatului de luni, solicitarea de înlocuire a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului cu Titus Corlăţean. Score: 0,85
BPN al PSD a decis să susţină excluderea lui Mircea Geoană din partid Au fost momente, după pierderea acelor alegeri, până astăzi, în care domnul Geoană a folosit o funcţie politică, cea de preşedinte al Senatului, doar în interes personal. Score: 0,28
Mircea Geoană acuză pericolul bolşevizării PSD Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a vorbit luni, într-o declaraţie de presă susţinută la sediului Senatului României, despre problema proopunerii de exlcudere a sa din rândurile Partidului Social Democrat. Score: 0,88
Alfred Bulai: Dacă pesediștii îl exclud pe Geoană, PSD va fi puțin șifonat. Dar extrem de puțin Poate doar în sensul că PSD pierde funcția de președinte al Senatului. … Dar românii nu se dau de ceasul morții că cineva este sau nu este președinte al Senatului. Score: 0,29
Iliescu: „Nenorocirea e că Geoană şi-a tăiat singur craca de sub picioare” Preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, a declarat luni că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, şi-a tăiat singur "craca de sub picioare", prin faptul că a avut nişte ieşiri publice care au fost dincolo de relaţia firească cu partidul. Score: 0,28
Soarta lui Geoană în PSD va fi decisă pe 22 noiembrie Ponta a susţinut că reconfirmarea, prin vot unanim al BPN, a deciziei de săptămâna trecută de a-l înlocui pe Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului, precum şi votul unanim ca recomandarea de excludere a acestuia din PSD să fie supusă dezbaterii Comitetului Executiv, arată că PSD s-a desprins de trecut. Score: 0,28
Biroul Permanent al Senatului nu a supus la vot propunerea PSD de înlocuire a lui Geoană Senatorul PDL Petru Filip a anunţat luni că Biroul Permanent al Senatului a considerat că propunerea PSD de înlocuire a lui Mircea Geoană de la preşedinţia Senatului nu este regulamentară, motiv pentru care nu s-a supus la vot. Score: 0,77
Ponta: BPN a reconfirmat în unanimitate decizia de înlocuire a lui Mircea Geoană de la Senat În urmă cu o săptămână, BPN şi grupul senatorilor PSD au decis ca Titus Corlăţean să fie propus pentru funcţia de preşedinte al Senatului în locul lui Mircea Geoană. Score: 0,92
Voinescu: Coaliţia va vota revocarea lui Geoană şi va avea candidat propriu pentru şefia Senatului Coaliţia de la Putere va vota revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului şi va avea un candidat propriu pentru acest post, a declarat luni purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu. Score: 0,76
PSD va cere din nou înlocuirea lui Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului Liderul Grupului parlamentar al PSD din Senat Ilie Sârbu a primit mandat din partea partidului pe care îl reprezintă să reia, în şedinţa Biroului Permanent al Senatului de luni, solicitarea de înlocuire a lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului cu Titus Corlăţean. Score: 0,82
Gabriel Oprea (UNPR): Dacă Geoană vrea să ni se alăture, îl primim Liderii UNPR au declarat luni că nu au purtat nicio discuţie cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, Gabriel Oprea afirmând că, dacă acesta vrea să se alăture formaţiunii sale, atunci va fi acceptat. Score: 0,28
Şova îl îndeamnă pe Geoană să se plângă instanţei pe tema Comisiei de arbitraj Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, solicită, într-o adresă transmisă BPN al PSD, reluarea şedinţei Comisiei de arbitraj a partidului în care a fost analizat cazul său deoarece acest for şi-a desfăşurat activitatea duminică împotriva Statutului şi a Legii partidelor politice. Score: 0,28
Iliescu: Geoană să rămână şi în Senat, şi în PSD Faptul că preşedintele Senatului nu a fost audiat l-a făcut pe Iliescu să afirme că s-a procedat greşit. … El a apreciat că prin excluderea lui Geoană se va "periclita" poziţia PSD la preşedinţia Senatului, ceea ce, în opinia sa, "nu este convenabil". & Score: 0,29
Năstase: Vom merge mai departe cu schimbarea lui Mircea Geoană cu Titus Corlaţean Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a reafirmat luni că se doreşte o înlocuire de la şefia Senatului a lui Mircea Geoană cu social-democratul Titus Corlăţean, adăugând că a înţeles că acesta este demersul care va fi discutat în şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului. Score: 0,28
Geoană solicită convocarea din nou a Comisiei de Integritate a PSD Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a solicitat luni, într-o scrisoare, convocarea din nou a Comisiei de Arbitraj şi Integritate a PSD, susţinând că şedinţa de duminică, în care s-a propus excluderea sa din partid, a fost una nestatutară şi ilegală. Score: 0,85
Mircea Geoană, la un pas de excluderea din PSD. Decizia comisiei de integritate, contestată de unii membri Senatorul Şova a confirmat pentru Jurnalul Naţional că această solicitare a fost făcută telefonic de la secretariatul Comisiei de Integritate, dar de la cabinetul preşedintelui Senatului se neagă că ar fi existat o astfel de convorbire telefonică. Score: 0,28
Geoană: Decizia Comisiei de Integritate privind excluderea este nulă Mai mult, preşedintele Senatului spune că, din perspectiva Legii Partidelor Politice, decizia este nulă. … Preşedintele Senatului invocă şi un articol din noul Statut al PSD, conform căruia Comisia de Integritate nu este formată din 48 membri, ci doar din nouă. Score: 0,30
Voicu: PNL manifestă întrega susţinere pentru Ponta şi conducerea PSD În ceea ce priveşte funcţia de preşedinte al Senatului, Voicu a spus că PNL va susţine decizia PSD inclusiv prin votul senatorilor liberali. Score: 0,29
Zoe Petre: Excluderea lui Geoana poate sa duca la moartea USL Din punctul meu de vedere, PSD a pornit în linie dreaptă spre pierderea funcției de președinte al Senatului. … Se pierde și funcția de președinte al Senatului. Score: 0,29
Geoană: Sunt absolut consternat de ceea ce se întâmplă geoana-nu-am-nevoie-de-mandat-sa-merg-in-vizita-in-statele-unite-sunt-presedintele-senatului-163671/" target="_parent">Geoană: Nu am nevoie de mandat să merg în vizită în Statele Unite. … Sunt preşedintele Senatului </a> </p> Score: 0,60
Geoană: Nu am nevoie de mandat să merg în vizită în Statele Unite. Sunt preşedintele Senatului Preşedintele Senatului, Mircea Geoană face declaraţii de presă înainte de reuniunea Comisiei de Arbitraj din PSD. … Sunt preşedintele Senatului. … <p>Preşedintele Senatului, Mircea Geoană face declaraţii de presă înainte de reuniunea Comisiei de Arbitraj din PSD. Score: 1,33
Mircea Geoană face declaraţii de presă la ora 12.15 Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, face declaraţii de presă, la ora 12:15, înainte de reuniunea Comisiei de Arbitraj din PSD, programată pentru ora 13:00. Score: 0,29
Soarta lui Geoană, decisă azi Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, intră duminică în analiza Comisiei de arbitraj a PSD, care ar putea decide suspendarea sa pentru 12 luni sau chiar excluderea din partid. … Geoană e acuzat că nu a respectat decizia conducerii PSD de înlocuire a sa de la şefia Senatului. Score: 0,94
Capcana Deși l-a susținut cu entuziasm pe Mircea Geoană în turul al doilea al prezidențialelor din 2009, Crin Antonescu a devenit acum un înfocat critc al președintelui Senatului, scrie Cristian Preda pe blogul său. Score: 0,28