Băsescu i-a deschis lui M.R. Ungureanu dosarul de trădare naţională De asemenea, el n-a lămurit nici acum de ce a înstrăinat patrimoniul Fundaţiei Gojdu către Ungaria, fără acordul Parlamentului, în perioada cât a fost ministru de Externe. Score: 0,26
Actualitate Extern Durandin: Băsescu este bun pentru că a lucrat cu FMI şi a respectat regulile Vom avea un tip de populism socialisto-liberal, de fapt socialist, care se va juca de-a şoarecele şi pisica cu UE, cam cum o face puterea din Ungaria în acest moment”, spune Durandin. Score: 0,26
Actualitate Editorial Europa unui diversionist Ţări precum Slovenia, Cehia, Ungaria şi-au lansat puternic mediul economic, avangarda socială şi a mentalităţilor după intrarea în UE. Score: 0,25
Scrisoarea lui Emil Constantinescu către Jose Manuel Barroso, preşedintele CE …legiferează un referendum fie consultativ fie legislativ, în general fără condiţionarea unui cvorum aprobativ, iar atunci când o fac acesta este unul inferior celui de 50% (Ungaria 25%, Danemarca 40%) dar doar pentru amendamentele constituţionale. Score: 0,26
Actualitate Peste 18.000 de secţii de votare în ţară şi străinătate la referendum În Statele Unite ale Americii au fost organizate 24 de secţii de votare, în Republica Moldova – 14, în Franţa – 10, în Marea Britanie şi Afganistan câte opt secţii, în Austria, Germania şi Turcia câte cinci, în Belgia, Canada, Grecia, Israel şi Ungaria câte patru secţii de votare. Score: 0,25
Actualitate Programul meciurilor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor Debrecen VSC (Ungaria) CFR Cluj (România) – Score: 0,26
Actualitate Premierul Victor Ponta: SPP mi-a interzis accesul la Vila Dante spunând că este a lui Băsescu PPE a avut o mare problemă cu Ungaria şi acum au zis să dea un exemplu şi cu un guvern de stânga. Score: 0,25
Laura Balomiri este veche profitoare a ICR Iată lista de burse şi rezidenţe: BURSIERI Sesiunea mai-iunie 2008 LAURA BALOMIRI (AUSTRIA) Mirela Glusac (Serbia) Zsolt Karacsonyi (Ungaria) Dragana Mijic (Serbia) Sara Pollege (Germania) Ileana Maria Pop (Italia) Daniela Popi (Serbia) Peter Roesch (Germania) Magdalena Suwara (Polonia) Cara Uccellini (SUA). Score: 0,25
Keno Verseck, de la „Der Spiegel”, a „moderat” banii ICR Pentru curioşi, iată cum se prezintă Keno Verseck: „Jurnalist german, născut în 1967 la Rostock, specializat în domeniul ştiinţelor şi ţărilor est-europene, în special România şi Ungaria. Score: 0,25
Actualitate Desfăşurarea cursei de Formula 1 de la Hungaroring, UNGARIA Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că în perioada 27-29 iulie 2012 în Ungaria, în apropierea capitalei Budapesta, se va desfăşura cursa de Formula 1 de la Hungaroring. Score: 0,68
O ucigaşă în serie din secolul al XVI-lea, eroină de roman La jumătatea lunii septembrie, “Opera Maghiară” din Cluj va prezenta musicalul – operă „Erzsebet Bathory", pe muzica lui Szomor Gyorgy şi libretul lui Miklos Tibor, semnată de un regizor şi un coregraf din Ungaria şi interpretată de artiştii clujeni. Score: 0,25
Actualitate Avram Iancu, omagiat de mii de moţi la Crucea Iancului de la Mărişel După retragerea trupelor horthyste şi restabilirea frontierei de stat dintre România şi Ungaria, rezerviştii din Batalionul Someş, cu sediul în Beliş, ajutaţi de locuitorii din Mărişel, au ridicat o nouă Troiţă de piatră, în locul unde s-au aflat anterior celelalte două monumente. Score: 0,25
Actualitate Editorial The rule of law In graba de a raspunde imperativului momentului, Comisia Europeana, a uitat, pe moment, de PIIGS, Ungaria si Libor Case si au gasit ca in Romania nu se respecta statul de drept (traducere neinspirata a presei si a politicienilor dupa sintagma “rule of law”). Score: 0,25
Actualitate Posibilii adversari ai echipelor româneşti în turul trei preliminar al cupelor europene …Cluj va fi cap de serie în urna campioanelor şi va întâlni una dintre următoarele formaţii venite din turul doi preliminar: KS Skenderbeu (Abania) sau Debrecen VSC (Ungaria), NK Maribor (Slovenia) sau FK Zeljeznicar (Bosnia-Herţegovina), Slovan Liberec (Cehia) sau Şahtior Karagandi (Kazahstan), Buducnost Podgorica (Muntenegru) sau… Score: 0,26
„Teatrul a fost şi va fi alfabetul misterios al sufletului” Pe tot parcursul discuţiei noastre am avut sentimentul că marele regizor din faţa mea îmi înfăţişa un corn al abundenţei: peste 30 de spectacole montate pe scenele de teatru din Anglia, Austria, Spania, Franţa, Cehia, Canada, Germania, Croaţia, Iugoslavia, Ungaria, Statele Unite şi, în curând, Australia. Score: 0,77
Actualitate MAE a suplimentat numărul secţiilor de vot din străinătate S-a mai suplimentat cu câte o secţie numărul celor din San Marino, din Suedia la Malmo şi din Ungaria la Budapesta ICR. Score: 0,26
Actualitate Editorial DA! Dreptate şi Adevăr pentru Traian Băsescu! Suntem şi noi, conform statisticilor oficiale!, fruntaşii Europei la analfabetism (6% dintre români nu ştiu carte, faţă de 2% în Bulgaria şi 1% în Ungaria!), Score: 0,25
5,6 milioane lei vechi pe noapte o cazare pentru „Volodea” Tismăneanu Să nu omitem, domnul Neamţu a fost totuşi şi în ţări unde comunismul a fost prezent: Szeged/Ungaria (3 zile), Kiev/Ucraina (3 zile), Cracovia/Polonia (4 zile), Chişinău/Moldova (2 zile) şi Berlin/Germania (3 zile). Score: 0,25
Actualitate Extern Cel mai căutat criminal nazist a fost arestat la Budapesta în timpul celui de al Doilea Război Mondial el a servit ca şef de poliţie în oraşul slovac Kosice, într-un teritoriu ocupat de Ungaria. Score: 0,26
Actualitate Extern Raport CE: Politica şi economia bulgară, la mâna crimei organizate AFP scrie că UE achită o nota de plată scumpă pentru aderarea României şi Bulgariei in 2007, pentru că în cele două ţări, la fel ca şi în Ungaria, democraţia este în pericol. Score: 0,26
Actualitate Victor Ponta prezintă SCENARIILE POSIBILE după referendum Se profită cumva de ignoranţa referitoare la România.PPE a avut o mare problemă cu Ungaria şi Viktor Orban şi incearcă acum să plătească social-democraţilor- aveţi şi voi. Score: 0,25
Actualitate Editorial Păianjenul S-a demonstrat în Ungaria, unde au ieşit în stradă să-şi sprijine prim-ministrul sute de mii de oameni şi au închis astfel fleanca Europei. Score: 0,25
Actualitate Extern Comparaţia între România şi Ungaria are limitele sale. Situaţiile juridice sunt diferite "Comparaţiile pe care le văd uneori în presă între Ungaria şi România au limitele lor. Score: 0,68
Actualitate Eurostat: Inflaţia în UE a urcat în luna iunie În luna iunie 2012, ţările cu cea mai ridicată rată anuală a inflaţiei au fost Ungaria (5,6%), … Irlanda (1,6%) şi Grecia (1,9%) iar cea mai ridicată în Estonia şi Ungaria (ambele cu 4,7%) şi Slovacia (4,1%). Score: 0,26
Actualitate Rezultate din manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Europa MTK Budapesta (Ungaria) 2-1; în tur 1-1 (+) … Honved Budapesta (Ungaria) – Score: 0,26
Actualitate Editorial Prietenii politici ai democrat liberalilor – o reţea de război informaţional împotriva României?! Asocierea cu Ungaria era, probabil, necesară pentru cei care obişnuiesc să confunde capitala României cu Budapesta. Score: 0,25