Pe 2 mai, Ponta le oferă noilor membri PSD carduri cu reduceri la filme, magazine, restaurante Pe verso scrie "Luptăm împotriva nedreptăţii, mizeriei, corupţiei, abuzurilor, sărăciei". Score: 0,29
Borbely, audiat în Comisia pentru cercetarea abuzurilor din Camera Deputaților Comisia pentru cercetarea abuzurilor l-a audiat în urmă cu o săptămână, pe aceeaşi temă, pe comisarul general al Gărzii de Mediu, Silvian Ionescu. Score: 1,50
Vlad Ciobanu “Suntem profesioniştii sensibilităţii” Mai ales că trăim o criză destul de pronunţată a criticii, aflată într-un moment de derută, care duce la abuzuri, cel puţin în artele vizuale. Score: 0,28
Amelia Antoniu respiră de aproape trei ore fără aparate, dar cu supliment de oxigen Liderul "Sanitas" a mai spus că a discutat de mai multe ori cu ministrul Radu Berceanu despre schimbarea directorului Spitalului CFR 2, Constantin Tănase, după ce a primit reclamaţii de la liderii de sindicat din unitate privind abuzurile săvârşite de acesta şi condiţiile de muncă. Score: 0,29
Oprescu: Medicii ar trebui ca atunci când nu au cu ce să lucreze să nu intre în sală Liderul "Sanitas" a mai spus că a discutat de mai multe ori cu ministrul Radu Berceanu despre schimbarea directorului Spitalului CFR 2, Constantin Tănase, după ce a primit reclamaţii de la liderii de sindicat din unitate privind abuzurile săvârşite de acesta şi condiţiile de muncă. Score: 0,29
„Poliţia” concediilor medicale, pe teren din luna mai Este un act nechibzuit şi care va genera abuzuri din punctul de vedere al angajatorului", a spus preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor. Score: 0,30
Mi se pare corect să plece Băsescu pe mare …de orice culoare ar fi el… PNL (şi PSD) a anunţat că moţiunea de cenzură se va referi la toată guvernarea, la modul incompetent în care a fost gestionată România, la abuzurile la care s-au dedat guvernanţii PDL-UDMR, care au acaparat toate posturile, centrale şi teritoriale, de la prefectură şi până la deconcentrate – e Emil Boc pe făraş… Score: 0,29
Comunismul românesc – cum a fost posibil? A făcut ca foamea, mizeria, nedreptatea şi abuzurile să fie starea normală a existenţei umane, astfel încât românul obişnuit, fie el ţăran sau boier, îşi vedea de afacerile lui ca un câine care a fost bătut atât de des încât nu îndrăznea să dea din coadă fără permisiune…” ( Score: 0,28
Fratele actriţei Mo’Nique i-a cerut iertare pentru abuzuri Mo'Nique a vorbit anterior despre aceste abuzuri, declarând că s-a folosit de durerea provocată de propriul ei frate pentru a interpreta rolul mamei denaturate Mary Jones din filmul “Precious: Based on the Novel «Push» by Sapphire”, de Lee Daniels. Score: 0,92
Lucian Papici a condus şi dosarul Voicu Lucian Papici a fost și autorul altor abuzuri în acest dosar, lucruri semnalate de presa locală a vremii. Score: 0,29
Ponta: Partidul nu se face scut pentru orice fel de fapte ale membrilor săi Eu am stabilit că atunci când e vorba de abuzuri suntem solidari cu colegii noştri, nu-i lăsăm singuri în faţa unor abuzuri evidente, când este vorba însă de cauze judiciare, cum a fost în cazul domnului Voicu (senatorul Cătălin Voicu, n.r.), Score: 0,38
Oprah Winfrey: lesbianism, prostituţie şi minciuni Potrivit acestei biografii, Winfrey a inventat poveştile despre abuzurile sexuale la care a fost supusă în timpul copilăriei şi a exagerat cu mult nivelul de sărăcie al familiei în care a crescut. Score: 0,29
„Regimul Băsescu” îşi scoate mizeria politică la suprafaţă Până una, alta, cu cât politicienii puterii sunt mai puţin vizibili, cu atât îşi pot pune în aplicare abuzurile. Score: 0,29
Luminiţa Iordache şi Georgiu Gingăraş s-au alăturat independenţilor Jurist de profesie, Luminiţa Iordache este deputat de Iaşi şi secretar al Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor. Score: 0,30
În Kîrgîzstan nu e loc decât pentru o singură bază militară Actuala putere a reproşat Statelor Unite că a ignorat abuzurile regimului Bakiev. Score: 0,29
Vino, frate, să îi vezi Cum ajung la spaţii verzi! În acelaşi timp, această campanie poate scoate la iveală şi alte ilegalităţi şi abuzuri. … Naşte abuzuri, greşeli ce pot distruge vieţi şi destine. Score: 0,31
Un an de Moldova liberă …Ghimpu a precizat că actuala putere dispune de înregistrări video relevante privind evenimentele de pe 7 aprilie 2009, soldate cu trei morţi, zeci de răniţi, violuri şi abuzuri ale forţelor de ordine. Score: 0,31
Varujan Vosganian desfiinţează tezele lui Vladimir Tismăneanu Este nevoie de legi reparatorii pentru victimele abuzurilor comuniste. … În anul 2008, guvernul liberal a acordat despăgubiri, în bani şi acţiuni, pentru repararea unor abuzuri din perioada comunistă de peste 4 miliarde de lei. Score: 0,32
Peste 10.000 de britanici se pronunţă împotriva vizitei Papei Benedict în Marea Britanie, în luna septembrie Deşi Papa nu a fost acuzat de nici o crimă, mai mulţi avocaţi britanici examinează acum posibilitatea ridicării imunităţii acestuia şi a judecării sale pentru muşamalizarea abuzurilor comise de preoţi, transmite Radio România Actualităţi citat de Rador. Score: 0,30
Satana îl sabotează pe Papă Părintele Amorth a adăugat că în cazurile de abuzuri sexuale comise de unii membri ai clerului diavolul "folosește" acești preoți pentru a arunca vina asupra întregii Biserici: "Diavolul vrea moartea Bisericii pentru că ea este mama tuturor sfințirilor". Score: 0,30
Cinci ani fără Papa Ioan Paul al II-lea Însuşi Papa Benedict al XVI-lea a avut de suferit, întrucât presa a relatat despre abuzurile sexuale comise de un preot pe care l-a hirotonisit când era arhiepiscop de München, în 1980. Score: 0,29
Un poliţist trebuie să acorde minim zece amenzi "În momentul în care suntem obligaţi să creştem an de an, vă daţi seama că se creează şi anumite abuzuri şi presiuni asupra poliţistului" a explicat Coarnă. Score: 0,29
Cine şi ce urmează? Zi de zi se întâlneau cu abuzurile mai-marilor acestei perioade şi nimeni nu păţea nimic. Score: 0,29
Procurorul general declanşează o anchetă cu privire la scurgerea de informaţii în cazul Voicu Kovesi a mai explicat că imunitatea parlamentară are ca scop protejarea de abuzurile procurorilor. Score: 0,29
Sclavi în aşteptarea stăpânului În situaţie de criză istorică, sclavul tânjeşte după apariţia Stăpânului, îl caută asiduu, văzând în el un pretext al abuzurilor şi al delaţiunii. Score: 0,29