Durerea suportabilă a celuilalt Problemele secolului al XVIII-lea se hrăneau dintr-o insecuritate generalizată, alimentată din exterior şi însoţită adesea de epidemii de ciumă, holeră, pelagră, tifos, foamete, jafuri, abuzuri de tot felul ale administraţiei locale. Score: 0,30
„Îl acuz public pe procurorul Iulian Preda pentru că a lăsat în libertate un infractor periculos” Suntem singurii ziarişti din judeţ care dezvăluie abuzurile şi neregulile celor aflaţi la putere şi de aceea suntem terorizaţi de autorităţi. Score: 0,29
Boc: „O persoană doar stând cu mâna întinsă poate câştiga mai mult decât un om care munceşte” El a arătat că economii substanţiale la bugetul asigurărilor sociale vor putea fi făcute şi prin eliminarea abuzurilor din sistem, cum este cazul pensionărilor pe motiv de boală "unde nu există boală cu adevărat", a certificatelor medicale care nu au acoperire în realitate. Score: 0,29
Clienții nemultumiți organizează noi acțiuni împotriva băncilor Volksbank, BCR, Raiffeisen …raport cu practicile Volksbank îi revoltă pe toți membrii grupului, care nu acceptă faptul că Banca Centrală nu intervine acolo unde instanțele s-au pronunțat deja privind abuzurile unei bănci din România și cum e posibil ca pe o speță deja tranșată în instanță să trebuiască să dai banca comercială în judecată pentru a-ți recâștiga… Score: 0,29
Funeriu aruncă vina pe senatori pentru blocarea Legii educaţiei Ministrul a precizat că în ultimele zile a făcut o analiză a banilor care au fost distribuiţi universităţilor pentru investiţii şi a observat că au existat "abuzuri" în distribuirea acestor sume. … Ei bine, aceste abuzuri trebuie să se încheie. Score: 0,36
Compania Google, anchetată în Texas pentru posibile practici anticoncurenţiale Comisia Europeană a lansat în februarie o anchetă preliminară privind presupuse abuzuri comise de Google, după reclamaţii făcute de trei companii, între care Foundem. Score: 0,30
Aurel Cornea: Cu atâtea taxe şi impozite am depăşit epoca fanariotă Condamnăm toate abuzurile făcute", a adăugat Cornea. Score: 0,29
Funeriu: „Peste tot se dau meditaţii, doar că la noi se dau într-un cadru nestructurat” Funeriu a spus că, uitându-se în documentele Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului după preluarea mandatului, a observat că miniştrii precedenţi au făcut multe abuzuri, pe care le va dezvălui la momentul potrivit. Score: 0,29
Bugetarii, din nou în concediu fără plată? Iar lista cu abuzuri pe care reprezentanţii PDL le fac în numele «reformei» este mult mai mare", se arată în comunicatul lui Nica. Score: 0,30
Blaga: Romii repatriaţi săptămâna trecută nu au fost înregistraţi ca autori ai unor infracţiuni Deşi recunoaşte că "din momentul în care un cetăţean român se află în situaţie ilegală în Franţa, trebuie expulzat", Blaga a anunţat că România "se va apăra" în cazul în care se vor produce abuzuri. Score: 0,30
Năstase îl acuză pe Boc că pregăteşte şmecherii imobiliare pentru clienţii PDL "Faptul că proiectul de act normativ a fost modificat în şedinţa de guvern, deja nu mai are importanţă în seria abuzurilor pe care le săvârşiţi (vă reamintesc că forma avizată de justiţie şi de celelalte ministere nu presupunea trecerea proprietăţii la municipalitate, ci doar administrarea). Score: 0,29
Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor dă Guvernul în judecată Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a decis acţionarea în instanţă a Guvernului condus de Emil Boc din cauza ''lacunelor şi contradicţiilor dintre OUG 58/2010 şi normele metodologice aferente''. Score: 0,29
Ioana Muntean: Ordonanţa privind drepturile de autor a fost dată împotriva şoferilor Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Muntean, a menţioant că nu există o "analiză pe şoferi , dar există o analiză care ne arată că sunt foarte multe abuzuri". … "Această ordonanţă urmăreşte, în primul rând, stoparea abuzurilor. Score: 0,34
Prostituatele românce din Irlanda, obligate să facă sex fără prezervative Prostituatele, indiferent dacă lucrează pe străzi sau în bordeluri, sunt obligate să întreţină relaţii sexuale cu bărbaţi care refuză să folosească prezervative şi sunt supuse la mai multe abuzuri fizice şi emoţionale, a explicat directorul ONG-ului, Sarah Benson. Score: 0,30
PSD depune moţiune numai după consultarea cu PNL Acesta a subliniat că social democraţii vor colabora cu cei de la PNL, cu toate celelalte partide care luptă împotriva "abuzurilor şi corupţiei patronate de PDL". Score: 0,29
Cât de bine intenţionaţi suntem? Ajung într-o bază a morţii deţinută de aceste firme-fantomă care fac înţelegeri cu primarii, înşelându-i cum că nu vor face abuzuri asupra câinilor, cu atât mai mult cu cât ştiu că Legea 9 /2008 pedepseşte astfel de practici cu închisoarea; şi totuşi una se scrie, alta se face. Score: 0,29
România spiritual-vidată (după noi potopul) Au loc abuzuri şi disponibilizări prin metode draconice, prin deplin dictat, totul la cheremul partidului şi al stăpânului, cu voia stăpânului: fără criterii, fără o selecţie reală a valorilor, prin încălcarea flagrantă a Codului Muncii şi a legislaţiei internaţionale în vigoare. Score: 0,29
Cenzura pe Internet, special pentru mass-media În expunerea de motive la această lege sunt invocate tot felul de abuzuri săvârşite de instituţii ale statului, dar şi tot felul de pericole care îi pândesc pe tinerii care se aventurează pe Internet. Score: 0,28
Nopţi albe la malul mării …extraordinar", pus sub sloganul "De la Nistru pân' la mare, Stufstock este cel mai tare", Nicu Alifantis & Zan, E.M.I.L., care "împlineşte 10 ani de abuzuri, excese şi imoralităţi", după declaraţia şăgalnică a chitaristului Stoi, Trooper, Urma şi enumerarea nu este completă, li se adaugă 12 formaţii selectate… Score: 0,29
Liderii opoziţiei se reunesc împotriva Puterii "Sperăm să găsim soluţii comune de activitate a opoziţiei şi de luptă împotriva guvernului Boc şi a abuzurilor la nivel local şi naţional. Score: 0,29
Părinţi americani pierd custodia fiului lor, Adolf Hitler Decizia luată de Curtea de Apel din New Jersey anulează o altă decizie a unui tribunal al familiei care a permis cuplului Heath şi Deborah Campbell să aibă custodia copiilor, motivând că nu există dovezi suficiente că părinţii şi-ar fi supus copiii la abuzuri. Score: 0,30
Rompetrol cere CNVM despăgubiri de 50 milioane dolari pentru blocarea delistării Grupul a depus, joi, o plângere la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) prin care acuză "abuzuri repetate ale reprezentanţilor autorităţii şi depăşirea flagrantă a atribuţiilor conferite de lege", de la obligarea TRG la derularea unei oferte de preluare… Score: 0,32
Întârziaţi în istorie şi mereu pe hărţile altora Astfel s-a născut realitatea evenimentului non-eveniment, definit prin existenţa unui public lipsit de reacţii în faţa abuzurilor. Score: 0,29
Porcisme.ro Actuala putere şi în mod special Traian Băsescu ar dori probabil să nu mai existe cele câteva publicaţii şi televiziuni care dezvăluie zi de zi abuzurile şi ilegalităţile comise de administraţia portocalie. Score: 0,93
Lumea văzută prin obiectivul fotografic Prezentarea operei lui într-o biserică pare o glumă sardonică, ştiind că artistul a denunţat nu o dată, în lucrările sale, abuzurile Bisericii Catolice. Score: 0,28
Sunt necesare schimbări radicale la Curtea Constituţională Firesc, se pune întrebarea: Cum oprim eventualele abuzuri ale acestei autorităţi?, argument care a fost folosit atunci când s-a creat Curtea Constituţională, dar mai cu seamă în 2003, atunci când Constituţia a fost revizuită. Score: 0,29