SUA a administrat o corecție Paraguay-ului, la Cupa Mondială – VIDEO

SUA, una din gazdele Campionatului Mondial, nu a avut nicio emoție în meciul cu Paraguay, pe care l-a câștigat cu 4-1.

SUA a administrat o corecție Paraguay-ului, la Cupa Mondială – VIDEO

SUA nu a avut milă de Paraguay în meciul de debut al celor două echipe la Cupa Mondială FOTO: X/@USMNT

SUA, una din gazdele Campionatului Mondial, nu a avut nicio emoție în meciul cu Paraguay, pe care l-a câștigat cu 4-1.

SUA a debutat la Cupa Mondială cu o victorie, scor 4-1, cu Paraguay. Un autogol, primul al turneului, ”dubla” lui Balogun şi Reyna au decis soarta meciului.

Reprezentativa SUA a debutat cu victorie la turneul pe care îl găzduieşte, după ce a învins Paraguay, scor 4-1, în grupa C de la Cupa Mondială. Meciul s-a disputat la Los Angeles, potrivit News.ro.

Americanii au deschis scorul prin autogolul lui Bobadilla, din minutul 7, celelalte reuşite fiind semnate de Balogun, în minutele 31 şi 45-5, şi Reyna, în minutul 90+8.

Paraguayenii au redus din diferenţă prin Mauricio, în minutul 73.

SUA – Paraguay. Echipele de start

SUA: Freese – Freeman, Richards, Ream, Robinson – Tillman (Reyna – 82), Adams, McKennie – Dest (Weah – 72), Balogun (Pepi – 72), Pulisic (Berhalter – 46). Selecţioner: Mauricio Pochettino

Paraguay: Gill – Caceres (Velazquez – 80), G. Gomez (Kaku – 80), Alderete, Alonso – D. Gomez, Cubas, Bobadilla (Mauricio – 46), Almiron (Sosa – 80) – Enciso, Sanabria (Arce – 62). Selecţioner: Gustavo Alfaro

Meciul a fost arbitrat de olandezul Danny Makkelie.

Tot în grupa D se va juca meciul Australia – Turcia, duminică, de la ora 07.00.

În etapa următoare, SUA va întâlni Australia (19 iunie), iar Turcia va evolua cu Paraguay (20 iunie).

Damian Bobadilla a marcat primul autogol al turneului

Paraguayanul Damian Bobadilla a marcat primul autogol al Cupei Mondiale din 2026.

Bobadilla a fost ghinionist şi a trimis mingea în propria portă în minutul 7 al meciului cu SUA.

Președintele Donald Trump a sunat echipa SUA înainte de meci

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a sunat echipa de fotbal a Statelor Unite pentru a-i ura noroc la Cupa Mondială, potrivit unui videoclip al convorbirii publicat vineri de echipă, cu câteva ore înainte de primul său meci împotriva Paraguayului.

„Te sun doar ca să-ţi spun că eşti un tip fantastic, un antrenor extraordinar”, i-a spus joi seara preşedintele american antrenorului Mauricio Pochettino.

„Ştiu cât de buni sunt jucătorii. Cred că aveţi şanse foarte mari să mergeţi până la capăt”, a continuat Donald Trump, care nu va fi prezent la meciul de debut al echipei americane, la Los Angeles. „Voiam doar să vă urez mult noroc!”, a adăugat la telefon preşedintele, care nu este chiar pasionat de acest sport, deşi a asigurat că va asista la această Cupă Mondială.

 

 

 

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.