Reforma administrativ teritorială și comasarea agențiilor, temă de la Grindeanu pentru Luca Niculescu. Liderul PSD îi cere premierul să își angajeze răspunderea

„Ambele angajări de răspundere trebuie să se întâmple într-un orizont rezonabil de timp- până în martie 2027”.

Alex Tudor - senior editor
Reforma administrativ teritorială și comasarea agențiilor, temă de la Grindeanu pentru Luca Niculescu. Liderul PSD îi cere premierul să își angajeze răspunderea

Sorin Grindeanu, președintele PSD, Sursa Foto: Inquam Photos / George Călin

„Ambele angajări de răspundere trebuie să se întâmple într-un orizont rezonabil de timp- până în martie 2027”.

Sorin Grindeanu, liderul PSD, a declarat luni, după o ședință a Biroului Politic Național al partidului, că îi va propune premierului Luca Niculescu să își angajeze răspunderea în Parlament pe două proiecte mari. Este vorba despre reforma administrativ teritorială și cea a reorganizării la nivel guvernamental.

În ceea ce privește reforma administrativ teritorială, Sorin Grindeanu a precizat că aceasta ar trebui să prevadă „comasarea localităților mici, cu păstrarea serviciilor publice pentru cetățeni”. Acesta a adăugat că din partea social-democraților coordonator al acestei reforme va fi Dragoș Benea.

De cealaltă parte, reorganizarea la nivel guvernamental ar trebui să cuprindă, potrivit lui Sorin Grindeanu, „reducerea și comasarea de agenții, reorganizarea sau lichidarea companiilor de stat aflate pe pierdere sau care nu își mai justifică existența”. Coordonatorul acestui proiect, din partea PSD, va fi Marian Neacșu, vicepremier și ministru al Afacerilor Interne, a mai spus Sorin Grindeanu.

„Ambele angajări de răspundere trebuie să se întâmple într-un orizont rezonabil de timp- până în martie 2027. La aceste două reforme majore, se va adăuga și bugetul pe 2027”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Referitor la reforma administrativ teritorială, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, a emis săptămâna trecută un ordin de ministru pentru înființarea unui grup de lucru pentru acest subiect. Din grupul de lucru fac parte:

  • Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării
  • Ioana-Roxana Melenciuc-Ioan, președintele Institutului Național de Administrație
  • Daniel-Iustin Marinescu, directorul general al Direcției Generale Administrație Publică
  • Sorin-Daniel Solomon, directorul Direcției pentru Strategii și Reforme în Administrația Publică, din cadrul Direcției Generale Administrație Publică
  • Liviu-Tudor Băileșteanu, directorul Direcției Politici și Strategii din cadrul Direcției Generale Dezboltare Regională și Infrastructură
  • Anne-Marie Hoară, consilier evaluare-examinare, Serviciul construcții și reabilitări, Direcția Lucrări Public din cadrul Direcției Generale Dezvoltare Regională și Infrastructură

„Voi lucra umăr la umăr cu premierul și cu echipa de miniștri”

La ședința PSD de luni au participat și miniștrii social-democrați din guvernul Niculescu.

„Am cerut fiecărui ministru să prezinte modul în care se va face schimbarea de paradigmă pe care am cerut-o, cu cele două mari obiective: relansarea economică și protejarea puterii de cumpărare a populației vulnerabile și clasei de mijloc.

Am cerut fiecărui ministru să aibă o Unitate de Politici Publice, cu cei mai buni oameni din ministere care să monitorizeze permanent implementarea programului de guvernare, să propună noi măsuri de politici publice, să aibă impact și să țină deschis dialogul cu patronatele și sindicatele și să cunoască ce au făcut celelalte țări din UE”, a declarat Sorin Grindeanu.

Totodată, liderul PSD a mai spus că fiecare ministru va avea de rezolvat săptămâna aceasta mai multe urgențe „lăsate în urmă de fostul guvern”.

Acesta a precizat că se referă la:

  • asigurarea banilor necesari pentru UPU și Ambulanță
  • despăgubirile pentru secetă
  • reluarea exportului de ovine
  • salvarea a cât mai mulți bani din PNRR
  • pregătirea inaugurării unui nou tronson de autostradă pe Pitești-Sibiu.

„Vom face analize lunare asupra implementării măsurilor din Programul de Guvernare. Din poziția mea de președinte al Camerei Deputaților și președinte PSD voi lucra umăr la umăr cu premierul și cu echipa de miniștri. Trebuie să cooperăm pentru ca lucrurile să se schimbe rapid, de la austeritate oarbă la dezvoltare”, a spus Sorin Grindeanu.

„Vrem publicarea cât mai rapidă a situației detaliate a facturilor neachitate, a datoriilor amânate, a rambursărilor de TVA restante și a tuturor obligațiilor care trebuie plătite”

Liderul PSD i-a mai cerut premierului Luca Niculescu să prezinte „situația reală a finanțelor țării”. Acesta a adăugat că nu are această solicitare pentru a se plânge de „greaua moștenire, așa cum a făcut Ilie Bolojan când a venit premier, ci ca să facem curățenie după austeritate și să știm exact de unde pornim”.

„Și aici există o întrebare la care domnul Bolojan trebuie să răspundă. După ce a chinuit românii și economia cu taxele, cum a ajuns România să înregistreze cel mai mare deficit guvernamental din Uniunea Europeană?

Datele arată o diferență de peste 30 de miliarde de lei între deficitul calculat în sistem cash și cel raportat potrivit metodologiei europene ESA pentru primul semestru. Vrem publicarea cât mai rapidă a situației detaliate a facturilor neachitate, a datoriilor amânate, a rambursărilor de TVA restante și a tuturor obligațiilor care trebuie plătite”, a spus Sorin Grindeanu.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.