Ce au în comun o actriţă de cinema şi un parfum? Ea ajunge să provoace teamă, nu s-o simtă. … În film, o pisică ajunge husă de microfon, iar regizorul vrea să taie un ponei, ca o replică la o scenă din „Naşul" lui Francis Ford Coppola. Score: 0,29
România nu va scăpa niciodată de maidanezi! Este evident ca toate fondurile sustrase in urma declaratiilor false (cantitati de hrana, produse farmaceutice, incinerarea cadavrelor, etc) ajung in buzunarele autoritatilor si persoanelor implicate. Score: 0,29
Ceva e defect în „România reală” Adică, cu alte cuvinte, oricât de mari ar fi ratingurile și popularitatea demagogiei, nu putem ajunge chiar la aceste nivele… P.S. Score: 0,28
Protest inedit. Zeci de oameni au organizat priveghiul Spitalului Codlea Ca să ajungă la spital, de acum încolo, oamenii trebuie să meargă ori la Braşov, la 20 de kilometri, depărtare, ori la Făgăraş, la 50 de kilometri. Score: 0,29
Portugalia cere ajutor financiar din partea UE Chiar dacă datoria publică a Portugaliei – ţară cu 10 milioane de locuitori – este mai mică decât a Greciei sau a Irlandei, ajungând la 92% din PIB în 2010, ritmul prea încetinit al creşterii economice îngrijorează pe termen lung. Score: 0,28
România a încălcat deja noul acord cu FMI "Până la 1 aprilie 2011 se va stabili un calendar de ajustare pentru a se ajunge la nivelul integral al formulei de preţ bazat pe Costului Unitar al Gazelor (CUG) până la finele lui 2011 pentru consumatorii necasnici" scrie în scrisoarea de intenţie. Score: 0,28
Ministerul Transporturilor face tuneluri la „promoţie "În cazul tunelelor care sunt foarte lungi, nu-i vorba doar de execuţia galeriei propriu-zise, ci şi de alte lucrări complementare, astfel că se poate ajunge şi la un preţ de peste 40 de milioane de euro pe metru liniar", a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii, Alexandru Dobre. Score: 0,29
„Sfinţii trăiesc în flăcări: înţelepţii, alături de ele” În 1937 ajunge la Paris, ca bursier al Institutului Francez din Bucureşti, pentru o lucrare de doctorat. Score: 0,28
Bursa de la Bucureşti a închis şedinţa de miercuri pe verde Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 0,71%, până la 5.951,44 puncte, iar indicele compozit BET-C a câştigat 0,62%, ajungând la 3.569,61 puncte. Score: 0,30
Leul se apreciază. Curs BNR: 4,1035 lei/euro Banca Naţională a României (BNR) a afişat miercuri un curs de referinţă de 4,1035 lei/euro, cu 0,27% mai mic faţă de şedinţa precedentă, în vreme ce dolarul american a pierdut teren în raport cu moneda naţională, ajungând la 2,8681 lei/dolar. Score: 0,29
Guvernul american se pregăteşte de shut-down Termenul limită: 8 aprilie 2011 Parlamentarii americani au tot incercat sa ajunga la un compromis care sa stabileasca nivelul de cheltuieli federale din urmatoarele sase luni. … Se pare ca republicanii si democratii sunt foarte departe de a ajunge la un consens. Score: 0,30
Tabără: Alimentele nu se vor scumpi semnificativ în acest an Există mari rezerve de reducere a preţurilor la raft, mai ales dacă vom ajunge la construcţia unor sisteme integrate de agricultură", a afirmat ministrul. Score: 0,29
Ciuhodaru a depus la Cameră o lege de reducere a TVA pentru medicamente la 5% În Polonia, media compensării ajunge la 67,5%, în Cehia 78,6% iar în Spania, ţară aflată în criză, rata compensării ajunge la 93,4%", argumentează vicepreşedintele PC. Score: 0,31
Sute de pensionari din Capitală stau la coadă pentru o pâine gratis Am renunţat la multe că nu îţi ajunge", a spus o altă bătrână. Score: 0,29
Bulgaria a îngheţat proiectul centralei nucleare Belene Ce se va întâmpla dacă nu vom ajunge la un acord referitor la preţ până atunci?", a declarat un purtător de cuvânt al ministerului. … El a precizat că înlăturarea lui Pârvanov nu anulează documentele semnate, iar Bulgaria va încerca să ajungă la un acord în termenul stabilit. Score: 0,30
Mărturisirea şocantă a criminalului: „Fra, am omorât-o pe Viorela!” (video) Acesta era îngrijorat că fiul său ar urma să o ucidă şi pe sora concubinei, imediat ce ar ajunge acasă", spune Luciana Balteş, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. Score: 0,33
Min. Economiei: Exporturile României vor creşte cu 50% până în 2015 Exporturile româneşti ar putea creşte, anual, în medie, până în 2015, cu 12-15%, ajungând la un nivel de peste 50% comparativ cu prognoza pentru 2011, de 38 de miliarde de euro, principalele sectoare vizate fiind cele de materii prime, IT, turism, industria low-carbon şi energii regenerabile. Score: 0,28
Ernst și Young: Economia românească va creşte cu 1% în acest an şi cu 4% în 2012 Totodată, potrivit analiştilor Ernst&Young, corelat cu incertitudinile în materie de politici, profilul de creştere economică slabă denotă faptul că este puţin probabil ca deficitul bugetar al României să ajungă la 3% din PIB până în 2015. Score: 0,29
Minerii din Oltenia se pot angaja la minele de bauxită din Africa Iar salariile de acolo pot ajunge chiar şi până la 2.000 de euro pe lună. Score: 0,29
Cuvinte, muzică, diamante… Între 1960 şi 1965, Baez ajunge la vârful mişcării renaşterii folk din America, introducându-l în concertele sale, ce se bucură şi de un remarcabil succes comercial, pe atunci necunoscutul, Bob Dylan. Score: 0,28
McDonald’s va angaja 50.000 de persoane în SUA într-o singură zi Grupul fast-food McDonald's a anunţat, luni, că va angaja 50.000 de persoane pentru restaurantele din Statele Unite, printr-o campanie care se va derula pe parcursul zilei de 19 aprilie, urmând ca personalul din SUA să ajungă la 700.000, potrivit CNN, preluat de Mediafax.ro. Score: 0,29
Şapte români şi doi poliţişti italieni suspectaţi de proxenetism, arestaţi în Sicilia Prostituatele câştigau chiar şi 1.500 de euro pe noapte, dar cea mai mare parte a banilor ajungeau la liderii reţelei de proxenetis Score: 0,29
Liga I: O nouă licitaţie pentru drepturile TV nevândute Nu cred că se va ajunge să nu avem decât trei meciuri la televizor", a menţionat Florian Walter. Score: 0,29
Peste o mie de persoane din Bozovici protestează pentru menţinerea spitalului Din aceste cătune şi până la Bozovici se ajunge cu caruţa, iar de la Bozovici până la Reşita sunt 80 de kilometri cu ambulanţa. Score: 0,29
Ponta: Gheorghe Flutur, „un trădător notoriu” "Noi vom demonstra – avem un grup de lucru care vă va prezenta toate datele – cum banii Ministerului Dezvoltării Regionale ajung nu doar la PDL, ci la acei membri PDL care votează cu Boc şi cu Udrea. Score: 0,29
Preţul petrolului, la cel mai înalt nivel de după 2008 Preţul barilului de petrol a atins cel mai înalt nivel de după debutul crizei economice, în septembrie 2008, ajungând la 108,74 dolari pentru barilul american. Score: 0,29