Doi bărbaţi au aruncat peste două tone de deşeuri periculoase la Glina Cei doi au transportat cantitatea de 2.680 de kilograme de deşeuri în 28 de butoaie metalice, cu ajutorul unui autotren. Score: 0,30
Kurzi prinşi la graniţa cu Ungaria Cei trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 24 de ani, au fost interceptaţi de un echipaj mobil al poliţiei de frontieră în apropierea localiţătii Cenad, la câţiva metri de graniţa maghiară, după ce au fost zăriţi cu ajutorul aparaturii de termoviziune, precizează Biroul de presă al IJPF Timiş. Score: 0,33
Radu Tudor a făcut-o KO pe Roberta Anastase Avându-i ca invitaţi în studio pe Renate Weber, europarlamentar PNL, şi pe Titus Corlăţean, senator PSD, ambii de profesie jurişti, Radu Tudor a explicat, şi cu ajutorul celor doi politicieni, de ce frauda comisă de pedelista Anastase este atât de periculoasă pentru existenţa României ca stat democratic. Score: 0,30
Iranul vrea să ajute SUA în Afganistan, în schimbul supravieţuirii economice Atunci, preţul ajutorului iranian a fost o îndulcire a sancţiunilor economice, ceea ce administraţia Bush a refuzat. Score: 0,29
Testul Papanicolau poate salva viaţa femeilor Cu ajutorul acestei analize simple, problemele din zona intimă pot fi descoperite la timp şi tratate corect. Score: 0,30
Franţa, o ţară generoasă cu imigranţii Dreptul nostru este mai protector cu imigranţii ilegali decât în orice stat european", a declarat ministrul Imigraţiei, referindu-se la "ajutorul dat imigranţilor ilegali pentru a se întoarce în ţările lor". Score: 0,30
Monica Anghel s-a căsătorit înainte să nască Ea a precizat că este norocoasă că se poate baza pe ajutorul mamei ei, dar şi al soţului, care îi sunt alături şi o ajută să aibă grijă de copil. Score: 0,29
Asasinul lui John Lennon voia să îi ucidă pe Elizabeth Taylor şi Johnny Carson …merită să beneficieze de regimul de eliberare condiţionată, deoarece viaţa lui s-a schimbat complet după ce l-a descoperit pe Dumnezeu: "Viaţa mea s-a schimbat cu ajutorul lui Iisus Cristos. Score: 0,29
STS mai cheltuie 300.000 euro pe echipamente de tras cu urechea Această tehnologie foloseşte comunicaţia punct-multipunct, cu ajutorul căreia o celulă acoperă mai mulţi utilizatori conectaţi la serviciu. Score: 0,30
Explozia formelor fără fond Acelaşi lucru se întâmplă cu şomerii care legal au dreptul la ajutorul de şomaj, dar care nu-l primesc pentru că nu sunt bani. Score: 0,29
Oz şi Forsyth, Ammaniti şi Sassoon, Heaney şi Naipaul… …Austen, Roland Barthes sau Romano Battaglia, pare a fi şi sursa de inspiraţie pentru o seamă de maxime devenite celebre, cum ar fi "Italienii aleargă întotdeauna în ajutorul învingătorilor" sau "În 30 de ani, Italia nu va fi cea construită de guverne, ci de televiziune". Score: 0,28
Dan Negru: Savantul Stephen Hawking este un dobitoc Prezentatorul Antenei 1, Dan Negru, îl critică pe cunoscutul fizician Stephen Hawking pentru că în cartea sa, "The Grand Design", savantul susţine că teologia nu este necesară, ştiinţa e capabilă să explice Universul fără ajutorul unui creator. Score: 0,30
FMI: Creşterea economică globală va încetini spre finele acestui an Mai mult, există riscul apariţiei unor noi crize de încredere de tipul celei care a adus Grecia în postura de a cere ajutorul Fondului şi Uniunii Europene pentru a scăpa de faliment. Score: 0,30
Stephen Hawking: Teologia nu este necesară, explicaţia ştiinţifică este suficientă "Dumnezeu poate să existe, dar ştiinţa e capabilă să explice Universul fără ajutorul unui creator" a declarat Hawking, la emisiunea "Larry King Live", de la CNN. Score: 0,35
O femeie din Constanţa a căzut din ambulanţă şi şi-a rupt piciorul Incidentul s-a produs joi seară, însă autorităţile spun că au fost anunţate abia aseară.Medicii spun că pacienta supraponderală a solicitat ajutorul medicilor, acuzând stări de ameţeală. Score: 0,31
Ducu Bertzi: „Industria muzicală românească e la pământ” Referitor la a doua întrebare, pot spune că am reuşit să-mi creez un standard civilizat de viaţă cu ajutorul muzicii. Score: 0,29
25.000 de euro pentru 25 mp în Titan Valoarea totală a celor 4.800 de tranzacţii imobiliare operate cu ajutorul site-ului MagazinulDeCase.ro ajunge la 689,76 milioane de euro. Score: 0,30
Afacerea Gitenstein în România şi la ea acasă (3) Congresmanii democraţi au început mai degrabă să se ferească de ajutorul pe care Obama doreşte să-l ofere în campania lor electorală, într-atât este de lipsit de credibilitate preşedintele în anumite state Score: 0,29
El Pais: România se apropie de faliment Odată primit ajutorul FMI, România a scăzut, din luna iulie, 25% din salariile funcţionarilor publici – 1,3 milioane de persoane, mai mulţi decât existau în timpurile dictatorului Nicolae Ceauşescu, estimează cotidianul spaniol – şi a redus cu 15% multe dintre diferitele prestaţii sociale. Score: 0,29
Stenogramele Vîntu-Popa: „Aş prefera să stai să-ţi f… tu capul aici, să mă întreţii pe mine” …Indonezia , inculpatul VÎNTU SORIN OVIDIU a dispus transferul sumei de 50.000 de euro într-un cont bancar din Indonezia, la care condamnatul avea acces, pentru ca acesta, cu ajutorul banilor să întreprindă demersurile necesare zădărnicirii executării pedepsei ce i-a fost aplicată. Score: 0,28
Anca Ţurcaşiu a depăşit depresia cu ajutorul soţului Cântăreața a înfruntat o depresie în urmă cu câțiva ani, însă, a depășit momentul cu ajutorul soțului ei, medicul stomatolog Cristian Georgescu, potrivit stl.ro. Score: 0,90
Aterizare incredibiă a unui Tupolev 154 în taigaua rusească Evacuaţi cu ajutorul toboganelor de urgenţă, cei 72 de pasageri, printre care şi trei copii, şi cei nouă membri ai echipajului au fost preluaţi de elicoptere, potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune. Score: 0,30
Inversarea polilor magnetici ai Terrei se poate produce în doar câţiva ani Tiparele magnetice pot fi analizate cu ajutorul cristatelelor magnetice din interiorul lavei, formate pe măsură ce aceasta se răceşte, informează PhysOrg.com. Score: 0,30
Mircea Geoană şi Senatul încearcă Salvarea României Scopul este salvarea României fără ajutorul politicii. … Scopul este salvarea României fără ajutorul politicii. Score: 0,92
Ministerul Educaţiei cumpără păpuşi cu handicap Ministerul îşi propune să-i înveţe pe micuţi, cu ajutorul acestor păpuşi, să nu mai discrimineze persoanele cu handicap sau persoanele de alte rase. Score: 0,30