Curtea de Apel Bucureşti dă iarăşi dreptate Universităţii Craiova Prin sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, acest articol a fost declarat nelegal, decizia putând fi atacată de FRF prin recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Score: 0,30
Băsescu poate fi demis cu majoritate simplă Dacă nu va fi atacată la CCR de vreo formaţiune politică, pe 19 sau 20 iulie va fi trimisă la promulgare la Palatul Cotroceni. Score: 0,27
Actualitate Atac sângeros lângă capitala Pakistanului "Cel puţin şapte persoane, şase militari şi un poliţist, au murit, iar alte cinci au fost rănite, după ce atacatorii au deschis focul în direcţia lor", precizează armata într-un comunicat. … Nu se ştie nimic despre identitatea atacatorilor. Score: 0,29
„The Economist” este, de fapt, Liliana Ciobanu, fost reporter la Realitatea TV Mai ales în ultimele zile, noua Putere din România a fost atacată sistematic folosindu-se aşa-zisele articole din prestigioasa publicaţie engleză „The Economist”. Score: 0,88
Sorin Ioniţă, faţă în faţă cu reacţiunea Unde dai (în Ponta) şi unde crapă (în PDL) Forum Expert, ONG condus de Sorin Ioniţă şi compus din doar 4 membri, a înaintat Avocatului Poporului o sesizare prin care cere ca OUG 38/2012 şi OUG 41/2012 să fie atacate la Curtea Constituţională. Score: 0,28
Actualitate Şedinţă de criză la PDL Ungureanu a atacat USL-ul şi acţiunile lor din ultima perioadă, spunând că actuala putere este una ”uzurpatoare”. Score: 0,29
Actualitate Ex-Băsescu, fiară încolţită: nu se dă dus de la Cotroceni! Nu ţin de scaun, dar şi în 2007 când am atacat hotărârea de suspendare, sunt obligat şi acum să epuizez toate mijloacele constituţionale pentru descrierea unui abuz precum cel din 2007.Cu certitudine, concluzia rămâne aceeaşi: mergem la referendum! Score: 0,28
Actualitate Discursul susţinut de preşedintele PNL, Crin Antonescu, cu ocazia şedinţei plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului Ştim, de asemenea, că, în acel moment, Călin Popescu Tăriceanu, Varujan Vosganian, Radu Stroe, Puiu Haşotti, eu – într-un oraş de provincie, eram membri ai Partidului Naţional Liberal, aveam sediile atacate, dar nu încetam să susţinem atunci, acum 20 de ani, valorile libertăţii. Score: 0,27
Actualitate Ungaria: Parlamentul a cheltuit 20.000 de euro pentru pregătirile de reînhumare a lui Nyiro Jozsef Nyiro urma să fie reînhumat la Odorheiu Secuiesc patru zile mai târziu, însă tribunalului Harghita a anulat adeverinţa de reînhumare emisă de primăria locală, după ce prefectura a atacat documentul în contencios administrativ, invocând nereguli formale. Score: 0,29
Băsescu nu acceptă ca guvernul să conducă instituţiile statului Atac la Ponta Tot în cadrul primei sale pledoarii, Traian Băsescu, fără legătură cu documentul prin care i se cere suspendarea, l-a atacat pe Victor Ponta, spunând: „Premierul pe care l-aţi furnizat e deja recunoscut ca prim-ministru în Europa şi peste Ocean: Premierul copy-paste”. Score: 0,28
Actualitate Numărul victimelor ucise în luarea de ostatici din Germania a ajuns la cinci Atacatorul şii toate persoanele reţinute cu forţa au fost ucise. Score: 0,28
Actualitate Crin Antonescu îi răspunde lui Traian Băsescu Nu au fostîn niciun fel atacate sau puse în discuţie instituţii, au fost, aşa cum deatâtea ori s-a întâmplat şi se întâmplă în jocul politic democratic,inclusiv în România, schimbate nişte persoane. Score: 0,28
A început lustrarea regimului Băsescu Concret, lui Iancu i se reproşează că a atacat la CCR două ordonanţe de urgenţă fără să i se fi cerut de către beneficiarii instituţiei Avocatul Poporului. Score: 0,28
Actualitate Relu Fenechiu: Obiectivul nostru este să ajungem cât mai repede la alegeri Tot ceea ce face astăzi USL-ul, Parlamentul, Guvernul este atacat de Avocatul Poporului sau este declarat neconstituţional de Curtea Constituţională împotriva oricărei legi, împotriva Constituţiei, împotriva statului de drept. Score: 0,29
Actualitate Atacuri asupra unor biserici din Kenya Cel puţin 10 persoane au fost ucise şi mai multe au fost rănite după ce atacatori înarmaţi au deschis focul şi au aruncat cu grenade, duminică, asupra a două biserici din oraşul Garissa, în estul Kenyei, potrivit unei surse din cadrul poliţiei locale. Score: 0,28
Şerban Huidu, condamnat la 2 ani şi şase luni cu suspendare Sentinţa Judecătoriei Braşov nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare. Score: 0,28
Actualitate Curtea de Apel Târgu Mureş a respins cererea de eliberare a lui Sorin Apostu Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş poate fi atacată de Sorin Apostu în termen de 24 de ore de la comunicare. Score: 0,28
Ungaria insistă pentru înhumarea lui Jozsef Nyiro …făcut aceste declaraţii după ce Tribunalul Harghita a anulat autorizaţia de înhumare a scriitorului Nyiro Jozsef, emisă de Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc şi atacată în contencios administrativ de către Prefectura Harghita. Score: 0,29
Actualitate Justiție Adeverinţa de reînhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef a fost anulată de tribunal Adeverinţa de reînhumare a scriitorului maghiar Nyiro Jozsef, emisă de Primăria Odorheiu Secuiesc, a fost anulată, miercuri, de Tribunalul Harghita, după ce Prefectura a atacat documentul în contencios administrativ, potrivit Agerpres. Score: 0,33
Actualitate Adrian Năstase, audiat pentru TENTATIVĂ DE OMOR ? Decizia poate fi atacată în decurs de zece zile. Score: 0,28
Actualitate Justiție Cornel Penescu, condamnat pentru dare de mită entinţa instanţei nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel în termen de zece zile. Score: 0,29
Declarația de avere a unui angajat ANAF: „Îmi e interzis să gândesc” Funcționarul a devenit celebru în 2011, când l-a atacat dur pe Sorin Blejnar, fostul său șef. … Funcționarul a devenit celebru în 2011, când l-a atacat dur pe Sorin Blejnar, fostul său șef. Score: 0,87
Actualitate Turcia acuză Siria că a doborât „intenţionat” avionul militar turc Siria a doborât intenţionat avionul de vânătoare turc cu o rachetă, nu cu un tun de artilerie antiaeriană, aşa cum susţine Damascul, acuză vicepremierul turc Bulent Arinc, citat de AFP, preluată de Antena3.ro."Nu există niciun dubiu că sirienii au atacat intenţionat avionul nostru în spaţiul aerian internaţional. Score: 0,29
Actualitate Hidrosind va înainta cerere de opoziţie faţă de intrarea in insolvenţă a Hidroelectrica Potrivit sursei citate, Hidroelectrica se află în proces cu Guvernul României, fiind atacată legalitatea HG nr. Score: 0,28
Actualitate Copil de doi ani, la spital după ce a fost muşcat de faţă de un câine Starea copilului este stabilă, în acest caz fiind vorba mai mult de sperietura trasă de băieţel atunci când a fost atacat de animal", a declarat, marţi, directorul medical al SJU Vaslui, Lelia Croitoru, citat de Mediafax. Score: 0,29
Actualitate Extern Israelul a detaşat tancuri la graniţa cu Egiptul Israelul a menţionat că nu urmareşte să detaşeze şi alte tancuri, obiectivul fiind neutralizarea atacatorilor. Score: 0,28