Curtea de Apel Târgu Mureş a respins cererea de eliberare a lui Sorin Apostu

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, vineri, ca nefondată, cererea de eliberare sub control judiciar formulată de fostul primar al municipiului Cluj Napoca, Sorin Apostu, care este judecat în stare de arest preventiv pentru şapte infracţiuni de corupţie, relatează Agerpres.

Hotărârea Curţii de Apel Târgu Mureş poate fi atacată de Sorin Apostu în termen de 24 de ore de la comunicare.

Cererea respectivă a fost formulată de Sorin Apostu şi de avocatul acestuia, Gheorghe Mateuţ, la termenul de judecată de luni şi a fost motivată prin faptul că ar fi îndeplinite toate condiţiile pentru ca instanţa să admită solicitarea de eliberare sub control judiciar a inculpatului.

Apărătorul lui Sorin Apostu susţinea că în stadiul actual al procesului au fost deja audiaţi principalii martori, clientul său nu mai poate influenţa ancheta, iar eliberarea acestuia sub control judiciar nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

În plus, spunea avocatul, durata termenului de arest preventiv la acest moment ‘este mai mult decât suficient’, că ‘dacă inculpatul ar fi reţinut în stare de detenţie, există riscul detenţiei excesive prin depăşirea termenului rezonabil’ şi că pe parcursul celor 8 luni de arest preventiv nu au apărut elemente noi în cauză, care să justifice prelungirea stării de arest preventiv.

Avocatul Gheorghe Mateuţ declara presei că în cazul în care instanţa nu va decide în favoarea clientului său, s-ar putea ajunge inclusiv la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

Procurorul DNA a afirmat, la rândul său, că pedepsele pentru o serie dintre acuzaţiile care i se aduc lui Sorin Apostu sunt mai mari de patru ani de închisoare, iar acest fapt impune privarea de liberate a acestuia.

Sorin Apostu este singurul dintre cei patru inculpaţi din dosar – Călin Mihai Stoia, Monica Undina Apostu, soţia fostului primar, şi Aspazia Droniuc, care are şi calitatea de denunţător – care este judecat în stare de arest preventiv.

Dosarul nr. 1767/33/2011 a fost strămutat a Târgu Mureş de la Curtea de Apel Cluj, iar în acesta cei patru sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie, printre care dare de mită, spălare de bani, fals intelectual etc.

La 9 noiembrie 2011, Sorin Apostu a fost reţinut de DNA şi apoi arestat printr-o decizie a Curţii de Apel Cluj sub acuzaţia că a luat mită în schimbul încheierii unor contracte legate de asigurarea parcului auto şi de salubrizare. De asemenea, Călin Stoia, administrator al companiei de salubrizare Brantner Vereş, a fost arestat pentru dare de mită.

Apostu a fost trimis în judecată la 29 decembrie 2011, de procurorii DNA, alături de soţia sa, avocata Monica Apostu, de omul de afaceri Călin Stoia şi de Aspazia Droniuc, toţi fiind acuzaţi de fapte de corupţie.

La 15 februarie 2012, Sorin Apostu a demisionat din funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca.

În data de 7 martie 2012, dosarul a fost strămutat de la Curtea de Apel Cluj, la Curtea de Apel Târgu Mureş, iar la 22 martie 2012 fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, Sorin Apostu, şi omul de afaceri Călin Stoia au fost transferaţi la Penitenciarul din Târgu Mureş.

Primul termen al procesului a avut loc la 2 aprilie 2012, când magistraţii Curţii de Apel Târgu Mureş au luat în discuţie prelungirea măsurii arestului preventiv în cazul lui Sorin Apostu şi Călin Mihai Stoia.

Măsura de arest preventiv a fost prelungită de mai multe ori pentru Sorin Apostu, în timp ce omul de afaceri Călin Mihai Stoia a fost eliberat sub control judiciar, la 13 aprilie 2012. La termenul din 27 iunie 2012, Curtea de Apel Târgu Mureş a amânat pentru 29 iunie, pronunţarea asupra cererii de eliberare sub control judiciar formulată de Apostu, datorită necesităţii studierii de către instanţă a numeroaselor documente depuse în apărare de către avocatul lui Sorin Apostu.

Cererea de eliberare sub control judiciar a fost formulată de Sorin Apostu şi de avocatul acestuia, Gheorghe Mateuţ, la 25 iunie 2012, motivându-se că ar fi îndeplinite toate condiţiile pentru eliberare. De asemenea s-a motivat că în stadiul actual al procesului au fost deja audiaţi principalii martori, ancheta nu ar mai putea fi influenţată, iar eliberarea sub control judiciar nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică. În plus durata termenului de arest preventiv de peste 8 luni este considerată, de apărare, suficientă, iar pe parcursul acestei perioade nu au apărut elemente noi în cauză, care să justifice prelungirea stării de arest preventiv.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.