Se deschide primul teatru construit în ultimii 20 de ani – Teatrul Excelsior După şase ani de activitate itinerantă prin ţară şi prin străinătate (Franţa, Canada, Belgia, Elveţia), după zeci de spectacole prezentate publicului în săli de împrumut, Teatrul Excelsior îşi deschide stagiunea 1996-1997 în propriul spaţiu scenic, amenajat în strada Academiei 28. Score: 0,27
Emil Boc: Există până la sfârşitul anului un miliard de euro pentru proiecte în agricultură …de euro, la care se mai adaugă alte 100 de milioane de euro din Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii care cuprinde drumuri judeţene, drumuri de interes local, canalizări, apă potabilă, creşe, grădiniţe. Score: 0,27
Fotografia cu bin Laden mort este trucată Site-ul MSNBC arată că doi responsabili din administraţia SUA au avertizat canalul NBC ca fotografiile sunt trucate. Score: 0,27
NATO își anunță regretul pentru pierderea de vieți omenești în Libia Comandantul operaţiunii NATO din Libia, generalul canadian Charles Bouchard, a declarat, în urma raidului de sâmbătă, în urma căruia membri ai familiei Gaddafi au fost ucişi, că regretă "pierderea oricărei vieţi, în special a civililor nevinovaţi". Score: 0,27
Traficul rutier s-a intensificat pe drumurile spre litoral şi spre munte Centrul Infotrafic estimează că la fel va fi şi duminică 1 mai.Poliţiştii rutieri le reamintesc şoferilor că se lucrează la podul peste Canalul Dunăre – Marea Neagră şi le recomandă să folosească rute ocolitoare. Score: 0,27
Între Nisa şi Cannes, cu Picasso, Chagall, Cehov şi Matisse Piatra albă, tratată încă de la 1753, a fost utilizată pentru diverse construcţii, de la Canalul de Suez la Statuia Libertăţii din New York. … Jurnalista canadiană Rachel Marsden şi-a propus "să refacă lumea" din acestă regiune. Score: 0,27
Cezar Preda: Unde era Udrea când ne băteam pe viaţă şi pe moarte cu PSD-ul? Blaga este însoţit de Sorin Frunzăverde, Costică Canacheu, Mihaela Popa şi Cristian Boureanu. Score: 0,27
Roma: Manifest politic românesc în Gara Termini Aşa s-a întâmplat 18 septembrie 2004 când, fără să suporte represalii din partea statului candian, inginerul româno-canadian Cristian Păvălucă i-a aruncat în faţă cu brânză împuţită lui Ion Iliescu, aflat în vizită oficială la Montreal. Score: 0,27
Lansarea navetei spaţiale Endeavour, amânată din cauza problemelor tehnice Noaptea trecută o furtună electrică puternică a avut loc în Cape Canaveral, fulgerele lovind platforma de lansare a navetei. Score: 0,27
Franz Zinsberger: Scopul nostru este asigurarea accesului pacienţilor din România la medicamete de ultimă generaţie …generaţii de anticoangulante orale descoperite după mai bine de 50 de ani de aşteptare", a spus Franz Zinsberger, menţionând că produsul a fost deja aprobat în SUA, Canada şi Japonia în 2010 şi a primit recent opinie pozitivă din partea autorităţilor europene, aşteptând lansarea în următoarele luni. Score: 0,27
Luna de miere la Viscri: cea mai mare binefacere pentru turismul românesc după „Dracula” Posibilitatea ca cuplul regal să petreacă timpul în acest loc rural izolat şi ciudat a apărut în presa românească săptămâna trecută, aminteşte canalul australian. Score: 0,27
BCR: Profitul grupului a fost de 18 mil. euro în primul trimestru …446 milioane de lei, în contextul în care instituţia menţionează că a continuat să investească în "costurile bune", mai ales în pregătirea angajaţilor, canalele de distribuţie electronice şi activitatea de carduri, precum şi în modernizarea reţelei de unităţi retail, ceea ce generează costuri mai ridicate cu amortizarea… Score: 0,27
Şapte bărbaţi care cultivau canabis au fost prinşi de poliţişti Poliţiştii de la combaterea crimei organizate şi procurorii DIICOT au descoperit, în judeţul Mureş, două plantaţii de canabis. … Au fost găsite două plantaţii de canabis. Score: 0,76
YouTube şi Mosfilm pun on line cele mai mari filme filme sovietice Câte cinci filme vor fi puse suplimentar la dispoziţia publicului în fiecare săptămână pe canalul www.youtube.com/mosfilm, adaugă Mosfilm într-un comunicat. Score: 0,27
CNA-ul, un DNA pentru televiziune În ce măsură actualul Consiliu veghează asupra echidistanţei emisiunilor de radio şi televiziune de pe canalele publice? Score: 0,27
Adolescenţii care petrec mult timp la calculator predispuşi să ia droguri Un studiu canadian arată că adolescenţii care petrec foarte mult timp în faţa calculatorului, sunt predispuşi să ia droguri sau să facă sex neprotejat, scrie Daily Mail. Score: 0,28
Capete încoronate, comerţ cu suveniruri, televiziuni şi paparazzi Canalele franceze TF1 şi France 2 şi-au suprimat chiar ecranele publicitare, ceea ce înseamnă o pierdere financiară considerabilă, recuperabilă parţial prin sponsorizări ale transmiterii evenimentului. Score: 0,26
Turcia va construi un canal care va ocoli Bosforul Turcia va construi un canal de circa 50 de kilometri pentru ocolirea strâmtorii Bosfor, a declarat premierul Recep Tayyip Erdogan, care se află în campania electorală pentru alegerile parlamentare de pe 12 iunie. Score: 0,80
Percheziţii ale DIICOT în Bucureşti şi Prahova privind traficul de etnobotanice În timpul percheziţiei desfăşurate la Valea Călugărească, procurorii au găsit câteva zeci de grame de canabis. Score: 0,27
Ministrul israelian al Apărării a uitat documente Ministrul israelian al Apărării, Ehud Barak, a uitat luna trecută documente clasate "top secret" în camera sa de hotel din Londra, a informat marţi postul de televiziune privat israelian Canal 2, scrie Mediafax. Score: 0,28
Cernobîl, după 25 de ani …existau între 200 şi 300 de becquereli (unitate de măsură în sistemul SI al radioactivităţii, ce stabileşte numărul de atomi ce se dezintegrează pe secundă), în vreme ce Canada recomandă ca nivelul admis al acestei concentraţii să fie de cel mult 10 becquereli pe litru. Score: 0,27
The Guardian: Un asasin al-Qaida a fost informator pentru MI6 Dar, potrivit dosarului său "de evaluare", unul dintre cele 759 de dosare individuale obţinute de The Guardian, interogatorii americani erau convinşi că acesta acţiona, în mod simultan, ca informator al serviciilor britanice şi canadiene. Score: 0,28
Cea mai vândută melodie de film quot;Everything I Do (I Do It For You)", compusă şi cântată de canadianul Bryan Adams pentru coloana sonoră a peliculei "Robin Hood: Prince of Thieves". Score: 0,27
Cinci suspecţi în cazul răpirii fiului lui Kaspersky au fost arestaţi Cei cinci suspecţi care ar fi implicaţi în răpire au fost reţinuţi în timp ce li se înmâna răscumpărarea cerută pentru eliberarea tânărului, a informat canalul Vesti TV. Score: 0,27