Nicolae Popa va fi extrădat Decizia definitivă şi irevocabilă în dosarul prăbuşirii FNI a fost dată în 4 iunie 2006, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Score: 0,26
Avocatul Marius Stăncescu, arestat pentru corupţie, va fi eliberat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dezbătut, marţi, recursul procurorilor anticorupţie împotriva unei decizii din 23 martie a Curţii de Apel Bucureşti, prin care această instanţă a admis o cerere de eliberare provizorie sub control judiciar făcută de avocaţii lui Stăncescu. Score: 0,26
Sindicaliştii din educaţie discută astăzi cu ministrul Daniel Funeriu Întâlnirea vine după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie le-a dat câştig de cauză profesorilor, iar statul va fi obligat să le plătească acestora salariile majorate cu 33%. Score: 0,27
Numărul pensionarilor care se împrumută de Paşte a crescut de trei ori faţă de anul trecut Zeci de pensionari apelează la Casa de Ajutor Reciproc pentru împrumuturi. Score: 0,27
Avocatul Doru Boştină, condamnat la trei luni de închisoare cu suspendare pentru fals în acte Casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii", una dintre cele mai mari firme de avocatură din ţară este renumită pentru contractele încheiate pe sume exorbitante cu instituţii cheie ale statului. Score: 0,27
Senatorul Cătălin Voicu ar putea fi eliberat Instanţa supremă a decis, ieri seară, eliberarea provizorie sub control judiciar a lui Cătălin Voicu Unul dintre apărătorii săi, Mihai Dinu, spune că au fost mai multe argumente care ar fi putut convinge Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-l elibereze pe senatorul-avocat. Score: 0,26
Daniel Funeriu despre decizia ÎCCJ: Căutăm soluţii pentru eşalonarea plăţilor către profesori Potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cadrele didactice îşi vor primi banii retroactiv. Score: 0,26
10.000 de angajaţi din învăţământ au dosare în instanţă pentru majorarea salariilor "Salutăm decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Score: 0,26
Profesorii pot câştiga în instanţă diferenţele salariale Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursurile în interesul legii formulate de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Score: 0,26
ÎCCJ a decis eliberarea sub control judiciar a senatorului Cătălin Voicu Senatorul Cătălin Voicu ar putea fi judecat în libertate, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a admis cererea de eliberare provizorie sub control judiciar formulată de avocaţii acestuia. Score: 0,26
Prima Casă 4 ar putea duce la stagnarea preţurilor la imobiliare Plafonul limitat al programului Prima Casa 3 a făcut ca persoanele interesate de achiziţia unei locuinţe să se precipite şi să pună presiune pe preţuri. Score: 0,74
Tabără: Plantele modificate genetic ar putea ieftini alimentele de bază O arată o telegramă Wikileaks trimisă de Ambasada Statelor Unite de la Bucureşti către Casa Albă, în 2005. Score: 0,26
Vameş de la Moraviţa cercetat în dosarul de corupţie, găsit spânzurat Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Timiş, Marinel Hotico, citat de Mediafax, poliţiştii au fost sesizaţi că un bărbat a fost găsit spânzurat în casa în care locuia, iar anchetatorii ajunşi la faţa locului au constatat că este vorba despre un bărbat de 47 de ani din Timişoara. Score: 0,27
În aşteptarea aplicării legii faţadelor Casa din imagine este situată în zona Rosetti şi este locuită de doi bătrâni care nu au resursele financiare necesare reconstrucţiei faţadei. Score: 0,27
Organizatorii atentatelor de la 11 septembrie, judecaţi de un tribunal militar, la Guantanamo La începutul lui 2010, Casa Albă a anunţat că va reexamina locul şi tipul de jurisdicţie pentru acest proces, deosebit de sensibil. Score: 0,26
Trei judecătoare de la ÎCCJ, audiate în calitate de martori în dosarul lui Cătălin Voicu Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) le-a audiat luni, în calitate de martori în dosarul senatorului Cătălin Voicu, pe judecătoarele de Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a instanţei supreme Dana Valdirez, Simona Marcu şi Magdalena Frumuşelu. Score: 0,26
Fiul fostului general de Securitate Nicolae Pleşiţă s-a sinucis Damian Pleşiţă avea 56 de ani şi locuia singur în casa lui din Curtea de Argeş. Score: 0,27
Funeriu nu exclude ca o decizie a ÎCCJ să ducă la noi procese ale profesorilor cu primăriile De asemenea, Guvernul aşteaptă decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la recursul în interesul legii formulat de către procurorul general care a semnalat faptul că deciziile tribunalelor pe speţe similare au fost diferite. Score: 0,26
Barack Obama va candida la preşedinţia SUA în 2012 Încă din ianuarie, Casa Albă a calificat această eventualitate drept "probabilă". Score: 0,27
Membrii MISA participă la un festival dedicat erotismului Anul trecut, la acelaşi festival, a fost scandal după ce o expoziţie cu temă explicit erotică a fost amenajată într-o încăpere de la Casa Armatei. Score: 0,26
România a ajuns pe ultimul loc în Europa în ceea ce priveşte speranţa de viaţă Not found: casa Score: 0,27
Piedone: M-am căsătorit o dată, nu-mi trebuie altă nevastă. Am obţinut o primărie, n-am s-o trădez Not found: casa Score: 0,70
Andone: Nu e o problemă dacă se doreşte plecarea mea de la Dinamo Dacă vrea să mă dea afară, eu doar trec strada, casa mea e vizavi de stadionul "Dinamo. Score: 0,27