Ponta: Ministerul Economiei va solicita CE permisiunea acordării unui împrumut pentru Oltchim Combinatul are deja o nouă conducere, în persoana fostului director CET Govora, Mihai Bălan. Score: 0,26
20 de ani de la debutul primului transplant European în România Pentru că la acea dată condiţiile din clinica de urologie erau cum am spus mai devreme, conducerea universităţii, cu acceptul profesorului Bârsan a decis că primele 2 transplante să se realizeze în echipe mixte în moderna Clinică de Chirurgie Cardio-Vasculară de alaturi. Score: 0,26
Actualitate Extern Cehia: Fostul şef al contraspionajului se vede preşedinte Capitalul electoral al lui Randak sunt doar cei doi ani petrecuţi la conducerea BIS (2004-2006), pe baza cărora doreşte să-şi construiască imginea unui luptător împotriva corupţiei, care va demantela reţelele economiei subterane din Cehia, cele care ameninţă securitatea ţării. Score: 0,26
Lifestyle Sănătate Soluțiile prof. dr. Radu Deac O instituție medicală de performanță unică în țară, în secolul XXI este desființată pe criterii politice, de orgoliile patologice ale unui primar local, lider PDL în colaborare cu conducerea din 2011 a Ministerului Sănătății. Score: 0,26
„Dacă Institutul Inimii nu va fi reînfiinţat de urgenţă, ne vom adresa Justiţiei Europene!” Ministrul era şeful delegaţiei româneşti şi se viza un post foarte important în conducerea OMS, acesta fiind motivul pentru care ţinea morţiş să fie prezent acolo. Score: 0,26
România a devenit colonia penitenciară a doamnei Reding Recent, unul din liderii liberalilor europeni, fost premier al belgiei, Guy Verhofstadt avertiza: problema cu actuala echipă de conducere a Comisiei Europene și a Consiliului European este că, în numele partizanatului politic se pun presiunii nejustificate pe anumite state membre UE, unde la putere… Score: 0,26
Actualitate Ponta despre Diaconescu: Nimeni nu l-a întrebat cum a folosit documente false Acolo cu conducere şi management de stat am ajuns la sute de milioane datorii. Score: 0,26
Actualitate DOSAR DE CANDIDAT: Marius Nicoară, Sulfina Barbu şi Radu Mazăre Sandu Mazăre a fost promovat recent de către primarul Constanţei în Colegiul Naţional de Conducere al PSD; pentru că este un frate iubitor, în 2009, Sandu Mazăre a angajat-o la cabinetul său de senator pe mama băiatului lui Radu Mazăre. Score: 0,26
Corifeul artei dirijorale, George Georgescu, celebrat la Ateneul Român Pe unele le-a potenţat, pe altele le-a creat, mă refer la momentul consacrării sale, la Ateneul Român, în anii 30, atunci când Richard Strauss însuşi i-a înmânat bagheta invitându-l pe tânărul maestru să preia conducerea propriului poem simfonic “Till Eulenspiegel”. Score: 0,26
Actualitate Ponta: Domnul Arafat are de pregătit finanţarea sistemului de sănătate pentru 2013 Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că doctorul Raed Arafat, care va asigura conducerea Ministerului Sănătăţii în perioada următoare, trebuie să continue proiectele începute şi să pregătească finanţarea sistemului de sănătate pentru anul 2013. Score: 0,28
Actualitate Astăzi, ultima zi pentru depunerea candidaturilor la şefia PÎCCJ şi DNA "Termenul pentru depunerea cererilor de înscriere pentru una sau pentru ambele funcţii de conducere însoţite de celelalte înscrisuri menţionate în anunţul din data de 17 septembrie se prelungeşte până la data de 3 octombrie. Score: 0,28
„În Europa, protecția patrimoniului creează circa 8,5 milioane de locuri de muncă. În România, patrimoniul este subminat, disprețuit, batjocorit” Dacă nici la cel mai înalt nivel, de conducere a țării, nu avem preocupări care să vizeze și acest organism, ce pretenție să avem când vine vorba de alte obiective sau de patrimoniul de arhitectură modernă de secol XX (Bucureștiul interbelic) – Score: 0,26
Actualitate Editorial „Obrigado”, domnule Barroso, pentru „multi-rolul” dvs. Prin tot ce a făcut şi prin felul cum a procedat în spatele uşilor închise din Bruxelles, Barroso a demonstrat că, înainte de orice funcţie în conducerea CE, el este un bun portughez, dând şi din acest punct de vedere un exemplu de care alţii ar trebui măcar să ia act, dacă nu sunt în stare să-l urmeze, întrucât… Score: 0,26
Actualitate Codruţa Kovesi şi-a depus candidatura la şefia DNA Fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi şi-a depus oficial candidatura pentru conducerea Direcţiei Naţională de Anticorupţie, informează România TV. Score: 0,27
Actualitate Consiliul de Administraţie al combinatului a aprobat noua numire la Oltchim Directorul general al producătorului de energie electrică şi termică CET Govora, Mihai Bălan, va prelua conducerea Oltchim Râmnicu-Vâlcea (OLT). Score: 0,27
Actualitate Vâlcea: Sindicatul de la Oltchim are o conducere interimară De altfel întreaga conducere a sindicatului a fost revocată urmând ca zece zile Corneliu Cernev să asigure interimatul. Score: 0,73
Actualitate Peste 500 de salariaţi Oltchim în faţa combinatului, aşteptând revocarea conducerii sindicatului Astfel, Adunarea Generală Extraordinară a membrilor Sindicatului Liber Oltchim, care a început la ora 9.30, va lua în discuţie revocarea Biroului executiv al sindicatului liber, compus din Mihai Diculoiu, Mircea Prisăcaru şi Sorin Marcu şi numirea lui Corneliu Cernev la conducerea sindicatului. Score: 0,27
Actualitate Ce spune Victor Ponta despre rocada Kovesi-Morar El a precizat că ministrul Justiţiei va propune, miercuri, anumite persoane pentru conducerea Parchetului General şi a DNA. Score: 0,27
CNADNR l-a suspendat din funcţie şi îl cercetează disciplinar pe şeful Direcţiei Concesiuni …nou cu o valoare între 25.000 euro şi 30.000 de euro şi o sumă între 30.000 euro şi 40.000 euro pentru sesiuni de instruire oficială în ţară/străinătate»", conducerea CNADNR a dispus cercetarea disciplinară a domnului Narcis Neaga, director Direcţia Concesiuni. Score: 0,26
Actualitate Videanu şi-a numit o cunoştinţă la Hidroserv …conform Antena3.ro.Numirea lui Vasile Opriţă a fost făcută prin ordin de ministru.Opriţă era manager la societatea Marmosim, care aparţine lui Videanu, şi avea un post de conducere într-o filială PDL.În data de 10 iunie 2009, Adrian Videanu, care deţinea funcţia de ministru al Economiei, l-a numit pe Opriţa Vasile Matei în consiliul de… Score: 0,27
Aplauze pentru Angela Gheorgiu la Teatro alla Scala Premiera operei a avut loc la Torino, la „Teatrul Regio”, la 1 februarie 1896, sub conducerea dirijorului Arturo Toscanini. Score: 0,26
Alexandru Darie, Cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor Din anul 2002 Alexandru Darie preia conducerea Teatrului Bulandra, conferindu-i acestuia un statut unic între teatrele din România, cu artişti de elită şi cu o dimensiune profund europeană. Score: 0,27
Actualitate Editorial Dan Diaconescu ridiculizează toată România Culmea este că nimeni dintre cei implicați în conducerea României nu este capabil să formuleze nici măcar un proiect de decizie care să oprească aiureala. Score: 0,26
Daniel Morar, procuror general interimar Kovesi a declarat că a luat această decizie, întrucât Daniel Morar are cea mai mare vechime la conducerea unei instituţii, colaborează cu instituţiile europene, participând la evaluăril în cadrul MCV, are experineţa necesară pentru a asigura măsurile de continuitate şi stabilitate aîn c priveşte activitatea Ministerului Public. Score: 0,27
Actualitate Extern Clona troţkistă a lui Dan Diaconescu vrea rechiziţionarea oţelăriilor în Franţa Conducerea ArcelorMittal a anuntat, luni, închiderea uzinei siderurgice din Florange, Franţa. … Conducerea Mittal a oferit un interval de 60 de zile pentru găsirea unui investitor care să preia uzina. Score: 0,27
Kovesi îşi încheie mandatul de procuror general Laura Codruţa Kovesi îşi încheie de marţi activitatea la conducerea Ministerului Public. … <p>Laura Codruţa Kovesi îşi încheie de marţi activitatea la conducerea Ministerului Public. Score: 0,81